CHIȘINĂU, 23 mart - Sputnik. Agenția Servicii Publice execută ordinul Comisiei Naționale Extraordinare de Sănătate Publică, prin care se instituie program redus și prestarea unui limitat de servicii pentru a preveni răspândirea COVID-19 pe teritoriul Republicii Moldova.
Agenția Servicii Publice, prin intermediul subdiviziunilor teritoriale, va acorda doar servicii de necesitate stringentă: eliberarea buletinului de identitate provizoriu, înregistrarea decesului, serviciile cadastrale (cu excepția celor care implică efectuarea măsurărilor și inspecțiile în teren), înregistrarea și licențierea unităților de drept.
În prezent activează următoarele subdiviziuni teritoriale ale ASP:
- Centrele multifuncţionale;
- Serviciile de stare civilă Varniţa, Sănătăuca, Dubăsari şi Chişinău;
- Serviciile de eliberare a actelor de identitate din Chişinău (sectorul Centru), Bender, Dubăsari, Otaci, Căinari, Sănătăuca și Coşniţa;
- Secţiile de înmatriculare a transportului nr. 8 și nr. 9 din Chişinău;
- Secţia de perfectare urgentă a actelor mecanolizibile din Chişinău;
- Secţiile de înmatriculare a transportului şi calificare a conducătorilor auto din Bălţi și Comrat, precum și subdiviziunea din municipiul Chișinău situată pe str. Salcâmilor 28.
Oficiile menționate activează de luni până vineri, între orele 10:00–14:00.
Cetățenii Republicii Moldova care au depus cerere pentru eliberarea actelor de identitate vor putea ridica documentele conform termenului stabilit:
- 24 de ore și 5 zile calendaristice – în baza cererilor pentru eliberarea buletinului de identitate și a pașaportului depuse până în data de 18.03.2020 inclusiv;
- 15 zile calendaristice – în baza cererilor pentru eliberarea buletinului de identitate depuse până în data de 15.03.2020 inclusiv, iar a pașaportului în baza cererilor depuse până în data de 14.03.2020;
- 30 de zile calendaristice – în baza tuturor cererilor pentru eliberarea buletinului de identitate depuse până în data 27.02.2020 inclusiv, iar în cazul pașapoartelor – în baza cererilor depuse până în data de 29.02.2020 inclusiv.
Înscrierea la oricare centru multifuncțional al ASP se face utilizând sistemul informaţional „Programare electronică” prin intermediul paginii oficiale a Agenției Servicii Publice www.asp.gov.md sau telefonic prin intermediul call-centrului la numerele 14 909, (+373 22) 257070.
În contextul situaţiei epidemiologice, organele cadastrale teritoriale au sistat executarea lucrărilor cadastrale şi a lucrărilor de evaluare care implică efectuarea măsurărilor și inspecțiilor în teren.
Serviciile cadastrale teritoriale vor finaliza perfectarea documentaţiei cadastrale pentru bunurile imobile care au fost măsurate anterior introducerii restricţiei.
Pentru cererile depuse până în data de 16 martie 2020 și pentru care este necesară ieșirea la fața locului, termenul de executare a lucrării va fi prelungit, cu informarea beneficarului în scris, conform procedurii prevăzute.