CHIȘINĂU, 24 mart – Sputnik. Comisiei Situații Excepționale a dispus aseară înăsprirea măsurilor menite să eficientizeze lupta cu coronavirusul de tip nou și să prevină răspândirea masivă a acestuia pe teritoriul țării. Măsurile se referă atât la instituțiile medicale, autoritățile locale, instituțiile de stat, cât și la cetățenii țării, în special la persoanele vârstnice. Nerespectarea acestor prevederi constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională sau penală a persoanelor vinovate.
Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova dispune:
1. Se interzice persoanelor în vârstă de peste 63 ani, începând cu data de 25 martie 2020, aflarea în afara domiciliului și în spațiile publice fără necesitate stringentă, cu excepția: (I) deplasărilor în interese de serviciu, atunci când activitatea nu poate fi desfășurată la distanță, (II) deplasărilor pentru asigurarea cu produse alimentare; (III) deplasarea pentru asistență medicală, ce nu poate fi amânată; (IV) deplasarea pentru alte motive justificate și care nu pot fi amânate (ex. decesul unui membru al familiei, necesități ale persoanelor și animalelor de companie, etc).
2. Se interzice, începând cu data de 25 martie 2020, aflarea persoanelor în spații publice: parcuri, păduri, terenuri de joacă, terenuri sportive, zone de agrement.
3. Se interzice prestarea serviciilor de alimentație publică în unitățile de comercializare a produselor petroliere.
Comisiile locale pentru situații excepționale
4. Comisiile locale pentru situații excepționale, vor asigura, în decurs de 24 ore, revizuirea tuturor deciziilor/hotărârilor aprobate din momentul declarării în Republica Moldova a stării de urgență, cu aducerea în concordanță a acestora cu dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova.
5. Deciziile/hotărârile, aprobate de Comisiile locale pentru situații excepționale, care vin în contradicție cu Hotărârea Parlamentului nr.55/2020 privind declararea stării de urgență, cu Hotărârile Comisiei naționale extraordinare de sănătate publică și cu Dispozițiile Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, se abrogă în următoarea zi din momentul aprobării prezentei Dispoziții.
6. Se introduce regimul de carantină în satele Bălceana și Sofia, raionul Hîncești, în baza demersului Comisiei pentru situații excepționale a raionului Hîncești.
7. Președinții Comisiilor locale pentru situații excepționale vor înainta propuneri argumentate Comisiei pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova privind necesitatea introducerii măsurilor ce se impun.
Ministerul Afacerilor Interne
8. Ministerul Afacerilor Interne în comun cu Ministerul Sănătății, Muncii și Protecției Sociale vor asigura evidența unică a informației cu privire la persoanele infectate cu COVID-19, persoanele aflate în contact cu cele infectate, persoanele aflate în regim de autoizolare/carantină.
9. Ministerul Afacerilor Interne va asigura:
9.1 repunerea în drepturi a străinilor, care nu au respectat termenul de depunere la autoritatea competentă pentru străini a cererii de acordare/prelungire a dreptului de ședere, precum și celor care nu au respectat termenul de executare a deciziilor de returnare de pe teritoriul Republicii Moldova, dacă se constată că aceste fapte au survenit datorită restricțiilor impuse pentru prevenirea răspîndirii epidemiei virusului COVID-19 și la data instituirii stării de urgență se aflau legal pe teritoriul Republicii Moldova;
9.2 nesupunerea sancționării contravenționale, în conformitate cu art.333 alin.(1) Cod Contravențional, a străinilor, care vor părăsi teritoriul Republicii Moldova în termen de 30 zile de la data ridicării stării de urgență, cu condiția că aceștia se aflau legal în Republica Moldova la data instituirii stării de urgență.
Sursele online
10. Prin derogare de la art. 80 alin.3 din Codul serviciilor media audiovizuale, în perioada de acțiune a stării de urgență, Ședințele Consiliului Audiovizualului sunt deliberative cu prezența a cel puțin 4 membri. Consiliul Audiovizualului adoptă decizii cu votul majorității membrilor prezenți.
