Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Igor Dodon reacționează: Propuneri concrete pentru a depăși criza energetică

© Photo : Miroslav RotariIgor Dodon
Igor Dodon - Sputnik Moldova, 1920, 17.01.2022
Abonare
Fostul președinte al Republicii Moldova reacționează la criza energetică din țara noastră și propune câteva soluții.
CHIȘINĂU, 17 ian - Sputnik. Situația de criză economică din Republica Moldova ar putea fi evitată dacă autoritățile de la Chișinău ar lua decizii corecte în acest sens. Declarația a fost făcută de fostul președinte al țării Igor Dodon, într-o postare pe pagina sa de Facebook. Potrivit acestuia, este nevoie de un plan guvernamental anticriză.
Liderul de onoare al PSRM propune și patru măsuri concrete care ar ajuta populația și agenții economici să supraviețuiască în această perioadă de criză. Mai mult, fostul președinte indică și posibile surse financiare.
Potrivit lui Dodon, una din aceste măsuri ar fi reducerea și înghețarea prețurilor la resursele energetice până la 1 aprilie 2022. Dodon propune această măsură ținând cont de prognozele care arată că prețurile la resursele energetice vor scădea în primăvară.

„Consider că este posibil și realist de a stabili prin lege, pentru perioada 1 ianuarie - 1 aprilie, tariful pentru energie electrică în mărime de 1,89 lei și tariful pentru gazele naturale în mărime 5 lei pentru toți consumatorii. Diferența de 8 lei, în cazul tarifului la gazele naturale și de peste 1,5 lei la energie electrică (ținând cont de posibila majorare în viitorul apropiat) să fie acoperită din bugetul de stat. Ținând cont de faptul că în următoarele trei luni consumul de gaze naturale pe malul drept al Nistrului va fi de aproximativ 450 de milioane de metri cubi, în acest scop ar fi necesare circa 3,6 miliarde de lei, adică circa 200 de milioane de dolari. La această sumă este necesar de adăugat alte 15-20 de milioane de dolari pentru a acoperi pierderile suportate de operatorii de distribuție a energiei electrice, care recent au cerut o majorare a tarifelor pentru a acoperi cheltuielile”, explică Dodon.

Potrivit analizei efectuate și propuse de Dodon, costul întregului pachet de compensații se ridică la 200-220 de milioane de dolari, iar această măsură va duce la scăderea tarifelor la gazele naturale, electricitate și căldură. Totodată, dacă s-ar implementa această mîsură, costurile de producție pentru agenții economici vor scădea și vor duce la scăderea prețurilor pentru anumite grupuri de produse. De asemenea, aceste măsuri vor permite tuturor cetățenilor și agenților economici să facă economii semnificative, precizează Igor Dodon.
Ceban, despre contractul cu Gazprom: Dacă va fi publicat, riscăm să rămânem fără gaz - Sputnik Moldova, 1920, 13.01.2022
Podcasturi
Ceban, despre contractul cu Gazprom: Dacă va fi publicat, riscăm să rămânem fără gaz
Fostul șef al statului informează că mijloace financiare în acest scop pot fi luate din rezervele oficiale de valută străină.
„Statele care nu au posibilitatea de a tipări monedă convertibilă folosesc rezervele valutare acumulate de-a lungul anilor. Federația Rusă, de exemplu, utilizează resursele Fondului Național pentru Bunăstare, care este alcătuit din venituri suplimentare de la bugetul federal provenite din sectorul petrolului și al gazelor naturale și cele provenite din gestionarea fondurilor proprii. Republica Moldova nu poate tipări bani (lei) care nu sunt susținuți de bunuri (deși în acest caz pot fi elaborate mecanisme pentru minimizarea riscurilor inflaționiste). Nu dispunem nici de venituri suplimentare din vânzarea de petrol și gaze. Dispunem, însă, de rezerve oficiale de valută străină”, scrie Igor Dodon.
Potrivit informațiilor prezenbtate de liderul de onoare al PSRM, la data de 6 ianuarie 2022, rezervele oficiale de valută străină în Republica Moldova constituiau 3,9 miliarde de dolari.
„Aceste fonduri, conform cerințelor FMI, sunt investite în economia altor țări. Astfel, Republica Moldova a cumpărat titluri de valoare emise de guvernele SUA și ale altor țări occidentale în valoare de peste 2 miliarde de dolari. Alte 1,7 miliarde de dolari sunt păstrați sub formă de depozite în băncile din Occident, la o rată a dobânzii foarte mică - de aproape 0% anual”, a mai scris Igor Dodon pe Facebook.
Acesta mai spune că aceste rezerve au fost create pe parcursul a 30 de ani de la independență anume cu scopul de a ieși din situații de criză majoră, iar acum este momentul potrivit pentru a utiliza aceste fonduri.
Cum pot fi contestate facturile ”imense” la gaz – Mii de cereri sunt depuse zilnic  - Sputnik Moldova, 1920, 13.01.2022
Podcasturi
Cum pot fi contestate facturile exagerate la gaz – Mii de cereri sunt depuse zilnic
„Consider că este mai bine să utilizăm 200-220 de milioane de dolari din rezervele valutare (aproximativ 5%) pentru a ajuta populația, decât să cerem bani de la partenerii occidentali - FMI, UE, Banca Mondială, BERD, care nu vor face altceva decât să ne dea banii noștri sub formă de împrumuturi cu dobândă. În plus, vor fi impuse și o serie de condiții politice. Vă reamintesc că Republica Moldova își păstrează rezervele valutare în sumă de 3,8 miliarde de dolari în băncile din Occident și în titluri de stat emise, de asemenea, în Occident la o rată a dobânzii de practic 0% anual”, a reiterat fostul președinte.
Dodon spune că pentru ca mecanismul să fie implementat deja la începutul lunii februarie este necesar să fie modificată legislația în vigoare, iar acest lucru să fie făcut în următoarele două săptămâni. Totodată, socialistul menționează că pentru a evita presiunea asupra cursului de schimb al leului moldovenesc și a elimina costurile legate de schimbul valutar, prin lege, să fie stabilit că aceste fonduri să fie alocate de către stat în valută străină direct operatorilor pentru plata resurselor energetice.

Dodon: Autoritățile să înăsprească controlul asupra formării prețurilor

O altă măsură propusă de Igor Dodon în vederea depățirii crizei energetice ține de înăsprirea controlului statului asupra formării prețurilor. Aici a dat exemplul Ungariei, Ucrainei, Rusiei și Bulgariei, state care au anunțat deja că au înăsprit politica de reglementare a prețurilor și au extins lista produselor prețul cărora este supus controlului.
„Este necesar de întocmit o listă a produselor de primă necesitate care fac obiectul unei reglementări mai stricte din partea statului, de examinat lanțul de formare a prețurilor și de intervenit în cazul în care sunt depistate nereguli. Este posibil ca în unele cazuri să nu existe justificări economice pentru creșterea prețurilor, acest lucru fiind rezultatul unor acțiuni speculative sau a unor înțelegeri de cartel. În aceste cazuri, guvernul ar trebui să intervină pentru a face ordine. În cazul în care există factori obiectivi pentru creșterea prețurilor, Guvernul poate ajuta agenții economici prin scutiri temporare de taxe, inclusiv taxe vamale. În cazul brutăriilor, din rezerva de stat, ar putea fi acordată făină pentru a reduce prețul la produsele de panificație.
Potrivit lui Dodon, pentru implementarea acestor măsuri nu sunt necesare resurse bugetare suplimentare. O altă măsură, pentru impelemntarea căreia ar fi nevoie de 1,6-1,7 miliarde de lei, bani alocați din fondurile prevăzute în bugetul de stat ține de acordarea de asistență socială categoriilor vulnerabile ale populației. Aici ar fi vorba de pensionari, persoane cu dizabilități, familii cu mulți copii și alte categorii de angajați ai statului cu venituri mici. Dodon propune ca pentru aceste categorii, statul să ofere un ajutor suplimentar în perioada rece a anului.
„Calculele arată că este vorba despre 800-850 de mii de cetățeni, dintre care aproape 650 de mii sunt pensionari și persoane cu dizabilități. Propun ca acestor categorii de persoane să le fie acordate o indemnizație unică din partea statului în sumă de 2 mii de lei”, a mai spus Igor Dodon.
Здание Молдовагаз - Sputnik Moldova, 1920, 13.01.2022
Societate
Exclusiv Sputnik: Cu cât va cere Moldovagaz să fie majorat tariful la gaz
Cea de-a patra măsură propusă de fostul președinte al Republicii Moldova ține de adoptarea unui pachet de măsuri guvernamentale pentru a stimula economia și a ajuta sectorul real al economiei.
În context, politicianul propune ca în următoarele săptămâni, Guvernul să elaboreze și să prezinte publicului un plan cuprinzător de măsuri pentru a ajuta sectorul real prin sprijinirea producătorilor locali, acoperirea parțială a dobânzilor la împrumuturi pentru întreprinderile care păstrează sau cresc numărul de locuri de muncă, scutiri de impozite pentru profitul reinvestit, finanțarea întreprinderilor nou înființate în zonele rurale și sprijinirea tinerilor antreprenori.
„În același timp, statul ar trebui să contribuie la stimularea creșterii economice prin investiții în infrastructura rutieră, programul "Drumuri bune pentru toți" ar trebui continuat și completat cu cel puțin 1 mil. de lei pentru fiecare localitate), alimentarea cu apă și canalizare, investiții în infrastructura socială - școli, grădinițe, asistență pentru agricultură”, a specificat Dodon.
Potrivit acestuia pentru implementarea acestor măsuri ar putea fi luate împrumuturi pe termen lung pe piața externă. Igor Dodon se arată convins că o astfel de abordare ar schimba situația socio-economică critică cu care se confruntă țara în prezent.
Счета за коммунальные услуги - Sputnik Moldova, 1920, 13.01.2022
Societate
Facturi la gaz cu sume exorbitante: Oamenii trebuie să plătească chiar și 11 mii de lei
Fluxul de știri
0