Polonia are nevoie de Kaliningrad: Conflictul a pornit

Chiar în aceste momente, în una dintre țările care au făcut parte din Organizația Tratatului de la Varșovia se desfășoară, pe neobservate pentru comunitatea mondială, evenimente care ar putea reformata complet harta energetică și geopolitică a Europei.

Serghei Savciuc

Chiar în aceste momente, în una dintre țările care au făcut parte din Organizația Tratatului de la Varșovia se desfășoară, pe neobservate pentru comunitatea mondială, evenimente care ar putea reformata complet harta energetică și, cel mai important, harta geopolitică a Europei.

Este vorba despre Polonia. Din presa europeană aflăm că doi oligarhi locali și companiile lor s-au alăturat cursei de reînarmare energetică a țării. Unul dintre participanți este Michal Solovov și compania sa Synthos, sfera intereselor căreia ține de domeniul industriei chimice. Oponentul său este magnatul polonez Zygmunt Solorzh-Jacques, proprietarul concernului ZE PAK.

O lună în urmă, Solovov a anunțat încheierea unui acord de principiu în temeiul căruia concernul american GE Hitachi Nuclear Energy s-a angajat să construiască patru reactoare mici nucleare în Polonia în perioada 2033 - 2043 cu o capacitate de 1,6 GW fiecare. Concurentul său vine cu o inițiativă mult mai logică și fezabilă, dar rusofobia cronică poloneză îi stă în cale. Solorzh-Jacques propune - nici mai mult, nici mai puțin - să investească în construcția Centralei Nucleare Baltice din regiunea Kaliningrad, și astfel nu numai să soluționeze toate problemele existente ale Poloniei, dar să și devină un jucător regional de bază pe piața furnizării energiei electrice.

Situația actuală are rădăcini în istorie și în noua agendă de mediu. Polonia este una dintre puținele țări ale fostului Pact de la Varșovia care nu a moștenit cel puțin o centrală nucleară veche de la fosta URSS. Industria energetică poloneză se bazează în întregime pe cărbune. Conform datelor pentru 2019, cărbunele a devenit baza producției a aproape șaptezeci și patru la sută din electricitate - același cărbune, care în lumea occidentală (și nu numai) a fost declarat cel mai nociv factor al mediului și distrugător al gheţarilor polari.

Evident că situația actuală nu-i este pe plac Uniunii Europene, dar polonezii din an în an se opun tuturor cerințelor de a modifica starea propriului sector energetic în una mai ecologică, argumentând că înlocuirea a două treimi din producția energetică a unei țări destul de mari cu turbine eoliene și panouri solare este una nereală. Această neînțelegere politică între Bruxelles și Varșovia durează de ceva ani deja, dar având în vedere faptul că bugetul polonez primește anual subvenții irevocabile de la trezoreria europeană în valoare de 15-20 miliarde de euro, guvernul polonez este obligat să caute căi pentru a satisface cerințele donatorilor.

Dintre resursele fosile disponibile, Polonia este bogată doar în cărbune și într-o măsură mai mare în gaz natural. Rezervele acestora din urmă sunt însă destul de limitate, iar producția internă acoperă doar jumătate din necesități. Polonezii primesc resursele lipsă în valoare de nouă miliarde de metri cubi pe an din Rusia prin conducta de gaz Yamal. Aprovizionarea cu gaze lichefiate din Statele Unite nu a devenit un panaceu de economisire, reprezentând un modest șapte la sută din cererea totală.

În același timp, nu este un secret pentru nimeni că Polonia este de multă vreme un oponent înflăcărat al oricăror proiecte energetice rusești în Europa. Varșovia, cu o constanță fermă, declară că foarte curând va renunța complet la achizițiile de gaze rusești și, în alianță cu țările baltice, creează toate obstacolele posibile în fața implementării Nord Stream 2, adică torpilează încercările Germaniei și Austriei de a deveni principalele hub-uri de gaze din Europa.

Varșovia, condusă în cadrul restrâns al propriei politici antirusești, are o alegere foarte limitată de instrumente pentru a ieși din această situație. Mai exact, există o singură opțiune - energia nucleară.

Logica, economia, geografia și fizica sugerează că polonezii trebuie să lase deoparte antipatia lor pentru Rusia și să înceapă să coopereze cu aceasta.

Polonia este o țară cu deficit de energie. Aceasta înseamnă că ea produce în mod independent mai puțină energie electrică decât este necesar pentru a-și acoperi propriile necesități energetice. Cifrele sunt lucruri încăpățânate, dar se spune că, cu un consum anual de 165,5 TWh, Varșovia mai cumpără treisprezece în străinătate. Deci, aproximativ, fiecare al zecelea kilowatt din sistemul energetic polonez este importat. Și asta nu e tot. Dacă luăm o hartă a Poloniei și suprapunem locația centralelor electrice, vom vedea cu ochiul liber că în nord-estul țării - în Augustow Powiat și Voievodatul Podlaskie - nu există facilități de generare. Cele mai apropiate centrale termice sunt situate la sud de Varșovia și la vest de Gdansk. Centrala nucleară baltică, deși este situată în apropierea graniței cu Lituania, este geografic mult mai aproape de cele două regiuni poloneze care se confruntă cu deficiențe cronice de electricitate. Construcția liniei principale de transport către granița cu Polonia este o sarcină realizabilă, având în vedere nivelul actual al dezvoltării tehnologice.

Dacă comparăm propunerea americanilor și centrala nucleară din Kaliningrad, atunci și aici va fi un joc unilateral. Finalizarea centralei nucleare baltice, a cărei infrastructură fizică, conform estimărilor oficiale, este gata în proporție de 12-15%, va costa șapte miliarde de euro, în timp ce proiectul american, conform estimărilor preliminare, va costa 23 de miliarde. Un alt factor critic este timpul. Dacă instalația din Kaliningrad este destul de real să fie dată în exploatare deja în 2028 sau 2029, atunci Synthos și americanii intenționează să înceapă să lucreze doar după 2030.

Construcția unei centrale nucleare este un proces extrem de dificil, iar prima problemă este găsirea unui loc seismic adecvat din punct de vedere seismic. Explorarea geologică, cercetările în teren și aprobările pot depăși termenul de un an. Acest complex de lucrări pentru reactoarele americane nu numai că nu a început - startul planificării lor nici măcar nu a fost cel puțin anunțat. CNE baltică are o astfel de secțiune, a fost investigată și aprobată de autoritatea de reglementare internațională. Mai mult, în timpul construcției stației, a trecut așa-numitul ciclu zero, când amplasamentele viitoarelor unități de alimentare au fost turnate cu beton și a fost proiectată amplasarea altor instalații cheie.

Apropo, elementul principal de ironie a situației este că acțiunile Poloniei (și ale Lituaniei) din 2013 au oprit construcția unei centrale nucleare în regiunea Neman. După reunificarea Crimeii cu Rusia, Varșovia și Vilnius au încheiat acorduri privind achiziționarea energiei electrice de la stație. Construcția unui șir de linii de transport a fost anulată, inclusiv NordBalt (prin Lituania către Suedia), LitPol Link (prin Lituania către Polonia), Estlink (prin Lituania către Estonia și Finlanda) și a unui pod energetic direct către Polonia. Este clar că inginerii polonezi au înțeles chiar din start că nu există o alternativă la cooperarea cu Rusia și nu au considerat rușinos să cumpere energie electrică din Kaliningrad - dar a intervenit politica mare. Polonia și țările baltice au mizat pe strangularea exclavei rusești și capacitatea excesivă a centralei nucleare în curs de construire, a cărei producție brusc nu a mai avut cui fi vândută. Cu toate acestea, rezultatul nu a fost pe măsura așteptărilor.

Rusia a înghețat construcția centralei nucleare baltice - nu a anulat-o, ci a suspendat acest proces practic. Lucrările de conservare au fost efectuate la instalație și se află încă într-o stare, dacă doriți, de anabioză, care așteaptă pe oricine va avea nevoie de 2,8 GW de putere. După ce a pierdut două reactoare nucleare, Rusia a răspuns folosind deja legendarul său "judo asimetric" - în regiunea Kaliningrad, în ultimii ani au fost construite centrale termice Talahovskaya, Pregolskaya, Mayakovskaya și centralele hidroelectrice Pravdinskaya. Astăzi, regiunea este complet alimentată cu energie și acest fapt oferă oportunități aproape nelimitate pentru potențialii investitori.

Deoarece producția centralei nucleare baltice nu are cerere pe piața internă, ea poate fi totalmente orientată către exportul de energie electrică. Dacă presupunem că Polonia va urma calea rațiunii, atunci vecinii noștri occidentali vor primi un instrument puternic și o sursă de venit în mâinile lor. În lipsa necesității aprovizionării sistemului energetic unificat al Rusiei, stația poate fi sincronizată imediat cu sistemul energetic al Uniunii Europene. În același timp, nu sunt necesare prize de curent continuu - un element tehnic obligatoriu la exportul de kWh rusești peste hotare. Regiunile de nord-est ale Poloniei vor primi multă electricitate la prețuri accesibile și ieftine, ceea ce reprezintă o confirmare evidentă a centralei nucleare din Belarus. Indiferent cât de mult s-a opus construcției tandemul Polonia - statele baltice, procesul este în plină desfășurare, precum și redirecționările din Belarus, de exemplu, în Ucraina.

O analiză superficială și istoria relațiilor ruso-poloneze pot sugera că Varșovia va ignora din nou ce este clar de la sine, continuând calea costisitoare a rusofobiei. Aici însă totul pare a fi destul de complicat, ca de obicei în politica mare, unde sunt implicate propriile interese, bani enormi și oportunități mari.

Solorj-Jacques intenționează să finalizeze construcția centralei nucleare baltice nu individual, ci vrea să realizeze acest proiect împreună cu compania de stat maghiară MVM. Aceasta, la rândul său, printr-o simplă coincidență, nu este responsabilă doar de modernizare singurei centrale nucleare poloneze Paks, dar a și cedat deja dreptul prioritar asupra Rosatom. Mai mult decât atât, prim-ministrul ungar Viktor Orban s-a întâlnit de mai multe ori cu omologul său polonez Mateusz Morawiecki - și nu este un secret că una dintre problemele cheie a fost posibilitatea finalizării comune a centralei nucleare din Kaliningrad. Calculul este extrem de simplu: când se încheie un acord trilateral între Rusia, Polonia și Ungaria, fiecare dintre participanții la proiect trebuie să investească doar două miliarde de euro pentru a obține în viitorul apropiat o stație care să funcționeze exclusiv în interesul ultimii doi, aducând bani în trezoreria rusă.

Curios lucru, dar Polonia încă nu a refuzat această propunere.