CHIȘINĂU, 25 iun — Sputnik. Președintele social-democraţilor germani (SPD), Andrea Nahles, a promis să se opună lui Horst Seehofer, liderul CSU și ministru de Interne, a cărui propuneri privind respingerea solicitanților de azil în Germania, înregistrați în alte țări, a provocat certuri în cadrul alianţei CDU/CSU și pune guvernul de coaliție în pericol.
Potrivit ziarului german Frankfurter Allgemeine Zeitung, la congresul partidului său din orașul german Bochum, Nahles a subliniat că dezbaterile privind refugiații, determinate de politicienii bavarezi, îi aduc aminte de atitudinile eurosceptice din Marea Britanie, care au dus în cele din urmă la Brexit. Ea a susținut că Seehofer și o altă figură a conducerii CSU, liderul Bavariei, Markus Söder, "se îndreaptă spre un Brexit german, ceea ce înseamnă nimic mai puțin decât sfârșitul Europei".
"Am privit Marea Britanie de-a lungul anilor cu ironie ocazională, aşa cum ridiculizăm uneori statul liber [Bavaria] din sud", a recunoscut ea, citată de ziarul FAZ, adăugând că nu trebuie să fim surprinşi dacă cetățenii vor lua în serios aceşti "ani de bâzâit" și se vor opune Europei.
Ținând cont de acest lucru, i-a chemat pe colegii săi social-democrați să demonstreze "rezistență încă de la începutul" acestor procese. Nahles promite să se opună lui Seehofer, pe care l-a numit "o amenințare la adresa Europei". Ea l-a acuzat pe ministrul de Interne din Bavaria că încearcă să stabilească scoruri politice în loc să rezolve problema.
"Aceasta este, evident, o luptă pentru putere cu cancelarul Merkel și, evident, umbrește orice altceva", a afirmat ea, numindu-l un curs de acțiune "murdar" și insistând că Germania merită mai mult decât o "luptă între partidele politice pentru teritoriu".
Chestiunea va fi discutată la o reuniune a comisiei de coaliție de la Berlin din 26 iunie, inițiată de SPD, care ar putea lovi acordul de coaliție cu alianța CDU/CSU la care s-a ajuns abia în martie anul acesta, după câteva luni de discuții. Ea speră determine CSU să ofere un răspuns clar privind poziţia sa.
"Dacă ne uităm la lumea haotică, atunci este clar că nicio țară nu o poate face de una singură, avem nevoie de unii pe alții pentru a face față acestor provocări și, în plus, aș vrea să aud un angajament clar din partea CSU — susţine acest lucru?" a spus ea, susținând că SPD era pentru "un curs umanist, realist și sobru în ceea ce privește politica refugiaților, în strictă conformitate cu legea".
Cu toate acestea, ea a recunoscut că Germania nu-i poate accepta pe toți cei care vin acolo, afirmând că procedurile de azil trebuie să fie concepute pentru luarea deciziilor rapid și sigur și i-au criticat atât pe cei de la CDU, cât și de la CSU pentru eșecurile din politica migrației în ultimii 13 ani, întrucât ei au condus guvernul în Germania.
Pe fondul ultimei ciocniri cu CSU asupra problemei imigrației și a controalelor la frontieră, cancelarul german Angela Merkel și partidul CDU au acceptat un ultimatum prezentat de Seehofer pentru a se conforma deciziei privind "Planul de migrație". El propune îmntoarcerea înapoi a migranților la frontiera germană dacă au fost deja refuzaţi de azil sau au fost înregistraţi în alte state ale UE, în timp ce Merkel, criticată anterior pentru politica sa de "frontieră deschisă", încearcă să opteze pentru o soluție universală pentru criza migrației a UE și să ajungă la negocieri cu Italia și Grecia, printre printre altele.
La 1 iulie, după summitul UE, Merkel urmează să informeze conducerea CDU cu privire la starea discuțiilor sale cu statele europene care au fost cele mai afectate de criza migrației. Dacă nu reușește să găsească o soluție la această problemă la nivel european, ea amenință să-și folosească "autorizația ministerială" pentru a pune în aplicare unilateral "planul general" și pentru ca poliția de frontieră să înceapă să întoarcă înapoi solicitanții de azil.
În urma crizei migrației din Europa din 2015, când mii de migranți din Africa și Orientul Mijlociu s-au îndreptat spre Europa la un nivel fără precedent, Merkel a anunțat o politică "deschisă a frontierelor" în Germania, promițând să accepte refugiați. Aceasta a transformat Germania într-un destinatar major pentru noii veniți. În 2015, numărul refugiaților din Germania a depășit 1 milion, dar mai târziu a scăzut, deoarece țara a primit 325.400 de solicitanți de azil, reprezentând aproape 60% din cei 540.000 de refugiați relocaţi în 2017.