11. Furnizorii de servicii de găzduire a conținutului online și furnizorii de conținut online de pe teritoriul Republicii Moldova sunt obligați ca, la decizia Serviciului de Informații și Securitate, să întrerupă imediat, cu informarea utilizatorilor, transmiterea într-o rețea de comunicații electronice ori stocarea conținutului, prin eliminarea acestuia la sursă, dacă prin conținutul respectiv se promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.
12. Serviciul de Informații și Securitate aprobă și face publică lista de surse cu conținut online care promovează știri false cu privire la evoluția COVID-19 și la măsurile de protecție și prevenire.
13. Furnizorii de servicii de comunicații electronice accesibile publicului, la decizia Agenției Naționale pentru Reglementare în Comunicații Electronice și Tehnologia Informației, bazată pe lista de surse făcută publică de către Serviciul de Informații și Securitate, au obligația de a bloca imediat accesul utilizatorilor din Republica Moldova la sursele menționate la punctul 11, cu informarea utilizatorilor.
Instituțiile de stat prestatoare de servicii
14. Instituțiile bancare, care au semnat cu Casa Națională de Asigurări Sociale contract privind serviciile de distribuire a prestațiilor sociale, în regim de urgență, vor prezenta Casei Naționale de Asigurări Sociale informația privind beneficiarii de conturi de salariu, deserviți prin intermediul instituției, conform formatului agreat de părți.
15. Casa Națională de Asigurări Sociale, în baza informației prezentate de instituțiile bancare, va asigura, începînd cu 1 aprilie 2020, transferul prestațiilor sociale (indemnizațiile familiilor cu copii, indemnizații de maternitate, indemnizații paternale, indemnizații pentru incapacitate temporară de muncă) la conturile bancare de salariu ale beneficiarilor.
16. Întreprinderea de Stat „Poșta Moldovei”, prin intermediul subdiviziunilor sale, pentru beneficiarii de pensii și alocații sociale de stat, deserviți de prestatorul menționat, va asigura, începînd cu 1 aprilie 2020:
16.1 distribuirea la domiciliu, cu însoțirea unui angajat al structurilor Ministerului Afacerilor Interne, a pensiilor, alocațiilor sociale de stat și altor prestații sociale pentru beneficiarii de pensii pentru limita de vîrstă și alocații sociale de stat pentru persoane vîrstnice;
16.2 achitarea prin intermediul oficiilor poștale a plăților sociale beneficiarilor, indiferent de viza de reședință/domiciliul, asigurînd regim fluidizat de acces al persoanelor și cu respectarea distanței sociale.
17. Casa Națională de Asigurări Sociale va asigura transmiterea listelor beneficiarilor tuturor tipurilor de plăți sociale (suport financiar, suport unic, ajutor social și ajutor social pentru perioada rece a anului), inclusiv transferul mijloacelor financiare necesare în acest sens în primele zile de plată a lunii.
18. Comisionul Î.S. „Poșta Moldovei” pentru distribuirea prestațiilor sociale la domiciliu nu va depăși 1,3% din suma distribuită.
19. Prin derogare de la prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1128/2016 cu privire la Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate, pe durata stării de urgență, Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate, va delega, în caz de necesitate, instituțiilor medico-sanitare publice republicane, municipale și raionale, dreptul de a desfășura de sine stătător procedurile de achiziții publice de medicamente, alte produse de uz medical și dispozitive medicale, necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID–19.
20. Prin derogare de la prevederile art. 2 alin. (1) lit. a) din Legea nr. 131/2015 privind achizițiile publice, punctul 2 din Regulamentul cu privire la achizițiile publice de valoare mică aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 665/2016 pe durata stării de urgență, se permite instituțiilor medico–sanitare publice republicane, municipale și raionale, achiziționarea medicamentelor, altor produse de uz medical și dispozitive medicale, necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID–19, în sumă de pînă la 800.000 (opt sute mii) lei inclusiv, fără taxa pe valoarea adăugată, în conformitate cu prevederile Regulamentului cu privire la achizițiile publice de valoare mică, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 665/2016.
Instituțiile medico–sanitare publice
21. Instituțiile medico–sanitare publice republicane, municipale și raionale, care vor efectua proceduri de achiziții publice în ordinea punctele 19 și 20 din prezenta Dispoziție, vor încheia contracte de achiziții publice bilaterale (excuzînd Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate) cu operatorii economici, cu respectarea tuturor clauzelor–standard ale Contractului–model de achiziții publice, aprobat prin anexa la Regulamentul privind achiziționarea de medicamente, alte produse de uz medical, dispozitive medicale, transport specializat medical, servicii de mentenanță a dispozitivelor medicale și a sistemelor informaționale incluse în Registrul medical, servicii de tratare și eliminare a deșeurilor medicale pentru necesităţile sistemului de sănătate, aprobat prin Hotărîrea Guvernului nr. 1128/2016 cu privire la Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate.
22. Instituțiile medico–sanitare publice republicane, municipale și raionale, care vor efectua proceduri de achiziții publice în ordinea punctelor 19 și 20 din prezenta Dispoziție, vor raporta efectuarea procedurilor respective, precum și prezentarea Contractelor de achiziții publice încheiate, către Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate, care va efectua supravegherea și monitorizarea executării contractelor de achiziții publice încheiate, în conformitate cu prevederile Hotărîrii Guvernului nr. 1128/2016 cu privire la Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate.
23. Centrul pentru achiziții publice centralizate în sănătate va asigura în regim de urgență, utilizînd procedura de negocierea fără publicarea prealabilă a unui anunț de participare, instituțiile medico-sanitare publice cu echipamente de protecție (mănuși, măști, ecrane de protecție, respiratoare, combinezoane de protecție), estimate pentru numărul de pacienți conform scenariului III de răspîndire a infecției COVID-19, în conformitate cu recomandările Organizației Mondiale a Sănătății, pentru pozițiile și cantitățile care nu au fost contractate.
24. Prin derogare de la prevederile art. 66 alin. (5) din Legea finanțelor publice și responsabilității bugetar-fiscale nr.181/2014 se permite plata în avans pentru achizițiile de medicamente, echipamente de protecție (mănuși, măști, ecrane de protecție, respiratoare, combinezoane de protecție) necesare pentru prevenirea și controlul infecției COVID–19.
Moratoriu asupra controlului de stat
25. (1) Se instituie moratoriu, până la data de 1 iunie 2020, asupra controlului de stat, inclusiv fiscal, financiar, privind calitatea produselor/serviciilor, parametrii tehnologici şi/sau cerinţele specifice pentru genul de activitate desfăşurat, privind respectarea normelor de protecţie a muncii, planificat sau inopinat, efectuat la faţa locului, la sediile, locurile de desfăşurare a activităţii sau de aflare/păstrare a bunurilor persoanelor înregistrate în modul stabilit care desfăşoară activitate de întreprinzător, de către organele abilitate cu dreptul de a iniţia controale în baza prevederilor Legii nr.131/2012 privind controlul de stat asupra activităţii de întreprinzător, ale Codului fiscal nr.1163/1997, ale Legii nr.171/2012 privind piaţa de capital, ale Legii nr.320/2012 cu privire la activitatea Poliţiei şi statutul poliţistului, precum şi ale altor acte normative care reglementează controlul de stat.
(2) În partea ce ţine de controlul vamal, moratoriul se aplică doar asupra controalelor ulterioare, efectuate de către organele vamale în temeiul Codului vamal al Republicii Moldova nr.1149/2000.
(3) Moratoriul asupra posturilor fiscale care se creează de către organele fiscale se aplică pînă la data de 1 iunie 2020, cu posibilitatea prelungirii moratoriului în condiţiile alin.(16).
