În România, mai mult ca în oricare altă țară, se poate vedea fără putință de tăgadă că există o aversiune colectivă față de Federația Rusă și față de poporul rus. Această aversiune a căpătat noi dimensiuni după anul 1990 și este alimentată copios de către mass-media din România, care torturează populaţia acestei ţări cu imaginea falsă a "ruşilor răi şi primitivi", cu scopul de a sădi în subconştientul colectiv fantasma „visului european", dar mai ales a "visului american".
Din păcate, această aversiune are consecințe nefaste pentru România în plan diplomatic și economic. Orice încercare de a relansa relațiile româno-ruse este rapid sancționată. De către mass-media care acuză cu patos că „se vinde țara rușilor" și de către structurile de forță care nu ezită să ancheteze și să amenințe cu pușcăria pe oricine întreprinde pași hotărâți în acest sens. Să nu uităm cum a fost amenințat și șantajat fostul ministru de externe Titus Corlățean după ce a semnat alături de ministrul rus de externe Serghei Lavrov acel accord pentru dezvoltarea relațiilor culturale româno-ruse. Să nu uităm că actualul ministru de externe, Teodor Meleșcanu, este citat frecvent la DNA imediat după întrevederea avută cu ambasadorul rus la București, Valeri Kuzmin. Întrevedere în care s-au făcut de către partea română promisiuni de dezvoltare a relațiilor bilaterale. Acest comportament este folositor României? Nicidecum! Mai rău, acest comportament este unul dăunător pentru țară. În plan diplomatic, avem o izolare a României iar în plan economic România pierde foarte mult prin blocarea accesului la piața rusească. O piață pe care România a fost pezentă, cu rezultate benefice pentru întreaga economie a țării. Așadar, ce trebuie făcut pentru a ieși din această situate păguboasă și pentru a repune lucrurile pe făgașul lor normal? Pentru a avea răspuns la această întrebare, trebuie să avem o imagine de ansamblu a situației.
Despre rusofobie
Bombardamentul mediatic al zilelor noastre, plus propaganda fals patriotică existentă de aproximativ un secol şi jumătate, au făcut ca o mare parte din populaţia României să aibă în subconştient sentimentele de antipatie şi de teamă faţă de Rusia şi de poporul său. Aceasta este rusofobia, fenomen extrem de păgubos pentru România, dar benefic pentru Occident. Deoarece Occidentul a urmărit încă din sec XIX blocarea ascensiunii Rusiei, pentru ca, în zilele noastre, sub conducerea SUA, să treacă la ofensivă, pentru a îngenunchea Rusia şi pentru a pune mâna pe ultimele mari resurse energetice şi de materii prime ale planetei. Propaganda rusofobă are la bază două elemente: problema Basarabiei şi Bucovinei de Nord şi problema tezaurului. Pe această temă s-au scris multe, vrute și mai ales nevrute. Eu pun două întrebări ce nu-mi dau pace.
Întrebarea nr.1: De ce, în iunie 1940, când a venit ultimatumul sovietic privind cedarea Basarabiei şi a Bucovinei de Nord, conducerea României nu a ordonat apărarea cu arma în mână a teritoriului naţional şi a cedat fără luptă aceste provincii?
Răspuns: Deoarece clasa politică, în frunte cu camarila regelui Carol al II-lea, fiind prea ocupaţi de înavuţirea proprie, au lăsat pe ultimul plan organizarea şi înzestrarea armatei, afectând serios capacitatea de luptă. Mai ales, teama intrării într-un război în urma căruia riscau să-şi piardă averile i-a determinat pe marii dregători ca la consiliul de coroană să voteze pentru cedarea fără luptă. Nu a mai contat că onoarea României a fost terfelită pentru decenii, că nu suntem priviţi precum Polonia şi Finlanda.
Întrebarea nr.2: De ce, în 1916, odată cu intrarea României în război de partea Antantei, nu s-au luat măsurile necesare pentru punerea la adăpost a tezaurului ţării pe teritoriul naţional? Munţii Carpaţi ofereau nenumărate posibilităţi în acest sens. De ce s-a luat în ultimul moment măsura transportării acestuia în Rusia, în mare grabă?
Răspuns: Aceiaşi politicieni români, interesaţi doar averile proprii, nu s-au gândit o clipă la siguranţa avuţiei naţionale. Nu au gândit din vreme un plan de salvare al tezaurului. Presaţi de ofensiva germană, au decis în grabă scoaterea acestui tezaur şi păstrarea sa în Rusia, uitând că acolo începuseră frământările ce au condus la revoluţia din 1917.
Pe tema rusofobiei se pot purta discuţii nesfârşite, fără nici un rezultat concret. Rog vajnicii rusofobi să dea răspuns la următoarea întrebare: de ce nu există la noi şi o turcofobie? Doar Imperiul Otoman ne-a subjugat timp de aproape cinci secole! De asemenea: de ce Finlanda, care a fost multă vreme integral în componenţa Rusiei ţariste, nu are asemenea resentimente la nivel de stat ci, mai mult, are relaţii normale cu Federaţia Rusă?
Răspunsul la această ultimă întrebare este simplu: pragmatism. Adică punerea intereselor naţionale înaintea sentimentelor păguboase. O lecţie pentru poporul român, care pune sentimentele înainte de toate. Iar credulitatea sa excesivă îl face să fie pradă uşoară pentru cei care vor să-l domine. Care, de fapt, vor să domine lumea întreagă.
Care trebuie să fie interesele României?
Aşadar, mai bine să vedem care ar fi interesele României. Interesul numărul unu ar fi ca aceasta să fie o ţară independentă, prosperă, care să asigure un bun nivel de trai cetăţenilor săi. Pentru aceasta, România trebuie ca, printr-o bună politică externă, să clădească un sistem de relaţii de colaborare mai întâi cu ţările vecine, după care să dezvolte, din aproape în aproape, acest sistem. Trebuie pus cu precădere accentul pe latura economică, deoarece economia susţine toate celelalte domenii, viaţa ţării însăşi.
Scurt istoric al relațiilor economice româno-ruse
Dacă privim în trecutul istoric, observăm că, datorită legăturilor terestre facile, ţările române au avut legături comerciale strânse cu centrul Europei (Germania, Austria, Ungaria) spre est şi nord (Ucraina, Rusia) şi spre sud (ţările balcanice şi Turcia). S-a ajuns astfel ca aceste ţări să aibă economii complementare, adică fiecare ţară are nevoie de produsele celeilalte şi invers.
În cele ce urmează, să privim în trecutul relaţiilor economice pe care Principatele Române le-au avut cu marii vecini de la răsărit: Ucraina şi Rusia, ce constituiau împreună Imperiul rus.
Din datele oficiale, existente în arhiva fostului consulat al Rusiei de la Iaşi, aflăm că la finele secolului XVIII exista o activitate comercială în continuă creştere între Principatele Române (Moldova şi Ţara Românească), pe de o parte, şi Ucraina plus Rusia, pe de altă parte. Astfel,vinul moldovenesc a fost din ce în ce mai căutat de negustorii şi comisionarii ruşi, încât în anul 1796, valoarea exportului de vin a reprezentat 6% din veniturile Moldovei. Pentru că preţul bun de vânzare (mai ales pentru vinul de Odobeşti) permitea ca, în ciuda cheltuielilor mari de
transport, câştigul net să fie situat între 25-50%.
De asemenea, sarea extrasă din ocnele moldoveneşti şi munteneşti avea mare căutare în Ucraina şi în regiunile sudice ale Rusiei. Documentele vremii menţionau că din Moldova se extrăgeau 8 milioane ocale de sare. Din acestea, 3 milioane se exportau către Imperiul Otoman. Din restul de 5 milioane o parte mergea la consumul intern, iar grosul se exporta în Ucraina, Rusia şi Transilvania.
Foarte căutate la export erau mierea din Moldova şi Ţara Românească (mai ales în Ucraina, unde se folosea la prepararea miedului), vitele (mai ales boii moldoveneşti), fructele uscate, lâna (pentru confecţionarea renumiţilor pâslari), precum şi articolele din lemn (cofe, linguri, butoaie, dulapuri, poliţe).
Din Rusia şi Ucraina se importau în Principate: 1) blănurile. Sursele vremii ne arată că blănurile erau principalul articol rusesc de export în Principate. Erau căutate blănurile de samur, hermină, vulpe neagră, vulpe albastră, vulpe albă, râs, nurcă, veveriţă de Yakutia, blănuri de Kamceatka şi de Buhara, precum şi şube din vulpi şi samur.
2) fier brut şi produse din fier (lacăte, cuţite, cuie, foarfece, bricege, etc), plumb, aramă galbenă, vase de aramă, vase de cositor, cânepă, in, sticlărie şi faianţă, peşte afumat, icre, arme, praf de puşcă, etc. Foarte căutate erau pânza simplă din in şi cânepă, pânza de şervete, pânzeturi imprimate din Ivanovo.
Valoarea medie anuală a mărfurilor româneşti exportate şi a celor orientale tranzitate spre Ucraina şi Rusia era de aprox. 875,000 piaştri, iar valoarea medie anuală a mărfurilor importate şi a celor tranzitate înspre regiunile balcanice era de aprox. 625.000 piaştri. Rezulta un excedent de 250.000 piaştri în favoarea Principatelor.
