Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Mentalitatea de sclav la moldoveni sau pentru care păcate este huiduit Chicu

© Sputnik / Cătălina CerneiLocalitățile fantomă ale Republicii Moldova
Localitățile fantomă ale Republicii Moldova  - Sputnik Moldova
Abonare
Deja de ceva timp, statistica Poliției de Frontieră arată clar că moldovenii au început iarăși să plece în masă peste hotare.

Dacă până acum câteva zile, mai mulți moldoveni veneau acasă decât plecau, din cauza epidemiei și a crizei economice din țările în care erau plecați la muncă, iată că acum situația s-a schimbat. Spre exemplu, în ziua de 24 iunie (24 de ore) frontiera a fost trecută de 8 614 de ori. Din aceste traversări, 3093 au fost de intrare în Republica Moldova, restul, peste 5 300, de ieșiri. Adică de aproape două ori mai mulți moldoveni pleacă decât revin.   

Pandemia nu s-a terminat, dar deja moldovenii părăsesc în masă țara

Situația demografică după proclamarea Declarației de Suveranitate a Republicii Moldova - Sputnik Moldova
Video
Situația demografică după proclamarea Suveranității: 30 de ani de depopulare națională
Moldovenii fug din țara lor mai ceva ca dracu' de tămâie. Nici nu s-a încheiat toată tărășenia asta cu pandemia că cei care au revenit din străinătate acasă pleacă din nou, reiau calea pribegiei. De ce? Pentru că ei au revenit acasă având nevoie de un adăpost, dar iată că această casă, în care s-au născut și au crescut, nu-i mai poate adăposti. De primit îi primește, intrați, vă rog!, dar iată un loc de muncă cât de cât decent plătit nu le oferă. Dar dacă nu le oferă un loc de muncă, înseamnă că ei nu mai pot pune o bucată de pâine pe masă. Și atunci pleacă la alte case, la case străine, pentru că acelea le oferă posibilitatea să-și câștige decent existența. Nu le oferă mare lucru, tot muncesc din greu, fac cele mai murdare și mai prost plătite munci, dar măcar le dau un ban pentru asta. În Republica Moldova nici atât, tot muncă grea – dar fără răsplată.  

Frica de sărăcie e mai mare decât teama de pandemie

Eu am fost printre cei care am sperat (acum văd că zădarnic) că pandemia va fi un prilej, un început al revenirii acasă a conaționalilor noștri de peste hotare și a re-împământenirii lor în propria țară, dacă pot spune așa.

Satul Șestaci are doar doi locuitori - Sputnik Moldova
Video
Șestaci, satul cu doar doi locuitori - Video
Dar nu s-a întâmplat. Nu s-a întâmplat pentru că autoritățile noastre (nu doar și nu neapărat cele de astăzi, acestea nu știu pe unde să scoată cămașa din cauza crizei economice provocată de restricțiile impuse pentru a stopa răspândirea virusului) nu au avut nicio preocupare pentru dezvoltarea economiei naționale, pentru a proteja producătorul național, pentru a proteja piața locală. Ba dimpotrivă, au făcut totul pe dos, au deschis granițele pentru mărfurile de import, în majoritatea lor de proastă calitate și nocive chiar, dar foarte ieftine, numai bune să ucidă producătorul local și național.   

Dar autoritățile nu au avut această preocupare pentru că societatea nu le-a impus-o pe agendă. Pentru că oamenii încă nu au înțeles ce le trebuie ca să trăiască bine: dar le trebuie să muncească, iar autoritățile au obligația să le creeze condiții ca ei să poată să muncească acasă, în localitatea lor, în țara lor.

