Dacă comparăm daunele aduse intereselor americane de Nord Stream-2 și daunele în cazul creării unui sistem financiar și economic „anti-vandal” (anti-sancțiune) în Uniunea Europeană, atunci gazoductul rusesc este practic irelevant. Și dacă Washingtonul va fi lipsit de posibilitatea de a face presiuni prin intermediul sancțiunilor asupra Bruxellesului sau companiilor europene în chestiuni cu adevărat importante, atunci aceasta va fi o catastrofă la scară globală pentru politica externă americană, scrie editorialistul RIA Novosti.
Săptămâna trecută, conflictul dintre Washington și Bruxellesi, dar de fapt dintre Departamentul de Stat și Comisia Europeană, s-a acutizat din cauza faptului că șefii diplomației americane și europene au făcut un schimb de amenințări și declarații care conțin critici reciproce dure.
Mike Pompeo a decis să distrugă așa-numita clauză Tillerson - o restricție privind impunerea de sancțiuni împotriva companiilor care au promovat construcția ”Nord Stream-2” înainte de adoptarea legii privind sancțiunile. Această „clauză”, a cărei apariție în pachetul inițial de sancțiuni anti-rusești și „anti-Gazprom” este atribuită secretarului de stat de atunci Tillerson, care a înțeles că este o idee foarte proastă să „pedepsești” marile companii europene de petrol și gaze, - a fost anulată înaintea călătoriei lui Pompeo în UE,- ceea ce ar putea fi perceput ca un gest de intimidare.
Șeful Departamentului de Stat a trecut chiar la amenințări directe, cerând ca toate companiile care sunt sau au fost implicate în proiect „să iasă din acesta” sau se vor alege cu sancțiuni, ceea ce (dacă să ne ghidăm de standardele americane și experiența istorică) ar presupune distrugerea businessului lor american, deconectarea de la sistemul dolarului, confiscarea proprietăților și interdicția de a vizita Statele Unite pentru directorii lor.
Pe lângă faptul că un număr mare de companii europene care sunt angajate, de exemplu, în servicii portuare sau asigurări, pot cădea sub incidența sancțiunilor americane, se pare că (și este împărtășit de unele mass-media occidentale) Departamentul de Stat sugerează de asemenea disponibilitatea de a „pedepsi prin intermediul dolarului” cei mai importanți parteneri europeni ai Gazprom-ului, adică Wintershall, OMV, Engie, Shell și Uniper.
Pe de o parte, o astfel de escaladare este un pas puternic în ceea ce privește demonstrarea seriozității intențiilor Washingtonului în ceea ce privește blocarea ”Nord Stream-2”. Pe de altă parte, nu este foarte clar ce se poate obține doar prin demonstrarea unor intenții: banii partenerilor europeni ai Gazprom au fost deja investiți în proiect, iar conducta în sine este finalizată prin eforturile companiei ruse însăși, care acum este singurul acționar al companiei care deține conducta.
Astfel, chiar dacă companiile străine doreau să se retragă din proiect, acest lucru este pur și simplu imposibil - trenul a plecat deja. Se pare că sancțiunile împotriva companiilor europene ar fi doar o răzbunare, absolut lipsită de sens din punctul de vedere al blocării conductei de gaz. Desigur, Washingtonul poate încerca să impună sancțiuni împotriva cumpărătorilor de gaz rusesc în Europa, dar acest lucru va crea o serie întreagă de probleme tehnice și riscuri de politică externă.
Este destul de ușor să alcătuim schemele de vânzare a gazului vândut de Gazprom în așa fel încât să fie destul de dificil să determinați cumpărătorii finali, oferind astfel Statelor Unite o alegere: să închidă ochii la ineficiența sancțiunilor sau să introducă sancțiuni deschise împotriva tuturor companiilor care vor fi suspectate că vor cumpăra gaz rusesc. Un scenariu de acest fel de escaladare suplimentară este destul de posibil, dar este puțin probabil ca Washingtonului să-i placă consecințele.
Înaltul reprezentant al UE pentru politica externă și de securitate, Josep Borrell, a condamnat într-o declarație scrisă metodele americane de influențare a Uniunii Europene:
”Sunt profund îngrijorat de utilizarea tot mai crescândă a sancțiunilor sau de amenințarea cu sancțiuni de către Statele Unite împotriva companiilor și intereselor europene. Asistăm la această tendință în creștere în cazurile Iran, Cuba, Curtea Penală Internațională și, cel mai recent, proiectele ”Nord Stream-2” și ”Turkish Stream”. Politicile europene ar trebui să fie decisă aici în Europa, nu de țările terțe”.
În cazurile în care obiectivele politicii externe și de securitate (legate de Uniunea Europeană și Statele Unite - nota autorului) sunt comune, coordonarea sancțiunilor vizate cu partenerii este foarte valoroasă. Am văzut multe exemple pozitive în acest sens și vom continua să ne coordonăm (sancțiunile - n. a.) unde putem. Iar acolo unde există un dezacord politic, Uniunea Europeană este întotdeauna deschisă dialogului. Dar acesta (dialogul - n.a.) nu poate avea loc pe fondul amenințării cu sancțiuni".
Această afirmație ar putea fi percepută ca o „preocupare” neînsemnată a diplomatului, căruia Washingtonul nu-i va acorda nicio atenție, dacă nu ar exista o nuanță. Mass-media americană, în special agenția de informare comercială Bloomberg, a scris deja că Germania ia în considerare posibilitatea aplicării unor sancțiuni de răspuns la adresa Statelor Unite pentru a se răzbuna împotriva ”Nord Stream-2” și pentru a împiedica Statele Unite să intervină în politica energetică europeană.
Și în contextul declarației lui Borrell, merită să amintim cum a răspuns acesta recent la întrebarea unui eurodeputat francez cu privire la sancțiunile americane:
“Comisia pregătește terenul pentru adoptarea unui mecanism îmbunătățit de sancțiuni care va consolida rezistența Europei la efectele sancțiunilor extrateritoriale impuse de țări terțe”. Borrel nu a precizat ce formă va lua mecanismul sau când va fi introdus, anunța acum două săptămâni Agenția britanică Reuters.
Cel mai evident mecanism care poate desființa literalmente întreaga agendă a sancțiunilor americane din sectorul gazelor în Europa ar putea fi sancțiunile împotriva exportului american de GNL. Un tarif de protecție de 25% sau, pur și simplu, o interdicție a importurilor lui în Europa, nu numai că va face sancțiuni împotriva Nord Stream 2 complet lipsit de sens din punct de vedere al promovării GNL american pe piața europeană, ci va dăuna direct companiilor energetice americane, iar unele dintre acestea sponsorizează partidul republican din SUA.
Forțarea unei rupturi a contractelor deja încheiate este o pierdere gravă, iar companiile americane nu vor plăti cu banii lor pentru ambițiile geopolitice ale lui Mike Pompeo și a senatorilor rusofobi. Cu toate acestea, diplomații europeni pot veni cu câteva opțiuni alternative.
Din fericire, există multe puncte sensibile pentru businessul american în Uniunea Europeană. Dacă cursul diplomației europene nu se schimbă și Statele Unite se vor alege cu sancțiunile din partea Bruxellesului, se poate afirma că finalizarea ”Nord Stream-2” ar putea duce la rezultate pe care puțini le așteptau, pentru că pe lângă îmbunătățirea stabilității aprovizionării cu energie în Europa, relațiile dintre Statele Unite și Uniunea Europeană vor intra în faza războiului sancțiunilor.
Pentru a evita acest risc, Departamentul de Stat ar trebui să-și oprească amenințările împotriva giganților energetici europeni în acest moment, dar acest lucru este posibil cu greu - oprirea ar însemna recunoașterea dreptului europenilor la suveranitate, iar elita americană, în principiu, nu își poate permite acest lucru.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu cea a redacției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