(4) Moratoriul nu se aplică asupra controlului efectuat:
a) în cadrul urmăririi penale;
b) de Banca Naţională a Moldovei;
c) de Curtea de Conturi a Republicii Moldova;
d) de Comisia Naţională a Pieţei Financiare în privinţa persoanelor fizice şi juridice care desfăşoară activitate de asigurare;
e) de către organele responsabile de gestionarea sistemului public de asigurări sociale, în limita strict necesară şi în scopul verificării autenticităţii actelor ce confirmă stagiul de cotizare şi venitul asigurat, în temeiul cererii persoanelor care au solicitat stabilirea sau modificarea cuantumului pensiei;
f) la cererea persoanelor fizice şi juridice privind eliberarea/prelungirea licenţelor, autorizaţiilor, certificatelor şi a altor acte permisive şi/sau privind constatarea unor fapte;
g) la cererea consumatorilor, de către organele abilitate cu funcţii de protecţie a acestora în baza Legii nr.105/2003 privind protecţia consumatorilor, în cazul prezentării informaţiilor veridice despre încălcarea legislaţiei;
h) în limita strict necesară pentru concretizarea cuantumului creanţelor statului, în cadrul procesului de insolvabilitate sau de lichidare a persoanelor fizice sau juridice care desfăşoară activitate de întreprinzător;
i) în legătură cu restituirea impozitelor, taxelor şi altor plăţi de la bugetul public naţional;
j) în domeniul supravegherii de stat a sănătăţii publice;
k) în domeniul respectării normelor antiincendiare.
(5) Prin derogare de la prevederile alin.(1), în cazurile în care există un pericol iminent pentru viaţa şi sănătatea populaţiei, pentru securitatea economică a statului şi pentru mediu, organul abilitat cu funcţii de control adresează Cancelariei de Stat un demers privind iniţierea controlului de stat la faţa locului, în care se indică:
a) datele de identificare a persoanei care urmează a fi supusă controlului de stat la faţa locului;
b) motivele iniţierii controlului de stat la faţa locului;
c) obiectul, scopul şi metoda controlului de stat la faţa locului;
d) durata efectuării controlului de stat la faţa locului;
e) data efectuării ultimului control de stat la faţa locului;
f) genul de activitate desfăşurat de persoana controlată;
g) cauzele şi motivele care fac imposibilă efectuarea controlului de stat prin solicitarea directă de la persoana care urmează a fi controlată a documentaţiei şi a altor informaţii prin intermediul serviciilor poştale sau prin sistemul de poştă electronică, sau prin telefon/fax, inclusiv a informaţiilor pe care, conform legii, persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător nu este obligată să le ofere periodic;
h) perioada de activitate supusă controlului.
(6) Moratoriu nu se aplică în cazurile de constatare la faţa locului a faptului producerii unor accidente şi a circumstanţelor în care s-au produs acestea.
(7) Moratoriu nu se aplică în cazurile controlului modului de formare și aplicare a prețurilor.
(8) Cancelaria de Stat analizează demersul privind iniţierea controlului de stat la faţa locului şi se expune prin decizie, în aceeaşi zi, asupra necesităţii efectuării acestuia.
(9) Controlul de stat la faţa locului nu se efectuează dacă situaţiile prevăzute la alin.(5) pot fi remediate în afara acestuia sau dacă Cancelaria de Stat a respins demersul privind iniţierea controlului de stat la faţa locului.
(10) Controlul de stat la faţa locului se desfăşoară în conformitate cu procedura stabilită de lege pentru controalele inopinate, cu respectarea restricţiilor prevăzute de prezenta Dispoziție şi decizia Cancelariei de Stat.
(11) Organului abilitat cu funcţii de control i se interzice, în procesul realizării controlului de stat la faţa locului prevăzut la alin.(4) lit.c)–j) şi alin.(5), să ridice bunuri, documente sau dispozitive de stocare a datelor. Organul abilitat cu funcţii de control este în drept să facă copii, înregistrări foto sau video de pe documente şi dispozitive de stocare a datelor, să inspecteze, să măsoare bunuri sau să preleveze mostre din acestea.
(12) În cazul în care este imposibilă efectuarea copiilor, a înregistrărilor foto sau video de pe documente şi dispozitive de stocare a datelor ori persoana care desfăşoară activitate de întreprinzător nu permite efectuarea acestor acţiuni, organul abilitat cu funcţii de control le ridică, cu indicarea în procesul-verbal întocmit a elementelor de individualizare a fiecărui document sau dispozitiv. Obiectele ridicate se restituie de către organul abilitat cu funcţii de control în cel mai scurt timp posibil, dar nu mai tîrziu de 3 zile lucrătoare din momentul ridicării acestora.
(13) În procesul realizării controlului prevăzut la alin.(4) lit.c)–j) şi alin.(5), organului abilitat cu funcţii de control i se interzice să aplice sechestru sau sigilii pe bunuri, încăperi sau oricare alte obiecte ori să întreprindă alte măsuri ce ar duce la suspendarea completă a activităţii persoanei supuse controlului, cu excepţia cazurilor în care continuarea activităţii ar cauza iminent daune grave vieţii sau sănătăţii oamenilor.
(14) Se interzice efectuarea percheziţiilor la sediile, locurile de desfăşurare a activităţii sau de aflare a bunurilor persoanelor care desfăşoară activitate de întreprinzător în cadrul procedurilor de constatare a contravenţiilor prevăzute la art.542, 55–58, 741, 77, 80, 801, 81–84, 86, 90, 911, 94–972, 98–103, 109–115, 119, 121–124, 131, 133, 134, 142, 144, 146–156, 1582, 159, 160, 169, 170, 177, 184–186, 188, 1895, 1897, 191–197, 207, 214, 221, 246–252, 2661, 271, 273, 274, 276, 277, 279, 282, 284–286, 2931, 2932, 295, 299, 344 şi 345 din Codul contravenţional al Republicii Moldova nr.218/2008, dacă subiectul contravenţiei este persoana fizică sau juridică care desfăşoară activitate de întreprinzător.
(15) Se interzice ridicarea bunurilor, a documentelor sau a dispozitivelor de stocare a datelor în cazul constatării contravenţiilor specificate la alin.(14). Organul autorizat cu efectuarea percheziţiei este în drept să facă copii, înregistrări foto sau video de pe documente şi dispozitive de stocare a datelor, să inspecteze, să măsoare bunuri sau să preleveze mostre din acestea.
(16) Controlul de stat la sediile, locurile de desfăşurare a activităţii sau de aflare/păstrare a bunurilor persoanelor care desfăşoară activitate de întreprinzător, iniţiat în domeniile indicate alin.(1) și alin.(2), se finalizează în ordinea general stabilită.
(17) Rezultatele controlului de stat finalizat se examinează în modul stabilit de legislaţie.
26. (1) Declararea și achitarea impozitului pe venit, impozitului pe bunuri imobiliare, impozitul funciar și taxele locale pentru anul 2019 de către întreprinzătorii individuali sau gospodăriile ţărănești (de fermier) al căror număr mediu anual de salariaţi pe parcursul întregii perioade fiscale nu depăşeşte 3 unităţi şi care nu sînt înregistraţi ca plătitori de TVA și declararea impozitului pe venit din activitatea operațională pe anul 2019 de către agenţii economici subiecţi ai sectorului întreprinderilor mici şi mijlocii prevăzuți în Capitolului 71 titlul II din Codului fiscal nr.1163/1997, se va efectua pînă la 25 aprilie 2020.
(2) Achitarea impozitului pe venit din activitatea de întreprinzător în rate pentru primul trimestru al anului 2020 se va efectua pînă la data de 25 iunie 2020.
(3) Declararea și achitarea impozitului pe venit pentru 2019 de către persoanele fizice (cetăţeni ai Republicii Moldova, cetăţeni străini şi apatrizi, inclusiv membri ai societăţilor şi acţionari ai fondurilor de investiţii) se va efectua pînă la 29 mai 2020.
