Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Stoianoglo: Loteria Națională favorizează interese străine

© Sputnik / Mihai CarausAlexandr Stoianoglo
Alexandr Stoianoglo - Sputnik Moldova
Abonare
Procuratura Generală susține că deține probe ce ar demonstra că în 2016-2019 guvernarea de atunci a favorizat companii străine să obțină beneficii pe piața jocurilor de noroc din Moldova, prejudiciind astfel bugetul statului cu sute de milioane de lei.

CHIȘINĂU, 22 oct - Sputnik. Procurorul general Alexandru Stoianoglo declară că bugetul țării a fost prejudiciat în proporție deosebit de mare prin intermediul unei scheme puse în aplicare prin intermediul Loteriei Moldovei.

”Astăzi vreau să prezint atenției dumneavoastră detalii despre un alt fenomen al economiei moldovenești: loteria și jocurile de noroc. Vă amintiți probabil epopeea de la finele anului 2016, atunci când liderii neformali ai guvernării de la acea vreme, au decis să ”asaneze moral” națiunea și au anunțat despre interzicerea industriei jocurilor de noroc. Mai târziu, însă, s-au răzgândit și au decis că domeniul trebuie să devină monopol de stat. S-a sfârșit toată epopeea cu trecerea acestui sector al economiei către un parteneriat public-privat. Prin urmare, au fost operate anumite modificări legislative. După care, la nivel de Guvern și instituții cointeresate, a fost aprobată toata baza normativă corespunzătoare”, atenționează Stoianoglo.

Potrivit procurorului general, factori de decizie din cadrul Ministerului Economiei și Infrastructurii au ”aranjat” condițiile tehnice pentru potențialii parteneri, astfel încât, de la bun început, să fie excluse din acest sector companiile autohtone, iar toate condițiile au fost ajustate pentru o companie concretă, rezultatele concursurilor fiind previzibile.

Казино - Sputnik Moldova
Fenomen nociv sau business: Jocurile de noroc în Moldova, controlate de 2 companii străine

Procuratura Generală a investigat, în cadrul unui proces penal, traiectoria acțiunilor care au permis prejudicierea bugetului public ca urmare a transmiterii, prin diferite scheme dubioase, unor companii străine, a controlului în domeniul jocurilor de noroc.

Oamenii legii au stabilit că anumiți factori de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, Agenției Proprietății Publice, precum și alte persoane deocamdată neidentificate, au abuzat de atribuțiile de serviciu și au favorizat unii agenți economici ca cei din urmă să obțină controlul în domeniul jocurilor de noroc. Suspecții ar fi creat premise pentru preluarea afacerii în beneficiul unui cerc restrâns de persoane, prin intermediul Loteriei Naționale a Moldovei, elaborând și promovând cadrul normativ necesar. Stoianoglo susține că în baza acestei scheme au fost trucate mai multe proceduri legale. 

Procurorul-șef a remarcat că în 2016 a fost instituit monopolul de stat în domeniu, fiind împuternicită cu organizarea și desfășurarea activității respective Loteria Națională a Moldovei - agent economic cu cotă integrală de stat, iar activitatea agenților economici în domeniul jocurilor de noroc a fost sistată, fiind suspendate toate licențele.

Ministerul Finanțelor - Sputnik Moldova
Anunțul ministrului Finanțelor: Multe scutiri vor fi anulate, iar unele taxe vor crește

Ulterior, Guvernul a propus să fie încheiate parteneriate public-private în domeniile gestionate de Loteria Națională a Moldovei.

Apoi, factorii de decizie ai Ministerului Economiei și Infrastructurii, în pofida avizului negativ al Ministerului Justiției, au elaborat o hotărâre de Guvern care a fost adoptată pe 14 august 2017. În baza acestor modificări a fost favorizat un cerc îngust de companii. Iată ce acțiuni au fost întreprinse:

  • agenților economici din țară le-au fost retrase licențele;
  • cifra de afaceri a participantului la concurs trebuia să fie de minim 500 milioane de euro pentru ultimii trei ani cumulativ;
  • dezvoltarea rețelei de distribuție a activităților, cu puncte de vânzare a biletelor pentru loterii momentane, într-o rețea cu cel puțin un punct de vânzare la 500 de locuitori;
  • prezența unui contract valabil pentru ultimii 3 ani cu un post de televiziune cu acoperire națională pentru difuzarea de publicitate şi emisiuni televizate în domeniul vizat
  • dispunerea de cel puțin 5 mii de automate de joc în operare în diferite state europene.

Victor Gurău - Sputnik Moldova
Ce riscă guvernanții dacă pierd lupta cu mafia cazinourilor
Astfel, Comisia de selectare a partenerilor privați, instituită prin ordinul Ministerului Economiei și Infrastructurii din 10 octombrie 2017, a adjudecat dreptul de negociere a contractelor pentru sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile sportive și s-a asociat apoi cu agenții economici NEW Games AD, National Lottery AD și NGM SPC Limited, iar pentru sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești - cu Asocierea operatorilor economici: Novo Gaming M Tehnologies GmbH, Novomatic Gaming Industries GmbH și Novomatic AG.