Din păcate, după anexarea Basarabiei de către Imperiul Rus în 1812, activitatea comercială a cunoscut o scădere, accentuată la mijlocul sec XIX de pătrunderea în Principatele Unite a societăţilor britanice, interesate în primul rând de petrolul românesc, precum şi a celor franceze. Acestea au căutat să elimine influenţa rusească de pe această piaţă; una din metode a fost şi exacerbarea rusofobiei, pornind de la cedarea Basarabiei în 1812. Astfel se poate explica de ce în zona Munteniei (cu precădere în zona petroliferă) rusofobia şi simpatiile pro-britanice şi pro-americane au rădăcini adânci. După primul război mondial, când Basarabia a fost alipită României Mari, iar Rusia ţaristă a devenit URSS, relaţiile dintre cele două ţări au fost cât se poate de reci. Aproape că nu putea fi vorba de relaţii comerciale. Deşi România a fost racordată temeinic la piaţa occidentală, ca mare exportator de grâu şi petrol, absenţa marii pieţe din est s-a simţit în activitatea comercială a ţării. Singura punte de legătură, extrem de firavă, între cele două ţări a constituit-o activitatea asociaţiei "Amicii URSS".
La finele celui de-Al Doilea Război Mondial, când ţările din estul Europei au intrat în sfera de influenţă a URSS, s-a format blocul socialist ce funcţiona în baza a două structuri: una economică (CAER) şi una militară (Tratatul de la Varşovia). Crearea CAER a însemnat formarea unei pieţe imense, de la frontiera vestică a RDG până la ţărmul Pacificului. Ce a însemnat asta pentru România? Reluarea schimburilor comerciale cu Estul, adică URSS plus republica Populară Chineză, Coreea, Vietnam. În timp, a urmat intrarea pe piaţa Indiei, Japoniei, Orientului Apropiat.
Intrarea pe aceste pieţe a însemnat dezvoltarea industriei, agriculturii, crearea unor noi unităţi productive alăturate vechilor fabrici, implicit crearea a numeroase locuri de muncă.
Voi da câteva exemple, pentru a putea vedea ce a însemnat această piaţă pentru România. În Ploieşti, două mari uzine: "1 Mai" (producătoare de utilaj petrolier) şi UZUC (producătoare de utilaj chimic complex) exportau masiv în URSS. Cererea era foarte mare (mai ales în anii '60-70) încât se lucra neîntrerupt. Utilajele complexe produse aici necesitau numeroase componente, produse în alte fabrici din ţară: IRUE Câmpina (echipamente electrice specifice sondelor), Electromotor Timişoara şi UMEB Bucureşti (motoare electrice), Electroaparataj Bucureşti, Electrocontact Botoşani (aparataj electric normal şi antiex), IAEM Timişoara (aparatură de măsură şi control) Uzina Mecanică Plopeni (aparataj hidraulic). Toate aceste fabrici făceau parte din aşa-numita „industrie orizontală", iar producţia afectată celor doi coloşi ploieşteni constituia export indirect.
Trebuie menţionată în mod special industria mobilei (atât marile fabrici, cât şi micile unităţi de producţie din sectorul cooperatist), care abia prididea să facă faţă cererilor tot mai mari ale pieţei sovietice. Fabrica de mobilă ALFA din Oradea, plus fabricile din Şimleul Silvaniei, Zalău, Satu-Mare, Sf. Gheorghe şi nu numai aveau aproape întreaga capacitate de producţie ocupată cu exportul către URSS.
De asemenea, industria încălţămintei producea masiv pentru exportul în URSS. Guban Timişoara, Clujana Cluj Napoca, Antilopa Bucureşti sunt trei nume şi acum cunoscute în spaţiul ex-sovietic pentru produsele lor de bună calitate. Ce importa România din URSS? Multă lume ştie şi acum. Aparatura electrocasnică era pe primul loc: magnetofoanele „Maiak", frigiderele "Zil", aspiratoarele, plitele electrice, televizoarele "Rubin" şi „Temp" (în anii'50-60). Apoi aparatele foto "Smena" şi „Zenit", ceasurile "Poliot", autoturismele "Moskvici" şi "Lada". Apoi camioanele grele "Kraz" şi "Kamaz", necesare industriei petroliere. Şi multe, multe alte produse.
În general, balanţa între exporturile şi importurile dintre România şi URSS a fost una echilibrată, cu diferenţe mici de o parte sau alta.
Realitatea prezentului
După 1990, odată cu căderea CAER şi cu renunţarea unilaterală din partea României la această piaţă, industria românească şi-a scăzut dramatic producţia, iar prin „restructurare" şi" privatizare" fie a fost distrusă, fie a fost înstrăinată pe câţiva firfirici multinaţionalelor occidentale. Politica criminală a celor aleşi să conducă România şi entuziasmul imbecil al majorităţii populaţiei pentru "luminile" Occidentului au adus România în situaţia actuală: de consumator al tuturor mărfurilor soldate şi furnizor de braţe de muncă ieftine, cu precădere pentru muncile necalificate şi prost plătite. Pentru că un număr foarte mare de români, disponibilizaţi în urma dispariţiei a milioane de locuri de muncă, nu au altă alternativă.
Iată plata iluziilor deşarte pe care întreagă naţiune le-a nutrit pentru "democraţie" şi "economia de piaţă"! Pentru că românii sunt sentimentali şi naivi, nu pragmatici! Dacă ar fi fost pragmatici, şi-ar fi spus: "De ce să ne distrugem fabricile, când acestea însemnă locurile noastre de muncă? De ce să facem praf grajdurile, serele, sistemele de irigaţii, când putem să le folosim în continuare şi să le îmbunătăţim? De ce să desfiinţăm CAP când putem face un sistem cooperatist flexibil, cum este în Franţa sau în Spania?" Acest sentimentalism şi setea pentru "pământul din strămoşi" i-a făcut să distrugă activele construite cu trudă şi mulţi bani, întorcându-se cu un secol în urmă, la agricultura primitivă bazată pe plugul tras de boi! Iar naţionalismul exacerbat până la fanatism, bazat pe ura (indusă la ordin) faţă de naţiunea rusă a făcut jocul corporaţiilor occidentale: a făcut ca România să iasă, de bună voie, de pe o piaţă imensă, distrugându-şi astfel industria. Ce dacă TOŢI ambasadorii ruşi aflaţi la post după 1990 în România au făcut apel public la TVR pentru reluarea legăturilor comerciale, pentru continuarea livrării unor produse româneşti necesare pe piaţa rusească? Zicem că vrem capitalism, "pe pâine" dacă se poate. Păi orice capitalist cu capul pe umeri ştie că renunţarea la o piaţă de mare potenţial înseamnă sinucidere economică, înseamnă tâmpenie crasă!
Concluzii
Pentru a ieşi din marasmul economic în care se află, România trebuie să fie pragmatică, nu sentimentală. Trebuie să-şi urmărească interesul naţional cu maximă consecvenţă. Acest interes impune intrarea pe piaţa rusească, mai ales că există cerere în continuare. Trebuie urmat exemplul vecinilor noştri: Ungaria, Bulgaria, Serbia, Slovacia care pun interesul naţional înainte de toate şi dezvoltă legăturile economice cu Rusia. În ciuda ameninţărilor americane cu celebrele "sancţiuni". Cum fac de altfel şi „granzii" Europei, ce merg pe principiul "zic ca tine şi fac ca mine" in relaţiile cu Washingtonul. Pentru că nu vor, de dragul americanilor, să-şi pună în pericol interesele economice.
Românii trebuie să mai ştie ceva: sentimentele adânci, durabile, se clădesc pefapte concrete, nu pe lozinci. Sentimentele de prietenie, stimă şi respect reciproc faţă de altă naţiune se clădesc în timp, prin colaborare economică, în plan social, cultural, sportiv, etc. Toată rusofobia asta păguboasă este indusă artificial şi este în totală contradicţie cu adevăratele sentimente dintre popoarele rus şi român.
De secole bune, ruşii asociază noţiunea de român cu produsele româneşti pe care le-au cumpărat de la noi: vinuri, fructe, mobilă, încălţăminte. Iar românii asociază noţiunea de rus cu produsele ruseşti: articole de blană, peşte şi produse de peşte, articole electrocasnice şi de uz gospodăresc, scule şi unelte diverse.
De asemenea, existenţa unor vechi relaţii de colaborare între universităţile din România şi Rusia, care continuă în ciuda situaţiei geopolitice actuale, constituie un factor catalizator al strângerii relaţiilor dintre cele două ţări şi popoare.
Aşadar, în urma unei îndelungate colaborări pe multiple planuri, există de ambele părţi sentimente durabile de stimă şi respect reciproc. Bazate pe fapte cât se poate de concrete, în ciuda unei istorii zbuciumate. Aceste sentimente vor rezista oricărui tip de propagandă xenofobă şi vor ieşi la iveală la timpul potrivit, pentru a pune pe făgaşul normalităţii şi progresului relaţiile româno-ruse!
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia redacției Sputnik.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