(4) Termenul de examinare a cazurilor de încălcare a legislației fiscale și vamale sau de examinare a contestațiilor fiscale și vamale care a survenit în perioada stării de urgențe declarate se prelungește pînă la 29 mai 2020.
(5) Termenul de depunere a dezacordului la actul de control fiscal întocmit în perioada stării de urgență declarate se prelungește pînă la 29 mai 2020, iar termenul de depunere a contestațiilor aferent deciziilor/acțiunilor Serviciului Fiscal de Stat aduse la cunoștință în perioada stării de urgență declarate se prelungește pînă la 15 iunie 2020.
(6) Pentru anul 2019 nu sînt supuse auditului obligatoriu:
a) situațiile financiare individuale ale entităților mijlocii și entităților mari;
b) situațiile financiare consolidate ale grupurilor.
(7) Prezentarea situațiilor financiare individuale pentru anul 2019 se va efectua pînă la 29 mai 2020.
Cursele aeriene, trecerea frontierei
27. Se autorizează cursele aeriene charter, care transportă pasageri cu cetățenia Republicii Moldova spre Republica Moldova, operate de compania aeriană:
- AIR MOLDOVA, din 24 martie 2020, CHISINAU - PARIS (BEAUVAIS) – CHISINAU;
- FLYONE, din 25 martie 2020, CHISINAU - LONDRA (SOUTHEN) – CHISINAU;
- AIR MOLDOVA, din 25 martie 2020, CHISINAU - PARIS (BEAUVAIS) – CHISINAU;
- FLYONE, din 26 martie 2020, CHISINAU - ISTANBUL– CHISINAU;
- FLYONE, din 26 martie 2020, CHISINAU - MOSCOVA – CHISINAU.
28. Se autorizează intrarea pe teritoriul Republicii Moldova, prin punctul de trecere a frontierei de stat Giurgiulești - Galați către Portul Internațional Liber „Giurgiulești” direct, fără oprire, a 10 cetățeni români, angajați ai S.C. „Multraship România S.R.L.”, care prestează servicii de remorcaj și pilotaj la manevrele de sosire și plecare a navelor în/din port. Poliția de Frontieră va asigura însoțirea mijloacelor de transport ale persoanelor de la punctul de intrare pînă la remorcher.
29. Agenţii economici din raioanele de est, înregistraţi la Agenţia Servicii Publice, vor efectua procedurile de vămuire a mărfurilor la posturile vamale autorizate de Serviciul Vamal, fără perceperea drepturilor de import sau export şi a plăţilor pentru poluarea mediului, cu perfectarea autorizației sanitar-veterinare de funcţionare/certificatul de înregistrare oficială pentru siguranţa alimentelor, includerea în registrul operatorilor din domeniul fitosanitar, cu efectuarea controlului la faţa locului, precum și efectuarea controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor în posturile de inspecție la frontieră cu condiția rămînerii mărfurilor pe teritoriul necontrolat de către organele constituționale ale Republicii Moldova.
30. Prin derogare de la prevederile Hotărîrii Guvernului nr.1001 din 19/2001 ,,Cu privire la declararea mărfurilor de către agenţii economici din raioanele de est ale Republicii Moldova”, pe perioada declarării stării de urgență, conform Hotărîrii Parlamentului nr. 55 din 17 martie 2020, la importul produselor supuse controlului Agenției Naționale pentru Siguranța Alimentelor se vor aplica procedurile conform anexei la această dispoziție.
31. Nerespectarea prevederilor/măsurilor stabilite de Comisia pentru Situații Excepționale a Republicii Moldova, constituie pericol pentru sănătatea publică și va servi temei de tragere la răspundere contravențională și/sau penală a persoanelor vinovate.
32. Prezenta Dispoziție intră în vigoare din momentul emiterii și se publică pe pagina oficială a Guvernului.