Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Justiția în 2020: Dosarele penale de rezonanță ale anului

Sputnik Moldova face o trecere în revistă a celor mai răsunătoare cazuri penale din anul 2020: de la contrabandă neobișnuită până la noi detalii despre „furtul miliardului”.
Sputnik

CHIȘINĂU, 28 dec - Sputnik. La sfârșitul fiecărui an se obișnuiește ca să se facă bilanțul. Iar 2020 s-a dovedit a fi bogat, atât în ​​noi dosare penale de rezonanță, cât și în detalii ale investigațiilor mai vechi. Citiți cronologia celor mai răsunătoare cazuri penale din anul care se încheie în analiza făcută de Sputnik Moldova.

Procurorul discordiei

Viorel Morari a ajuns pe banca acuzaților: Unul dintre dosarele sale, trimis în judecată
La aproape o săptămână după sărbătorile de Anul Nou, Procuratura Generală a anunțat arestarea lui Viorel Morari, care la acea vreme deținea funcția șef interimar al Procuraturii Anticorupție. Acesta a fost acuzat de ”abuz în serviciu” și ”fals în acte publice”. Ulterior, i-au fost aduse alte câteva capete de acuzare - „amestecul în înfăptuirea urmăririi penale”, ”îmbogățire ilicită” și ”spălare de bani”.

Drept urmare, fostul șef al Procuraturii Anticorupție a petrecut puțin peste o lună în arest preventiv. Apoi, la jumătatea lunii februarie, a fost eliberat sub control judiciar, respingând astfel cererea procurorilor de prelungire a arestului pentru alte 60 de zile.

Morari a ajuns șef la Procuratura Anticorupție în aprilie 2016 și a demisionat în primăvara anului 2019. La mijlocul lunii septembrie a aceluiași an, a fost restabilit în funcțiune. Iar pe 23 ianuarie 2020, Consiliul Suprem al Procurorilor l-a demis pe Morari din funcția de șef al Procuraturii Anticorupție până la adoptarea unei decizii finale cu privire la cazul în care este vizat.

Continuarea istoriei expulzării profesorilor turci

În 2020, istoria expulzării profesorilor turci din Moldova a continuat. În 2018, șapte angajați ai rețelei liceului moldo-turc ”Orizont” au fost reținuți și apoi expulzați din țară în Turcia, unde ulterior au ajuns la închisoare. Curtea Europeană a Drepturilor Omului (CEDO) a declarat Moldova vinovată de încălcarea drepturilor a cinci dintre cei șapte profesori turci care au fost expulzați în data de 6 septembrie 2018.

Fostul șef al SIS a fost condamnat cu suspendare în dosarul profesorilor turci

Procurorul general Alexandr Stoianoglo declara în februarie că fostul director al Serviciului de Informații și Securitate al Moldovei (SIS) Vasile Botnari va fi judecat pentru abuz în serviciu în cazul expulzării profesorilor turci.

Judecătoria Chișinău cu sediul în sectorul Buiucani a emis un verdict în luna iulie în dosarul Botnari. Cu toate acestea, verdictul a fost secretizat. Totuși, s-a aflat că Botnari a primit o pedeapsă cu suspendare și a plătit 125 de mii de euro daune, precum și 380 de mii de lei pentru avionul cu care au fost transportați profesorii. El risca însă să stea până la șase ani în închisoare.

Procuratura Generală a solicitat instanței desecretizeze verdictul.

Potrivit anchetei, SIS i-a expulzat pe profesori de sine stătător, fără vreo cerere scrisă din partea Biroului pentru Migrație și fără a coordona operațiunea cu instituția.

Dosarele politice

În februarie, Procuratura Generală a anunțat crearea unui grup special format din șase procurori. Sarcina a fost de a monitoriza progresul celor 38 de dosare în care există suspiciunea că au fost deschise la comandă politică. Procurorul general a declarat atunci că, dacă se va dovedi că în ancheta acestor cazuri procurorii au încălcat legea, aceștia vor fi trași la răspundere disciplinară.

