Adică, de la posibila reformă constituțională, până la alegerea celei mai optime strategii de combatere a pandemiei de coronavirus. Printre acestea, fără exagerări, pe primele locuri se află problema transnistreană.
Conflictul armat de pe Nistru s-a încheiat prin semnarea pe 21 iulie 1992 a Acordul privind principiile reglementării paşnice. Acest conflict este numit, de regulă, unul “înghețat”. În toată această perioadă acolo nu au existat niciun fel de acțiuni, însă un oarecare acord, care ar conveni tuturor părților, așa și nu a fost semnat. Procesul de negocieri pentru soluționarea celei mai dificile probleme politice a trecut prin perioade de ascensiune și prăbușire. Astăzi, deocamdată, ar fi problematic să vorbim despre o apropiere de o soluție de compromise.
E posibilă o “dezghețare”?
Două maluri – două sisteme
Aici ar trebuie să avem în vedere un detaliu destul de important, care a rămas pe ultimul plan în spațiul informational moldovenesc. Da, pe 1 noiembrie vor avea loc alegeri prezidențiale. Însă, mai târziu, pe 29 noiembrie, în autoproclamata republică moldovenească nistreană vor avea loc alegeri generale, în cadrul cărora vor fi aleși deputații Sovietului Suprem, consilierii raionali și locali. Desigur, cele două campanii au niște diferențe esențiale. În cazul celei dintâi, e vorba de un stat membru al ONU, în cazul celui din urmă – despre o formațiune nerecunoscută.
În contextul electoral ne-am putea aminti și de evenimentele de acum patru ani. În 2016, în Moldova și în formațiunea de facto, care este partea ei componentă, s-au schimbat președinții. Igor Dodon și Vadim Krasnoselski au învins în alegeri. Imediat, ca dintr-un corn al ambundenței au curs comentarii despre oportunitățile de „consolidare a încrederii reciproce”. Cele două sisteme politice, cea din interiorul Moldova și cea din RMN, în ultimii patru ani, probabil, au devenit mult mai diferite decât în 2016.
Directorului de programe a Institutului de Studii Socio-Politice și Dezvoltării Regionale din Tiraspol, Vera Tabac, a oferit o apreciere destul de exactă a tendințelor din Transnistria: “S-a încheiat lupta între puterea legislativă, pe de o parte, și cea executivă și președinte, pe de altă parte. Energia politică s-a concentrat la nivelul relațiilor lucrative dintre președinte și guvern, Sovietul Suprem și președinte”.
Alegerile din 2020 în Transnistria sunt privite ca o repetiție generală pentru campania prezidențială din anul viitor. Aceasta urmează să formeze un Soviet Suprem și niște consilii locale loiale liderului autoproclamatei republici, sporind șansele lui Krasnoselski de a fi reales. În acest fel, procesele din politica moldovenească nu vor influența nicidecum situația de la Tiraspol.
O vocea sau mai multe voci?
Dacă ar fi să vorbim despre Moldova, în cei patru ani, Igor Dodon, în pofida tuturor eforturilor depuse spre consolidarea propriei puteri, nu a reușit să devină “șeful cel mare”, care ar fi putut, fără a lua în considerație o multitudine de factori (guvernul, parlamentul, Curtea Constituțională, Procuratura Generală și factorul extern) să poarte un dialog cu Tiraspolul.
Până în 2019 am putea vorbi chiar de niște politicieni “transnistreni” (precum și “externi”) la Chișinău. Desigur, toți politicienii moldoveni, indiferent dacă sunt de dreapta sau de stânga, susțin integritatea teritorială a țării. Însă dincolo de acest principiu de bază încep divergențele, care blochează orice decizie legată de Transnistria. Practic, orice decizie! Pașii spre o ipotetică „federalizare”, precum și o ipotetică „restabilire a ordinii” și „descurajarea separatiștilor”, nu se vor bucura de o susținere socio-politică unanimă. Dimpotrivă, ar putea provoca noi divergențe. Alegerile prezidențiale din 2020 nu vor schimba nimic în acest sens, indiferent cine va învinge.
Într-un viitor fără trecut?
Care este cauza absența unor prognoze optimiste? Mai întâi de toate, la Chișinău problema transnistrează este instrumentalizată mereu în rezolvarea unor probleme de conjunctură. Oponenții lui Dodon critică politicele președintelui, acuzându-l de „privatizarea” problemei transnistrene și de promovarea proiectului de federalizare. Dacă ar fi să ne amintit de istoria alegerilor parlamentare din 2019, atunci una din problemele centrale a fost utilizarea așa-numitor „voturi transnistrene” (la secțiile de vot, deschise pentru transnistrenii cu drept de vot). E adevărat că atunci principalul beneficiar al acestei combinații era oligarhul Vladimir Plahotniuc. Astăzi, oponenții lui Dodon vorbesc despre el ca despre unul din principalii beneficiari ai “factorului transnistrean”.
Aceștia se poziționează ca adevărați patrioți, apărători ai „integrității teritoriale”. În această calitate, probabil, aceștia își vor găsi aliați printre forțele de opoziție. În iulie 2020, combatanții au protestat împotriva posturilor de carantină ale “separatiștilor”, instaurate, potrivit Tiraspolului, pentru a limita extinderea pandemiei de coronavirus. În august și septembrie, aceștia au devenit mai activi, cerând micșorarea vârstei de pensionare în cazul lor și oferirea unei asigurări medicale gratuite pe viață. Acțiunile veteranilor din Moldova sunt deseori comparate cu protestele participanților la conflictul din Donbas, deveniți un factor important în politica ucraineană.
Serghei Markedonov este expert al Institutului de Studii Internaționale ale al Institutul de Stat pentru Relații Internaționale al Ministerului Afacerilor Externe al Federației Ruse, redactorul șef al revistei “Analiza Internațională”.
Opinia autorului nu coincide neapărat cu poziția redacției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova