MOSCOVA, 23 mart – Sputnik, Sofia Melniciuk. Acum, ambele părți se întreabă dacă este posibil un dialog public al șefilor de stat sau o conversație între patru ochi. Ce urmează în relațiile bilaterale, a analizat Sputnik.
Ambasadorul acasă
Reprezentantul Rusiei la Washington, Anatolii Antonov, a venit la Moscova pentru consultații. Ele vor dura "atât, cât va fi necesar", au remarcat cei din Piața Smolensk (Ministerul de Externe - n.n.). Putătoarea de cuvânt a Ministerului Afacerilor Externe, Maria Zaharova, nici măcar nu-și mai amintește când ultima dată ambasadorul rus a părăsit capitala Statelor Unite înainte de sfârșitul mandatului său. Cu toate acestea, Antonov se va întoarce la Washington de îndată ce vor discuta toate întrebările presante.
"Sunt multe de făcut", a spus Antonov. "Este necesar să analizăm situația în care ne-am trezit. În mod repetat, partea rusă a subliniat că suntem interesați de dezvoltarea relațiilor în aceeași măsură ca și colegii noștri americani. Trebuie doar să decidem acum".
În timp ce la Moscova se desfășoară o revizuire a contactelor bilaterale, Biden și-a exprimat dorința de a vorbi personal cu omologul rus "la un moment dat", iar când va veni momentul potrivit – să se întâlnească personal.
Pe calea securității
Nu există prea multe domenii pentru cooperare. Singura sarcină urgentă a lui Biden a fost extinderea Tratatului privind reducerea armelor strategice ofensive (New START). Negocierile cu echipa Trump au mers greu, partea americană insistând asupra condițiilor suplimentare și angarea în conversație a Chinei, care refuza cu încăpățânare să se alăture dialogului dintre Rusia și Statele Unite.
Noutatea, desigur, este bună, dar probleme vor exista oricum, presupune Andrei Baklițkii, cercetător senior în cadrul Centrului de securitate euroatlantică al Institutului de Cercetări Internaționale MGIMO. În primul rând, prelungirea este doar pe cinci ani și o discuție privind viitorul documentului va fi necesară. În al doilea rând, New START nu este un acord atotcuprinzător. "Tratatul reglementează armele ofensive strategice, dar nu și defensive, nu reglementează sistemele cu rază de acțiune medie și mică, spațiul cosmic. În general, multe lucruri rămân în spatele scenei", explică expertul.
Acum sperăm că negocierile vor continua de îndată ce Statele Unite își vor forma echipa. Trebuie să decidem cum să acționăm mai departe în ceea ce privește controlul armelor. "Ce să facem cu forțele nucleare strategice și așa mai departe", precizează Baklițkii.
"De exemplu, dacă avem o reducere a forțelor strategice, atunci este imposibil să le supunem riscului și să mărim sistemele de apărare antirachetă", continuă expertul. "Numai atunci când vom avea o înțelegere complexivă, va fi rentabil să discutăm subiecte concrete. Până când, nu este clar cum anume. Poate că va fi o serie de acorduri individuale, privind apărarea antirachetă, privind rachetele cu rază de acțiune medie și mică, privind spațiul cosmic. Și toate acestea în mod complexiv, pentru a obține un sistem de securitate complexiv".
În afara armelor
Există și alte domenii de cooperare: spațiul cosmic pașnic, schimbările climatice, interacțiunea în Orientul Mijlociu, în Arctica, bolile infecțioase. Cu toate acestea, anul trecut a arătat: pandemia mondială nu contribuie la extinderea contactelor.
Măsurile restrictive nu s-au lăsat mult așteptate. La începutul lunii martie, Statele Unite au trecut în lista neagră 14 organizații din cauza cazului Alexei Navalnîi. Toate, potrivit Casei Albe, sunt implicate în "diferite aspecte ale producției de elemente de arme biologice și chimice". Șapte oficiali ruși au fost, de asemenea, sancționați.
Washingtonul, chiar și dacă este interesat de dezvoltarea relațiilor, este foarte selectiv, consideră directorul general al Consiliului rus pentru afaceri internaționale, Andrei Kortunov. De îndată ce noul președinte și-a preluat mandatul, în contextul discuției privind Tratatul New START, mai existau încă speranțe privind consultații intensive și progrese. Dar, potrivit expertului, acum totul este clar: noua administrație nu are intenția de a restabili relațiile cu Moscova. Scandalul, asociat cu declarația lui Biden și rechemarea ambasadorului rus, este doar o consecință a unor probleme mai grave.
În același timp, unii cred că cuvintele lui Biden au fost mai mult adresate publicul intern. Poate că așa și este, consideră expertul. În SUA, există o opinie că Putin vrea să-l testeze pe Biden. Dat fiind faptul că acesta din urmă evită conflictele, este dispus să facă compromisuri, și mai este încă și în vârstă, președintele rus va efectua o strategie de escaladare și își va testa colegul. "Dacă este așa și liderul Statelor Unite tot așa crede, atunci retorica lui deliberat dură și chiar obraznică este menită să demonstreze că un astfel de truc nu va trece la el", explică Kortunov.
Ca urmare, cea mai importantă întrebare – controlul armelor – este amânată pentru o perioadă de timp. Va fi necesar să se reîntoarcă la ea în următorii cinci ani, Casa Albă având timp să arate Rusiei cum se va desfășura mai departe dialogul. Este puțin probabil ca scandalul actual să provoace o deteriorare bruscă a relațiilor. Doar el este mai degrabă o consecință a stării relațiilor bilaterale.