Dodon și cazul polițistului răpit în Transnistria – Care este miza

Ca urmare a verificărilor, Procuratura Generală a inițiat 33 de „proceduri disciplinare” împotriva a 24 de procurori (10 de la Procuratura Anticorupție și 14 de la Procuratura pentru Combaterea Criminalității Organizate și Cauze Speciale). În același timp, 18 dintre aceste „controale disciplinare” au fost deja trimise la Consiliul de etică și disciplină din cadrul Consiliului Suprem al Procurorilor. Motivul pentru aceasta a fost „încălcări grave”: rețineri, arestări, percheziții, sechestrări, interceptări telefonice, supraveghere ilegală, întârzieri în examinarea cauzelor în instanță, decizii judecătorești ilegale, denaturarea acuzațiilor statului în instanțe, refuzul de a face recurs împotriva sentințelor ilegale în instanțe.

Și totul a început cu faptul că o anumită organizație pentru drepturile omului, la începutul anului 2020, a transmis procurorului general o listă de 47 de polițiști și procurori care, în opinia lor, au deschis în mod ilegal dosare penale.

Procurorul general a declarat la 1 decembrie că „unele dintre aceste presupuse cazuri politice au fost examinate de membrii comisiei de mai multe ori la rând”.

"Evaluarea acestora a fost efectuată pas cu pas pentru a lua o decizie corectă în conformitate cu legea. Începând de astăzi, situația din toate cele 38 de cazuri este clară, iar deciziile vor fi luate în viitorul apropiat", a spus Stoianoglo.

Banca Națională a Moldovei și dosarul ”furtului miliardului”

La începutul lunii martie, Procuratura Generală a efectuat percheziții în clădirea Băncii Naționale a Moldovei. Motivul pentru această acțiune a servit investigarea unui dosar penal cu privire la ”furtul miliardului”. Stoianoglo a autorizat ridicarea imunității membrilor Consiliului Băncii Naționale și a permis interogarea și reținerea acestora.

Procurorul General la Președinție: Ce i-a cerut Maia Sandu

"Acest lucru a fost făcut în legătură cu foștii membri ai conducerii Băncii Naționale Tăbârță și Drăguțan, precum și cu actualii - Sturza și Cincilei. Noi suntem siguri că Banca Naţională este instituţia care a fost implicată nemijlocit în fărădelegile legate de furtul miliardului", a declarat Stoianoglo.

Ulterior, fostul președinte al Băncii Naționale, Dorin Drăguțan, a fost acuzat de fraudă și spălare de bani în proporții deosebit de mari.

Soarta unui fost deputat…

Fostul deputat al Partidului Democrat din Moldova Constantin Țuțu a fost reținut la frontiera moldo-română, în data de 27 martie. Angajații Centrului Național Anticorupție au fost trimiși acolo pentru a efectua proceduri suplimentare de detenție.

Țuțu s-a predat de bună voie oamenilor legii. El a fost acuzat de îmbogățire ilicită și trafic de influență. Cazul a fost transmis în instanță.

În septembrie 2019, la cererea procurorilor, a fost emis un mandat de arest pentru 30 de zile, pe numele lui Țuțu, însă în lipsa acestuia. Tot atunci a fost anunțat în urmărire internațională.

Contrabanda cu valută

Un om de afaceri a vrut să scoată din țară peste 84 de mii de euro
Această știre a „explodat” pe segmentul moldovenesc de Internet. În dimineața zilei de 18 aprilie, la punctul de control Leuseni, oamenii legii au descoperit contrabanda cu 570 de mii 735 de euro. Verificarea a arătat apoi că toate bancnotele erau reale. La 1 mai s-a raportat că suma contrabandei cu valută, care s-a încercat să fie trecută prin punctul de trecere a frontierei Leușeni, a crescut cu încă 50 de mii de euro.

La cererea procurorilor, camionul în care a fost transportată contrabanda a fost ridicat, iar șoferul a fost reținut. Ulterior, numărul suspecților a crescut - a fost găsit proprietarul bancnotelor de contrabandă.

Cine este principalul beneficiar al furtului bancar?

În luna mai, procurorul general al Moldovei a făcut o declarație oficială că unul dintre principalii beneficiari ai furtului miliardului a fost Vladimir Plahotniuc. "S-a conturat implicarea activă a grupului Plahotniuc în frauda bancară – dovezi care, de fapt, existau chiar de la bun început", a declarat Stoianoglo.

