CHIȘINĂU, 20 aug – Sputnik. Procurorul general, Alexandr Stoianoglo, a descris o schemă prin care Vladimir Plahotniuc, fostul lider al Partidului Democrat (PDM), dat în căutare internațională, ar fi fraudat statul prin intermediul societății pe acțiuni „Metalferos”. Prin respectiva schemă, statul ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,2 miliarde de lei, a spus procurorul general la un briefing susținut joi, 20 august.
Alexandr Stoianoglo a constatat „repetarea blocajelor din partea magistraților de fiecare dată și în fiecare caz în care sunt atinse interesele cetățeanului Vladimir Plahotniuc”.
„În intervalul anilor 2012 – 2019, cetățeanul Plahotniuc ar fi organizat, prin intermediul companiilor nerezidente, al căror beneficiar efectiv era chiar el, exportul de metale feroase și neferoase către colectori specializați din Turcia, Austria, Olanda și Germania”, a declarat procurorul general.
Potrivit lui Alexandr Stoianoglo, „în baza unor contracte fictive, semnate între „Metalferos” și reprezentanții firmelor nerezidente, dirijate și controlate de Plahotniuc, metalele erau achiziționate la un preț redus, iar mai apoi, revândute beneficiarilor finali, la un preț majorat cu 27 la sută”.
Procurorul general susține că, în perioada anilor 2015 – 2017, una dintre companiile nerezidente, controlate de Plahotniuc, ar fi primit în cont, de la companiile din alte state, circa 35 milioane de dolari americani, din care doar aproximativ 27 milioane de dolari au fost transferate în contul „Metalferos”, diferența de bani fiind virată pe conturile firmelor controlate de Plahotniuc, prin intermediul persoanelor interpuse.
Alexandr Stoianoglo a constatat că „ultimele două săptămâni au abundat în informații vizând dosarul ”Metalferos”, iar polemicile s-au activizat după ce Procuratura Generală a întreprins o serie de acțiuni procesuale în acest sens”.
„În pofida tuturor insinuărilor, acțiunile Procuraturii nu au legătură nici cu situația de pe piața metalelor, nici cu procesul de privatizare a companiei ”Metalferos”. Acțiunile Procuraturii Generale nu au fost spontane, ele fiind rezultatul unei munci titanice depuse de procurori în decursul ultimelor 5 luni”, a declarat Alexandr Stoianoglo.
Procurorul general a menționat că încă din anii trecuți este cunoscut faptul că piața metalelor a fost monopolizată în Republica Moldova și că „o mare parte a resurselor financiare care circulau în afacere erau însușite prin diferite scheme”.
„Din păcate, anterior, în afară de vorbe goale, instituțiile statului, inclusiv Procuratura, nu au întreprins nimic, nicio acțiune în această direcție. Dosarul, inițiat acum un an de Procuratura Anticorupție, era unul pur formal, care s-a limitat la investigarea superficială a unor aspecte neimportante”, a afirmat Alexandr Stoianoglo.
Pe durata carantinei din cauza COVID-19, Procuratura Generală a realizat „un volum imens de lucru” pe respectivul dosar: peste o sută de conturi bancare au fost analizate de procurori, a adăugat Stoianoglo.
Ulterior, în baza faptelor stabilite, procurorii au făcut demersuri de arestare a celor implicați în fraudarea Întreprinderii de Stat ”Metalferos”, unii dintre ei fiind anterior reținuți, potrivit procurorului general.
„Investigațiile au relevat că, pe parcursul mai multor ani, piața metalelor feroase a fost monopolizată, ÎS ”Metalferos” având conexiuni în activitate doar cu anumite companii cu care au fost încheiate contracte de livrare a metalelor. Pe conturile acestor firme au fost transferate, în medie, până la 280 de dolari per tonă. Sumele, ulterior, erau lichefiate în baza unor acte de achiziție a metalelor de la persoane fizice, preponderent din stânga Nistrului”, a spus Alexandr Stoianoglo.
„În realitate însă, metalele erau procurate de la colectori din Republica Moldova, la un preț de circa 150 de dolari pentru o tonă, diferența fiind sustrasă de către învinuiți. În urma realizării acestei scheme, statul ar fi fost prejudiciat cu aproximativ 1,2 miliarde de lei”, a explicat procurorul general.
Procurorul general a relevat că acum două săptămâni, în urma acțiunilor de urmărire penală și măsurilor speciale de investigație „au fost reținuți 16 membri ai organizației criminale”.
Alexandr Stoianoglo a spus că procurorii s-au confruntat cu obstacole din partea magistraților și „la arestarea, în lipsă, a lui Plahotniuc, la arestarea proprietăților acestuia, la autorizarea perchezițiilor în fostul sediu al Partidului Democrat sau arestarea persoanelor implicate în frauda bancară”.
Procurorul general a mai subliniat că investigarea „furtului miliardului”, la fel ca și alte dosare de rezonanță, nu ar trebui să fie doar prioritatea Procuraturii, dar a tuturor celor care contribuie la înfăptuirea justiției.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova