UE se pregătește să-i sorteze pe cetățenii ruși

De la începutul acestei săptămâni a intrat în vigoare o nouă procedură de obținere a vizelor de intrare în spațiul Schengen pentru deținătorii de pașapoarte rusești.

Decizia dacă rușii vor putea să vadă Domul din Köln, să bea cafea pe terasa unui bistrou din Montmartre, să admire sătucurile din italianul Cinque Terre și așa mai departe, va fi una îndelungată și grea și nici nu este garantat că va fi o decizie în favoarea lor.

Ar fi trebuit să învățăm deja că să privești „pe viu” la cele enumerate mai sus și multe, multe, altele, inclusiv la Madonele lui Leonard și dansatoarele lui Degas, conform celor care sunt preocupați la Bruxelles de „soarta progresului și a democrației”, este un privilegiu. Așa au decis ei. Oamenii ăștia plictisitori în costume nu mai puțin plictisitoare și, bineînțeles, – pentru că luptată pentru democrație – cu o expresie posacă pe fețe.

Este timpul de asemenea să învățăm că despre ”privilegiul” de a se mișca cine vrea și unde vrea (bani să fie, ori alte posibilități nemonetare) vorbesc exact aceleași persoane care se trezesc și se duc la culcare cu cuvântul libertate pe buze.

Însă actuala libertate europeană este în exclusivitate pentru cei care sunt „ai lor” pentru europeni. Care le sunt apropiați ideologic. Iar cei care le sunt străini ideologic, după spuselor lor, ușor modificate totuși, ar trebui să stea acasă. Și să asculte neapărat la un difuzor negru („decidenții” de Bruxelles sunt absolut convinși că în Rusia în fiecare locuință este încă un aparat radio cu o singură frecvență) melodia „Valenki”, de exemplu, interpretat de Lidia Ruslanova.

”Tabloul lumii”, în care rușilor le este permisă intrarea doar dacă sunt bolnavi, doar dacă locuiesc despărțiți de rude sau vor să studieze la „universitățile din străinătate”, practic nu se deosebește cu nimic de cel care a fost desenat de forțele aceluiași propagande europene acum 60 de ani.

Apoi cleștele a fost slăbit puțin, a fost semnat Acordul de la Helsinki cu faimosul „al treilea coș”, unde despre dreptul la circulație totul a fost foarte bine explicat. Despre plecarea din tara. Despre intrarea în țară.

Apoi, inclusiv din cauza speculațiilor cu privire la cine poate să plece, din cauza numărului celor „refuzați”, din cauza demonstrațiilor celor care doreau să plece și să intre, în fața tuturor ambasadelor tuturor țărilor „întregii lumi civilizate”, au început să-i lase pe mai mulți să plece și pe mai mulți să intre. Toate scuzele de astăzi despre numărul de rând, despre prioritatea „celor ale căror familii au cetățenia UE” – toate acestea erau-erau-erau încă în anii ’70, când sub sloganul „reîntregirea familiei” avea loc emigrarea – în Israel și SUA .

Toată lumea îi cunoștea etapele - unii până la Roma, alții până în Cipru și alții prin Viena. De altfel, și atunci, libertatea de a părăsi URSS era legată de economie, de sancțiunile impuse și de restrângerea relațiilor comerciale.

Atât plecarea din țară, cât și intrarea erau „un privilegiu”. Și atunci, și astăzi - exclusiv politic.

Cineva avea acest privilegiu, iar cineva – să ne iertați, dar nu.

Însă în comparație cu secolul trecut, epoca actuală a făcut unele corectări. Rușii au început să circule. Singuri. De sine stătător. Fără a mai ține cont de permisiuni, din pașapoarte a dispărut „punctul cinci”, iar din legislație – viza de ieșire.

Lumea ni s-a părut deschisă. Lumea ni s-a părut sinceră. Lumea ni s-a părut la început un pic modestă și tăcută, primitoare.

Abia acum, de fapt, ne-am dat seama că totul a fost și fals, și ipocrit.