Cum influențează Plahotniuc situația din Moldova

Instanța din sectorul Ciocana al Capitalei a emis vineri, 22 mai, un mandat de arest pentru 30 de zile pe numele fostului lider al Partidului Democrat din Moldova Vladimir Plahotniuc.

Iar pe 29 mai instanța a satisfăcut o parte din cererile angajaților Procuraturii Anticorupție și a arestat proprietatea lui Plahotniuc în valoare de 33 de milioane de lei.

La 16 iunie, procurorul general Alexandr Stoianoglo a solicitat autorităților din SUA extrădarea oligarhului Vladimir Plahotniuc pentru a-l deferi justiției din Moldova. Potrivit unor informații, Plahotniuc a fugit din Moldova în vara anului 2019 în Statele Unite.

Ulterior s-a aflat faptul că Plahotniuc a părăsit SUA și s-a mutat în Turcia. După aceea, Stoianoglo a trimis o cerere autorităților competente ale Republicii Turce pentru extrădarea fostului lider al Partidului Democrat din Moldova și apoi cereri similare au fost trimise în Cipru și Arabia Saudită. În noiembrie, Ankara a anunțat că Plahotniuc nu mai este în Turcia.

Blocarea anchetei ”furtului miliardului”

Dosarul penal privind implicarea „unei bănci comerciale” în „furtul miliardului” a fost finalizată. Acest lucru a fost declarat într-un briefing din 3 septembrie de către procurorul general Alexander Stoianoglo.

Cine sunt funcționarii vizați de Stoianoglo care ar putea să compară pe banca acuzaților

Potrivit acestuia, ancheta privind furtul miliardului este blocată nu numai în interiorul Procuraturii, dar și în sistemul de justiție, dar, în ciuda acestui fapt, ancheta continuă.

”Societatea trebuie să cunoască că, la această etapă, practic nimeni nu conlucrează cu ancheta, cei implicați în fraudă, până în prezent, sunt speriați. În schimb, sunt în plină acțiune structurile care ripostează imediat oricărui efort al anchetei, se exercită influență asupra celor implicați în procesul investigativ, figuranților li se oferă suport și consultanță juridică, este influențat chiar și sistemul judecătoresc", a explicat Stoianoglo.

Ulterior, el a confirmat că ancheta în acest caz a fost blocată, printre altele, de Banca Națională.

Jocurile de noroc - în vizorul procurorilor

În octombrie, Procuratura Generală a început să investigheze acțiunile agențiilor guvernamentale care au adus daune bugetului ca urmare a transferului controlului asupra jocurilor de noroc din Moldova către companii străine prin scheme dubioase.

Stoianoglo: Loteria Națională favorizează interese străine

Potrivit procurorului general, un număr de funcționari din cadrul Ministerul Economiei și Agenției Proprietății de Stat au creat în mod deliberat condiții pentru confiscarea afacerilor în interesul unui cerc restrâns de oameni prin structura „Loteriei Naționale a Moldovei”. În acest scop, au fost elaborate și adoptate modificări ale cadrului de reglementare la nivelul ministerelor și departamentelor.

În acest sens, Stoianoglo a remarcat adoptarea în 2016-2018 a legii privind jocurile de noroc și o serie de acte care au stabilit monopolul de stat în acest domeniu și transferul gestionării acestuia către Loteria Națională. Amendamente la legislație au avut loc la nivelul cabinetului de miniștri, inclusiv prin asumarea responsabilității guvernului față de parlament.

Moldova - producătoare de helicoptere?

La sfârșitul lunii iunie, anchetatorii au descoperit activitățile ilegale ale unui grup organizat specializat în producția clandestină de elicoptere. Atelierul a fost amenajat în Criuleni și a fost planificată vânzarea produselor către țările CSI.

Nu doar elicoptere: Un moldovean a fost condamnat în Italia pentru construcţia unui tanc

Elicoptere descoperite erau de diverse modele. "Unele sunt foarte asemănătoare cu elicopterele Kamov 26 (Ka-26). De asemenea, în timpul percheziției, au fost găsite mai multe motoare de la diverși producători", nota atunci Procuratura Generală.

Potrivit anchetei, pe parcursul a cinci ani de zile, acolo au activat aproximativ 10 persoane. După cum a menționat Procuratura, oamenii erau aduși din regiunea transnistreană și lucrau în „atelier” în timpul săptămânii.

Dosarul Metalferos

La începutul lunii august, autoritățile au efectuat aproximativ 30 de percheziții la Inspectoratul Național de Investigații în cadrul dosarului Metalferos. Prin urmare, 16 persoane au fost reținute, dintre care patru erau angajați ai Direcţiei de Investigare a Criminalităţii Economice. În plus, au fost ridicate documente și mai multe obiecte legate de cazul fraudelor Metalferos.

Reprezentanții Metalferos reacționează la declarațile lui Stoianoglo: Presupuneri și bârfe

Ulterior, Procuratura Generală a raportat că toți cei 16 suspecți au fost acuzați de fraudă și spălare de bani în proporții deosebit de mari în interesul unei organizații criminale. Nouă persoane au fost plasate sub control judiciar și șapte în arest la domiciliu.

În timpul anchetei în cazul Metalferos, procurorii au constatat că prejudiciul cauzat de schemele penale cu metale în Moldova s-a ridicat la 1,2 miliarde de lei. Beneficiari ar fi fost firmele controlate de fostul lider al Partidului Democrat, Vladimir Plahotniuc. Acest lucru a fost declarat pe 20 august de către procurorul general al Moldovei, Alexandr Stoianoglo.

La începutul lunii decembrie a anului trecut, oamenii legii au descins în birourile Metalferos și birourile intermediarilor. Conducerea companiei este suspectată de spălare de bani în proporții deosebit de mari, fraudă și producerea de documente falsificate. Vorbim despre legalizarea metalelor feroase și neferoase de origine îndoielnică și denaturarea în situațiile financiare a valorii lor reale, din 2015 până în iulie 2019.

Scandal diplomatic la sfârșit de an

La începutul lunii decembrie, societatea moldovenească a fost tulburată de știrea că mașina Ambasadei Moldovei în Rusia a fost oprită la frontiera moldo-ucraineană în timp ce încerca să exporte un lot mare de substanțe anabolizante din Moldova. Totul s-a întâmplat la punctul de control Palanca. Operațiunea specială a fost efectuată de angajații Serviciului Vamal și ai Serviciului de Informații și Securitate al Țării.

Andrei Neguța a fost reținut

Șoferul aflat la volanul microbuzului care avea plăcuțe de înmatriculare diplomatice a fost reținut.

"Conform estimărilor procurorilor, valoarea lotului de anabolizante și de substanțe psihotrope care au fost depistate în microbuz este de 8 milioane de lei (aproximativ 462 mii de dolari la rata actuală a Băncii Naționale a Moldovei - ed.)", potrivit Serviciul Vamal.

Pe fundalul acestui scandal, Chișinăul a decis să-l recheme pe Neguța din funcția de ambasador al Moldovei în Rusia. În locul lui a fost numit Vladimir Golovatiuc, care la acea vreme deținea funcția de deputat în Parlamentul Moldovei.

Neguța a fost reținut ca suspect în cazul contrabandei cu anabolizante."

Fostul ambasador al Republicii Moldova în Federația Rusă s-a prezentat astăzi, împreună cu avocații săi, în fața procurorilor PCCOCS unde a fost audiat și recunoscut în calitate de bănuit de complicitate la contrabandă cu anabolizante. În cadrul audierii, acesta a făcut declarații, negând că ar fi avut vreo implicare în cele imputate de procurori. Totuși, procurorii au decis să-l rețină preventiv pentru 72 de ore", a precizat Procuratura.

După cum explică instituția, Procuratura Anticorupție va verifica autenticitatea mărturiei date de suspect și o va compara cu materialele colectate în cadrul dosarului. "În funcție de circumstanțele care vor fi stabilite, procuratura va decide cu privire la necesitatea de a aduce acuzații împotriva fostului ambasador și a solicita arestarea", a spus departamentul.

Procuratura Generală amintește că pe acest dosar, anterior, a fost arestat șoferul microbuzului cu numere diplomatice, reținut la începutul lunii decembrie la postul vamal Palanca cu mai multe cutii cu anabolizante, precum și o altă persoană învinuită că ar fi avut tangență cu acest caz.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova