Gheorg Mirzaian
Astăzi la Istanbul președinții Rusiei și Turciei, Vladimir Putin și Recep Tayyip Erdogan, au participat în format de videoconferință la finalizarea construcției tronsonului subacvatic al gazoductului „Turkish Stream”.
Între timp, SUA continuă lupta pentru piața energetică a Europei. Eșuând pe frontul german, americanii încearcă să-și recâștige pozițiile pe frontul turco-sud-european.
Germania spune „nu”
Precum se știe, Washingtonul este foarte îngrijorat de amploarea evoluției colaborării ruso-europene în domeniul gazelor.
În 2017, „Gazprom”-ul a exportat în Europa (inclusiv în Turcia) 193 de miliarde de metri cubi de gaze, depășind aproape cu 8,1% nivelul anului 2016.
În prima jumătate a anului 2018, creșterea a continuat, volumul exporturilor constituind circa 101 miliarde de metri cubi (cu 5% mai mult decât în aceeași perioadă a anului 2017). Iar americanii încearcă să le explice europenilor că un asemenea grad de dependență de gazele rusești (aproape 40% din totalul importurilor de gaze) este inadmisibil și periculos. Că, în loc să sporească volumul achizițiilor prin gazoduct a gazelor rusești ieftine și sigure, Europa ar trebui să cumpere din America gaze naturale lichefiate. Și că încercările Rusiei de a face livrările încă mai ieftine și mai sigure (construind „Nord Stream-2” și „Turkish Stream”) trebuie oprite neapărat. Însă, după toate probabilitățile, încercările Washingtonului de a sabota „Nord Stream-2” au eșuat.
Interzicerea din partea Danemarcei de a trasa gazoductul prin apele sale teritoriale nu poate fi o piedică: Moscova va instala acest gazoduct ocolind Danemarca. Precum era de așteptat, încercarea de a impune Germania (prin care intră gazoductul din Rusia) a eșuat. Berlinul își prețuiește suveranitatea, precum și avantajele concurențiale (ceea ce este destul de important) ale exporturilor sale de mărfuri care sunt asigurate inclusiv din contul gazelor ieftine rusești. Totodată, Germania apreciază în avans acele avantaje (politice și economice) de care va beneficia datorită rolului său de țară-distribuitoare a gazelor rusești.
În sfârșit, amenințarea cu aplicarea sancțiunilor pentru participarea la „Nord Stream-2” nu a dat, de asemenea, niciun rezultat. Germania a făcut lobby pentru retragerea restricțiilor referitoare la „Nord Stream-2”, iar Rusia a declarat că este gata să finanțeze singură proiectul (deși companiile-participante deja au alocat bani pentru proiect). Instalarea conductei în Germania a început deja.
Însă, în ceea ce privește zona turcească, SUA mai au încă unele șanse. Țările din zona respectivă sunt cu mult mai puțin suverane și mai puțin influente decât Berlinul.
Desigur, nu este vorba de Turcia. Erdogan, ca și Merkel, conștientizează toate avantajele, multe și variate, ale traversării teritoriului său de către gazoductul rusesc și, spre deosebire de Bulgaria (care, sub presiunea SUA, a renunțat în ultimul moment la „South Stream” și care acum regretă acest lucru), dispune de suficientă înțelepciune și independență pentru a ignora poziția SUA.
Dar iată că a fost finalizată construcția tronsonului subacvatic al gazoductului „Turkish Stream” care se întinde de la litoralul rusesc al Mării Negre (regiunea Krasnodar) până la litoralul tracic al Turciei. Deja în anul viitor prin această conductă vor fi livrate 15,75 miliarde de metri cubi de gaze destinate pentru piața acestei țări.
Însă „Turkish Stream” va aproviziona cu gaze orașul Ankara nu doar în mod direct (adică, nu va tranzita teritoriul Ucrainei). Proiectul „Turkish Stream” prevede construirea a două conducte a câte 15,75 miliarde de metri cubi, una dintre ele fiind destinată anume pentru Sudul Europei. „Gazprom-ul a finalizat construirea ambelor ramificații în Turcia. Nu mai are rost renunțarea la prelungirea pe teritoriul Europei a celei de a doua ramificații. În caz contrar, la ce bun a fost construit tronsonul subacvatic”, a explicat pentru Sputnik expertul în domeniul energeticii Igor Iușkov.
Moscova nici de gând nu are să renunțe. Totuși, problema prelungirii gazoductului oricum rămâne deschisă.
În primul rând, nu este clar în ce direcție va fi prelungită. În momentul de față există două variante. Prima: prin Grecia spre Italia. A doua: prin Bulgaria, Serbia și Ungaria spre centrul de distribuție a gazelor din Baumgarten (Austria). Toate țările menționate sunt gata deja să accepte pe teritoriile lor gazoductul rusesc. Rămâne să decidă Moscova. Însă decizia nu este simplă. Varianta a doua pare mai convenabilă (cuprinde mai multe țări, plus faptul, că între Bulgaria și Turcia există deja o conductă prin care gazele rusești vor intra în Turcia). Însă „Gazprom”-ul a trecut deja printr-o experiență nereușită de colaborare cu colegii bulgari și, deci, nu există nici o garanție că, la indicația Washingtonului, Sofia nu se va răzgândi din nou.
Cu atât mai mult că americanii se pronunță deschis împotriva „South Stream” care, potrivit secretarului american al energiei, Rick Perry, îi va permite Moscovei „să-și consolideze controlul asupra securității și stabilității în Europa Centrală și de Est”.
Care sunt garanțiile voastre?
Desigur, teoretic, Moscova poate, în general, să nu aleagă și să livreze gaze în ambele direcții. Însă pentru aceasta este nevoie de a depăși cel de al doilea obstacol care constă în poziția afișată deschis chiar de către UE.
După cum se știe, americanii, în lupta lor contra „fluxurilor”, se bazează pe partea rusofobă a elitei europene. „Există țări care sunt dispuse foarte fanatic împotriva alimentării cu energie din Rusia… Ele preferă să procure gaze lichefiate din alte surse, de la alte state”, precizează Dimitrios Velanis, consilierul prim-ministrului Greciei. Politicianul grec spune că gazul lichefiat este mai scump cu 30% decât gazul rusesc, însă elitelor nu le pasă de acest lucru. Actualmente, nu există o alternativă mai ieftină decât livrările din Rusia (extragerile în Europa de Nord scad, Azerbaidjanul este dispus să livreze Europei doar 10 miliarde de metri cubi, gazele din Iran nu vor merge în UE, în Libia se întâmplă Dumnezeu știe ce), însă toate acestea nu le deranjează. Pentru țările-rusofobe, reducerea cotei livrărilor de gaze rusești a devenit o idee-fix. Potrivit ministrului de Externe al Federației Ruse, Serghei Lavrov, anume din această cauză Moscova ia în calcul învățămintele nefericite ale „South Stream” și va fi gata să înceapă lucrările „numai după ce va obține garanții pozitive din partea structurilor Uniunii Europene”.
S-ar părea că aceste garanții nu sunt necesare. Doar „Turkish Stream” nu cade sub incidența restricțiilor în cadrul celui de al Treilea pachet energetic. Potrivit lui Igor Iușkov, începând de la hotarele Turciei, gazoductele vor urma să fie construite de către companiile europene și tot acestea le vor deține. Însă nu este nici o siguranță că, în cele din urmă, ele vor construi, că Comisia Europeană va ignora poziția Washingtonului și, în cele din urmă, se va ocupa de securitatea energetică reală a Europei, și nu de conspirologie.
Dacă Bruxelles-ul se va ocupa totuși de securitatea energetică în mod serios, cooperarea ruso-europeană în domeniul gazelor va fi nu doar aprobată, ci și extinsă. Inclusiv în cadrul asigurării unui tranzit mai sigur (pentru UE) și mai ieftin (pentru Federația Rusă).
„Acum situația este de așa natură că, nici chiar toate gazoductele de ocolire nu vor permite să renunțăm la Ucraina ca țară de tranzit. Deci, dacă europenii vor dori să pompeze gaze doar prin conductele noi, fără țările intermediare, noi le vom construi. Acestea pot fi sau „Turkish Stream-2” sau chiar „South Stream” (în realitate, această variantă este cea mai bună). Însă în cazul dat este nevoie anume de garanții precum că proiectul nu va eșua, deoarece Rusia va trebui să lărgească gazoductele dintre Yamal și Anapa”, menționează Iușkov.
Prin urmare, a rămas doar de așteptat până când Comisia Europeană va începe în sfârșit să se ocupe de obligațiunile sale directe - asigurarea securității și bunăstării europenilor - și nu de încurajarea fobiilor est-europene sau de protejarea veniturilor companiilor americane de gaze.
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.