Noi eram minunați și eram primiți cu căldură pentru că eram destul de săraci, nu eram prea sofisticați și eram o pradă atât de ușoară pentru toată această „europenitate”.

Nu am înțeles că nu noi hotăram unde să mergem, ci că majestățile lor, europenii civilizați, ne-au permis să decidem.

Pentru că atunci eram săraci în comparație cu ei (prin urmare, dependenți), dar cel mai important - eram ascultători.

Ascultarea se cuvenea răsplătită.

Numai că nimeni nu ne-a spus despre asta, dar europenii înșiși anume așa au perceput libertatea de circulație a rușilor, așa au interpretat-o ​​și de aceea le-au permis rușilor chiar să trăiască pe picior mare. Dar în limitele decenței și cu profit pentru trezorerie. Europeană.

Sancțiunile, inclusiv cele care se referă la libertățile fundamentale, care și restricționează de fapt astfel de acțiuni – ele doar sunt anume pedepse pentru neascultare. Pentru că am devenit de sine stătători. Pentru ceea ce se numește independență.

Însă când era vorba de economie, aici încă mai putea fi întrezărită un fel de logică, fie și foarte slabă.

Însă restricțiile care sunt impuse împotriva tuturor celor care au pașapoarte rusești deja nu mai miroase a logică, ci a sortare.

Sortarea este atunci când oamenii, indiferent de părerile, religia, vârstă lor, indiferent de motivul pentru care acești solicitanți au nevoie să intre în spațiul Schengen liber, pot fi trimiși undeva mai departe.

De altfel, în pofida tuturor vorbelor despre solidaritate și egalitate, sortarea oamenilor în UE este un lucru obișnuit. Trivial. Caracteristic perfect modului european de înțelegere a binelui și a răului.

Deocamdată, sortarea îi va afecta (după cum spun și cum au hotărât decidenții de la Bruxelles) doar pe cei care locuiesc permanent în Rusia.

În Europa totul, dar mai ales sortarea, se face treptat.

Apoi va veni rândul celor care, având cetățenie rusă, au primit permis de ședere al Uniunii Europene și de aceea locuiesc permanent în UE. Acest document poate fi prelungit. Sau poate fi și invers. Depinde cum se va comporta Rusia. Va da înapoi. Va continua să meargă înainte. Se va opri pe loc.

În a treia etapă vor fi cei care au atât cetățenia rusă, cât și europeană și care, de asemenea, locuiesc permanent în UE.

Despre aceasta nu se prea vorbește, dar naturalizarea, adică obținerea pașaportului, de exemplu, în Franța, în unele cazuri este reversibilă.

Cetățenia poate fi revocată în trei cazuri: dacă aveți o altă cetățenie, dacă acționați împotriva intereselor Franței, dar în interesul acelui prim stat și, în al treilea rând, dacă acțiunile sunt contrare intereselor Franței.

Aici poate fi invocat absolut orice. Și Franța, în sensul de a sorta cetățenii în „aceia” și „aceștia”, are suficiente aptitudini.

Sortarea - după orice criterii, atunci când nu persoana însăși decide, ci niște oarecare autorități și birocrați fără chip, fără nume și prenume – este un astfel de proces pe care trebuie doar să îl începeți, iar apoi tăvălugul se va rostogoli de la sine.

Principalul este să fie pornit, să fie puși oamenii potriviți, ca să vegheze asupra lui.

Mai departe este o chestiune de tehnică

Și ultimul lucru. UE l-a „pedepsit” cu restricțiile sale (bine, așa cum crede Bruxellesul) nu pe miticul Ivan Ivanovici, care stă lângă difuzor și ascultând „Valenki”, ci pe cei care credeau în Europa, aceasta, liberă și corectă, la care visau și la care se închinau ca la o icoană.

Iluziile pierdute sunt neplăcute pentru că trecerea peste această pierdere este dureroasă, dar bune prin faptul că te ajută să privești realitatea în față. Europeană. Nu imaginară, ci așa cum este cu adevărat.