Pentru care păcate este huiduit premierul Chicu

Ion Chicu - Sputnik Moldova
Așa chiar n-a mai făcut-o nimeni: Ce declară premierul Chicu despre suveranitatea țării
Am să vă dau un exemplu. Un portal de știri ca multe altele, adică de duzină, cu jurnaliști guralivi, dar agramați, care pun virgulă între subiect și predicat, l-a luat în răspăr pe premierul Ion Chicu acuzându-l de faptul că ar fi nostalgic după perioada sovietică. Acuzația i-a fost adusă doar pentru faptul că premierul, în data de 23 iunie, atunci când s-au împlinit 30 de ani din ziua proclamării Suveranității, a făcut o paralelă între generația actuală, care este una consumatoare de bunăstare, și cele anterioare, care au produs bunăstarea pe care noi astăzi o consumăm. Prim-ministrul chiar a adus niște exemple, în opinia mea, cât se poate de pertinente:

  • Ajunși la 30 de ani de suveranitate, avem un Produs Intern Brut mai mic decât cel al RSS Moldova.
  • Am pierdut mult în industria alimentară și în sectorul zootehnic, am pierdut uzine producătoare de mașini și calculatoare.
  • Sistemul de sănătate și cel de educație trăiesc pe infrastructura construită până în anul 1990.
  • Părinții și bunicii noștri au știut să construiască fabrici și uzine, școli și universități, grădinițe și spitale, căi ferate și drumuri.
  • Părinții și bunicii noștri au știut să fie uniți și să muncească cot la cot pentru binele lor și al societății.
Și pentru acest adevăr spus cu voce tare, Ion Chicu a fost huiduit de respectivii.

Mentalitatea de sclav la moldoveni

Dar nu asta este ceea ce m-a deranjat, cu toții ne-am deprins a respecta dreptul oricărei mediocrități de a înjura, asta este esența  democrației liberale: orice limitat are dreptul să-l înjure până și pe un erudit, pe un geniu.

Центральный рынок - Sputnik Moldova
Video: Criza economică se preschimbă în sărăcie lucie – Priviți ce se întâmplă în piață
Ceea ce m-a surprins neplăcut este faptul că, postată pe internet, mulți, chiar foarte mulți (am vrut să spun cititori, dar aceștia nu sunt cititori, ci doar consumatori de dezinformații) au subscris acestei tâmpenii. Vezi, domnule, dacă afirmi că Moldova nu mai are PIB-ul de altă dată, industria alimentară, sectorul zootehnic, fabricile producătoare de mașini și calculatoare pe care le-a avut acum trei decenii, ești deja nostalgic! Apoi vă imaginați ce-ar fi dacă s-a găsi cineva ca Chicu care să încerce chiar să refacă țara, să o industrializeze, să refacă sistemul medical și social, să refacă și să dezvolte infrastructura, vă imaginați ce-ar face acești netoți? Ar striga să-l execute, să-l pună la zid ca pe Ceaușescu pentru că, deja de câteva generații, așa au fost "educați" de partenerii noștri strategici occidentali, au ajuns să aibă mentalitatea slugii, a sclavului, a cerșetorului, nici măcar nu îndrăznesc să gândească că ar putea/că am putea să fim stăpâni.

Mai moarte un domeniu al economiei naționale - HoReCa

Am citit astăzi o știre în care era prezentată o estimare făcută de președintele Asociației Naționale a Restaurantelor și a Localurilor de Agrement din Moldova, Aneta Zasavițchi, care spunea că din cauza restricțiilor din economie 60% din industria HoReCa va dispărea până la sfârșitul anului.

Aneta Zasavițchi - Sputnik Moldova
Scenarii sumbre pentru HoReCa: Câte întreprinderi vor fi închise?
Aneta Zasavițchi nu a adus și argumente, calcule în sprijinul acestei estimări. Dar să vedeți că așa va fi, că 60% din industria HoReCa va dispărea până la sfârșitul anului. Și asta pentru că în țara noastră se împlinesc întotdeauna cele mai sinistre prognoze. Altele – mai puțin. Dar HoReCa are vreo 50 de mii de salariați. Câți dintre aceștia vor rămâne pe drumuri, câți vor pleca peste hotare? Câți dintre patronii din domeniu vor rămâne doar cu datoriile la bancă și își vor lua lumea în cap?

Vedeți, dar noi îi chemăm acasă pe cei plecați peste hotare și le reproșăm că refuză să se întoarcă.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0