La 20 și 23 aprilie 2018, grupul de lucru a aprobat formal proiectele contractelor negociate și, respectiv, a abilitat Agenția Proprietăți Pubice și Loteria Națională a Moldovei să le semneze, fapt care a fost realizat în aceiași zi.

Prejudicierea bugetului național

Deși, conform clauzelor contractuale, la repartizarea veniturilor din implementarea parteneriatului public- privat, Loteria Națională a Moldovei urma să beneficieze de 75% din venituri, iar partenerul privat 25%, în realitate, conform estimărilor specialiștilor, raportul de repartizare a profitului din activitatea de organizare și desfășurare a loteriei, este de 11,4% pentru stat și de 89,6% - pentru partenerul privat, deoarece Loteria Națională a Moldovei suportă costul serviciilor de distribuție și cheltuieli pentru fondul de câștiguri.

”În intervalul 1 noiembrie 2018 - luna mai 2019 din vânzarea biletelor de loterie au fost încasate mijloace bănești în sumă de 325,98 milioane de lei, din care, 39,5 milioane de lei au revenit Loteriei Naționale a Moldovei, iar partenerului privat circa 81,5 milioane de lei”, precizează Stoianoglo.

Totodată, procurorul atenționează că Loteria Națională a Moldovei a fost dezavantajată și în sectorul automatelor de joc, fiindu-i atribuit un volum mai mare de obligații și cheltuieli comparativ cu cele ale partenerului privat, iar cota-parte din totalul venitului brut al jocului care revine Loteriei Naționale a Moldovei de 51%.

”Favorizarea intereselor terțelor persoane în detrimentul intereselor statului este evidentă și rezultă din acțiunile reprezentanților autorităților publice privind modificarea cadrului legal, soldat cu diminuarea sau eliminarea taxelor pentru activitățile în domeniul jocurilor de noroc”, susține procurorul General.

Казино - Sputnik Moldova
Societate
Inițiativa lui Plahotniuc care pune în gardă afacerile cu cazinouri

Ulterior, autoritățile au exclus taxele pentru exploatarea automatelor de joc cu câștiguri bănești în sumă de 23 100 lei pentru fiecare unitate și 28% din suma totală a mizelor acceptate pentru depunerea mizelor la competiții sportive și de altă natură.

A suferit modificări și Codul fiscal. În acest fel, partenerii privați au beneficiat de scutiri la plata TVA în sumă de 36 de milioane de lei pentru perioada noiembrie 2018 - septembrie 2019. 

Apoi a fost micșorat de la 18% până la 12% impozitul de venit pentru fiecare plătitor din câștigurile de la jocurile de noroc, cu excepția celor de la loterii și pariuri sportive.

Prin angajarea răspunderii Guvernului față de Parlament, în martie 2019 au fost scutite de taxe unitățile comerciale și cele de prestări servici.

Până atunci sumele achitate sub formă de taxă de licență la Bugetul public național, în perioada anilor 2010-2015 au crescut de la 60,7 milioane de lei până la 101,6 milioane de lei.

Potrivit datelor Serviciului Fiscal de Stat, suma încasărilor sub formă de taxe și impozite pentru anii 2014-2015 s-a estimat la 119,2 milioane de lei și 132,4 milioane de lei, pe când suma investițiilor preconizată pentru sectorul loteriilor și pariurilor la competițiile sportive se estimează la circa 63 de milioane lei, iar pentru sectorul automatelor de joc cu câștiguri bănești constituie circa 30 milioane de lei.

”Raportând încasările din anii 2014 – 2015 la acest compartiment, rezultă că, pentru anii 2017-2019, bugetul public a ratat venituri de circa 400 milioane de lei”, informează Stoianoglo.

Astfel, autoritățile constată că direcționarea mijloacelor financiare acumulate sub formă de taxe și impozite din activitatea jocurilor de noroc până la instituirea monopolului de stat în domeniul dat, erau suficiente pentru dezvoltarea sectorului doar de către Loteria Națională a Moldovei, fără cedarea unei cote importante din venituri partenerilor privați.

Молдавские леи - Sputnik Moldova
Moldovenii care vor câștiga la loterii și pariuri vor plăti impozite la stat

Procuratura Generală a inițiat o cauză penală pe faptul abuzului de serviciu inclusiv de către persoane publice în interes material personal sau în interesul terților, manifestat prin atribuirea în beneficiul unor companii străine, conform schemelor dubioase, a domeniului jocurilor de noroc, soldat cu prejudicierea bugetului public național.

”Ca rezultat al acestui parteneriat public-privat, circa 65 de companii autohtone și-au stopat activitatea, mii de oameni au rămas fără locuri de muncă, zeci de companii și persoane au fost ilegal trase la răspundere penală, zeci de întreprinderi își revendică până în prezent de la Ministerul Finanțelor despăgubirile estimate la milioane de lei în legătură cu sistarea licențelor, pe care le-au plătit în avans. În același timp, firmele cu ”afacere privilegiată” achită milioane de lei pentru a-și face publicitate la posturile radio și TV afiliate cetățeanului Plahotniuc”, anunță procurorul general.

Procurorii întreprind o serie de acțiuni de urmărire penală pentru identificarea și tragerea la răspundere penală a tuturor celor implicați în această schemă criminală.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0