Piața financiară nebancară a cunoscut o evoluție spectaculoasă în ultimii ani în Republica Moldova și a devenit un mijloc de finanțare extrem de popular în rândul persoanelor fizice.
„Împrumută online, fără să ieși din casă”, „Credit rapid în 15 minute, doar cu buletinul”, „Închei un contract gratuit 100% fără să te ridici de pe canapea” - cu astfel de mesaje își ademenesc clienții instituțiile financiare nebancare.
Potrivit Comisiei Naționale a Pieței Financiare, la sfârșitul anului 2014 piața nebancară se cifra la 3,3 miliarde de lei, iar în ultimul trimestru al anului 2019 aceasta a ajuns să constituie 10,3 miliarde de lei - adică a crescut de mai bine de trei ori.
Avantajul acestor credite îl reprezintă rapiditatea cu care vin banii. De cele mai multe ori, e nevoie doar de buletin. Nu se cere nici măcar adeverința de salariu. Dar, nu de puține ori, clienții acestor companii de microfinanțare au ajuns la supraîndatorare și incapacitate de plată, pentru că nu și-au putut plăti ratele la timp și li s-au aplicat penalități.
Au fost și cazuri când unele companii de microfinanțare din Moldova atrăgeau clienții prin publicitate falsă - îi anunțau că pot contracta împrumuturi fără dobândă, însă, în realitate, nu erau scutiți de aceste plăți. La sfârșitul anului trecut, de exemplu, o organizație nebancară a fost amendată de Serviciul Fiscal de Stat din această cauză.
Iată de ce statul a decis să introducă o reglementare mai strictă în acest sector și să opereze modificări în legislație.
Schimbări pe piața financiară nebancară
Legea care a intrat în vigoare în luna aprilie prevede stabilirea unor plafoane pentru costurile împrumuturilor rapide contractate de la companiile de microfinanțare.
Pentru orice credit nebancar luat începând cu 20 aprilie pe un termen mai mic de 2 ani, al cărei sumă inițială debursată este de până la 50 de mii de lei, au fost limitate costurile aferente.
O altă prevedere stabilește că, în cazul acordării creditelor de până la 50 de mii de lei, este interzisă renegocierea clauzelor contractuale care conduc la mărirea obligației pecuniare inițiale a debitorului și intrarea în supraîndatorare.
Mai mult, pentru a evita supraîndatorarea persoanelor fizice care solicită credite de consum, organizațiile de creditare nebancară sunt obligate să se asocieze cu un birou al istoriilor de credite, care creează o bază de date cu privire la toate împrumuturile contractate de cetățeni. Astfel, companiile de microfinanțare evaluează capacitățile financiare și, în mod conștient, decid dacă acordă sau nu împrumuturi anumitor clienți.
Cum au reacționat la schimbări companiile de microfinanțare
Noile prevederi legale pe piața financiară nebancară au intrat în vigoare tocmai în perioada în care infecția COVID-19 a început să se răspândească în Moldova.
Comisia Națională a Pieței Financiare precizează că organizațiile nebancare au fost receptive la recomandările autorităților.
Astfel, majoritatea organizațiilor de creditare nebancară a revizuit prevederile contractuale și le-a oferit beneficiarilor înlesniri.
În pofida acestor măsuri, vicepreședintele CNPF Iurie Filip afirmă că sectorul își menține trendul ascendent.
Cât de necesară a fost introducerea regulilor stricte în sectorul nebancar
Economistul Veaceslav Ioniță a declarat anterior în studioul Sputnik Moldova că operarea modificărilor în legislația care reglementează piața nebancară a fost necesară, pentru că acest sector a cunoscut o evoluție fulminantă și au apărut multe nuanțe.
„Înainte credeam că aceste instituții nu trebuie reglementate. Lucrurile au demonstrat că lucrurile sunt puțin mai nuanțate. Dacă până în 2012 companiile nebancare erau relativ mici, după criza bancară ele au crescut substanțial. (...) Avem cetățeni care se îndatorează din ce în ce mai mult și educația financiară la oameni este slabă și era în trecut chiar o inducere în eroare a consumatorilor. Li se spunea că dobânda e mică, dar în realitate dobânda era cu mult mai mare”, a remarcat expertul economic.
Pe de altă parte, Veaceslav Ioniță susține că sectorul nebancar a contribuit simțitor la dezvoltarea micului business.
„Noi avem companii de microfinanțare care real au ajutat businessul mic, micii antreprenori, deoarece băncile nu prea își doreau să lucreze cu ei, pentru că aparent nu erau încă suficient de competitivi, dar ei deja erau așa. Și atunci ei au luat împrumuturi pe care băncile nu au dorit să le dea”, a declarat Ioniță.
Cum a afectat pandemia COVID-19 sectorul nebancar
Ultimele date prezentate de Comisia Națională a Pieței Financiare, care supraveghează sectorul nebancar, arată că în luna iunie soldul creditelor nebancare se cifrează la 8,5 miliarde de lei. Majoritatea clienților companiilor de microfinanțare sunt persoanele fizice cărora le revin 7,1 miliarde de lei sau 84% din totalul creditelor acordate.
În această perioadă pandemică, pentru 18% dintre creditele nebancare s-au făcut renegocieri, fiind prelungită perioada de rambursare la aproape 79 de mii de persoane. Au fost refuzate 617 cereri de renogociere, iar în curs de examinare sunt 1,8 mii de solicitări.
Soldul împrumuturilor care au perioada de expirare mai mare de 30 zile este de 14,8%.
Care sunt în prezent diferențele dintre creditele bancare și cele nebancare
Pentru cei care au nevoi financiare ce necesită rezolvare imediată creditele rapide sunt cea mai bună soluție. Ele au o serie de avantaje în raport cu împrumuturile bancare.
- simplitatea aplicării dosarului este de neegalat, având în vedere că de cele mai multe ori cererea se aplică online, ceea ce scurtează perioada accesării creditului;
- companiile de microfinanțare nu cer foarte multe documente pentru a oferi împrumuturi;
- răspunsul este oferit de obicei foarte rapid.
La capitolul dezavantaje poate fi bifat faptul că sumele care pot fi accesate sunt destul de mici, iar perioadele de rambursare sunt destul de scurte.
Lucrurile stau cu totul altfel în sectorul bancar. Aici durează semnificativ mai mult timp până când banca verifică și aprobă dosarul de credit. În plus, băncile au reguli mult mai stricte decât instituțiile financiare nebancare. Iată însă care sunt avantajele:
- sumele care pot fi accesate sunt mari și sunt folosite, de multe ori, pentru investiții, nu doar pentru consum;
- perioada de rambursare este mai mare.
Conform datelor CNPF, în primul trimestru al anului curent erau înregistrate 169 de organizații de creditare nebancară, inclusiv de leasing, care au acordat împrumuturi în sumă de 9,7 de miliarde de lei - în creștere cu 2 miliarde față de perioada similară a anului trecut. Mărimea medie a unui împrumut nebancar a constituit 17.760 de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova