Europa merge la război

S-au pornit să facă aș șaselea cerc: miniștrii de externe ai țărilor europene, care s-au adunat recent la Luxemburg, nu au ascuns faptul că scopul noii „sesiuni” ar trebui să fie un alt pachet de sancțiuni împotriva Rusiei.

În ultimele șase săptămâni, Moscova, potrivit celor care au introdus prima, a doua și următoarele runde de măsuri restrictive, ar fi trebuit, dacă nu să cadă la picioarele europene unite, atunci măcar să simtă toate chinurile insuportabile ale unei economii pe moarte.

Dar rezultatul a fost altul, în supermarketurile europene nu este deficit de făină. După care uleiul de floarea soarelui a dispărut.

Imaginați-vă că Europa unită se va pomeni în epicentrul deficitului a cel puțin două produse alimentare importante (și nu mai puțin importante ingrediente pentru industria alimentară), si asta se va întâmpla foarte repede. Strategii „descurajării” Rusiei nu au reușit să anticipeze asta, spectrul fanteziilor era îngust, nu le-a ajuns libertate în creația politică.

Dar odată ce s-a ajuns aici, acum rafturile unde erau sticle cu ulei de floarea soarelui au rămas goale. Se știe că după dispariția de pe rafturile magazinelor a uleiului și făinei ar putea urma (sau să se scumpească foarte mult) ouăle de găină și carnea – atât a păsărilor de casă, cât și a cornute. Marcăm asta și mergem mai departe.

În situația în care ceea ce se întâmplă în viața cotidiană grea europeană îi privește mai puțin pe cei mai înalți politicieni ai acestor imperii, oficialii europeni care trăiesc în aceste imperii au decis să întoarcă brusc cârma navei care le-a fost încredințată. Nu pentru a echilibra traiectoria mișcării, ci pentru a „tăia calea” Rusiei la viraj.

Josep Borrell, șeful diplomației paneuropene, care sosise la Kiev, a spus că „acest război va fi câștigat pe câmpul de luptă”, promițând noi și mai intense livrări de echipamente militare pentru Ucraina. Vicepreședintele Comisiei Europene, ale cărui prerogative în toate secolele precedente, de când există pe continent profesia de diplomat, se reduceau la căutarea păcii, a revizuit postulatele europene de politică externă, cele care au fost formulate la sfârșitul celui de-al Doilea Război Mondial și au fost plătite cu sângele a zeci de milioane de oameni.

Tweetul, care are șase cuvinte și o prepoziție, a devenit senzațional în felul său. Pe de o parte.

Pe de altă parte, aceste șase cuvinte nu pot și nu trebuie interpretate altfel decât ca o amenințare la adresa Kremlinului. Mai exact, o amenințare la adresa Moscovei. Și mai precis, o amenințare la adresa Rusiei.

Josep Borrell a țintit nu numai și nu atât de mult autoritățile ruse: este o persoană suficient de informată pentru a înțelege că este inutil să vorbești cu Kremlinul pe un asemenea ton, ci poporul rus, societatea rusă. Care, contrar a ceea ce și-au imaginat despre el în diferite capitale europene, precum și la Washington, s-a dovedit a fi uimitor și estrem d efiresc (mai ales în comparație cu societatea atomică, scindată și amorfă a Occidentului colectiv) închegat și integru. Unit de idei care sunt împărtășite de aproape toată lumea. Conectat la o scară de valori, care este aceeași și la fel de importantă pentru poporul colosal, de multe milioane de oameni extrem de uniți astăzi.

Care, și iarăși contrar așteptărilor tuturor celor care visau să-l divizeze în „personalități și individualități”, a devenit unul singur - pentru ceea ce este important pentru el în această viață. Pentru acele valori care nu pot fi cumpărate sau răscumpărate nici măcar pentru bani foarte mari.

Și acestui popor unit, Bruxelles-ul colectiv îi dă un ultimatum pentru a doua oară în ultimii 80 de ani. Reacția a fost previzibilă și nu sunt întrebări aici. Dar aș vrea să întreb: la ce se gândea (și se gândea) Bruxelles-ul într-o astfel de situație? Și, cel mai important, ce trebuie să aducă Bruxellesului, Parisului, Madridului, Lisabonei și Berlinului astfel de declarații, dacă și atunci când Moscova va decide să le răspundă cu ceva concret, ceva la care încearcă să o provoace? Chiar vrea Europa o luptă cu Rusia - fără a folosi Ucraina ca tampon? Sau aceste șase cuvinte stridente (al șaptelea - o prepoziție) au fost spuse ca încă o dată să fie pe placul Kievului? (Nici acest lucru nu poate fi exclus).

Aceste întrebări de natură semi-retorică ar trebui totuși formulate pentru a înțelege fără nicio omisiune: iritația europeană față de Rusia a ajuns astăzi la un astfel de nivel, încât singura cale de ieșire din situație care pare corectă Bruxelles-ului este anihilarea statului rus.

Când este necesară creșterea presiunii din exterior și în același timp din interior (tehnologiile sunt cunoscute și au fost aplicate de mai multe ori), astfel încât să nu sară doar capacul de pe cazan, ci să explodeze însuși cazanul.

De fapt, a șasea rundă de sancțiuni, despre care s-a discutat la Luxemburg, și tweet-ul „kievean” din șase cuvinte al lui Borrell sunt modalități nu doar de a ridica mize în această partidă geopolitică riscant pentru Occident, ci și o metodă de a crește presiunea atât în ​​exteriorul, cât și în interiorul cazanului.

Esența noilor măsuri restrictive – cu numărul șase, douăzeci și șase sau cincizeci și șase - pentru Rusia de astăzi nu are nici măcar un sens simbolic, deoarece țara se simte bine și privește viitorul cu optimism realist (având resurse naturale, teritorii practic nelimitate, care se întind pe o duzină de fusuri orare, își poate permite să nu îi fie frică de nimeni și de nimic), dar, de exemplu, Bulgariei, unde tot petrolul pe care îl primește este de origine rusă de import, probabil că nu îi este a râde.

Nici marile afaceri germane nu sunt, de asemenea, fericite: cea mai puternică economie din Europa a devenit puternică, nu în ultimul rând pentru că a importat resurse energetice rusești de înaltă calitate și ieftine. Aceasta a și făcut, în cele din urmă, ca exporturile industriale germane să fie atât de competitive în comerțul global mondial. Iar balanța comerțului extern al Germaniei, care strălucea puternic ca un diamant de bună calitate, s-ar putea decolora instantaneu, precum un cubic zirconia ieftin, în cazul unui eventual embargo asupra aurului negru și albastru rusesc.

Și, bineînțeles, nu numai industriașii germani, ci și colegii lor francezi, italieni, spanioli și toți ceilalți colegi din cele 27 de țări membre ale UE nu pot să nu înțeleagă că restricțiile deja introduse și cele care se planifică a fi introduse sunt pierderi enorme pentru ei: pierderi atât de profituri, cât și a piețelor.

Sancțiunile impuse juridic împotriva Rusiei distrug de facto economia paneuropeană, provocând pagube care nu vor putea fi compensate timp de mulți ani.

Dar dacă pentru Rusia însăși restricțiile devin un stimulent pentru creștere, deoarece există loc de extindere și cu ce să fie saturată piața, atunci pentru Europa unită, restricțiile au lovit strategia de dezvoltare economică, tactica de ieșire din recesiunea provocată de pandemia de doi ani și puterea de cumpărare a cetățenilor europeni care nu au reușit încă să-și revină din lockdown-uri și acum trebuie să-și strângă cureaua din nou. Paralel cu toate acestea, primind milioane de refugiați.

Amestecând criza geopolitică pe continent în direcția creșterii temperaturii, dar nu a dezescaladării, mergând, de facto, pe calea sinuciderii economice în văzul tuturor, Europa unită, îi place asta Bruxeless-ului și adepților săi sau nu, mai face un pas spre finalul său politic.

Și cu cât se vorbește mai tare despre unitatea și comunitatea de valori, cu atât apar mai multe îndoieli în această privință. În acest sens, rușii au o experiență istorică și au o reflecție sănătoasă și ne amintim că catastrofa geopolitică de acum treizeci de ani tot a început cu lipsa de produse esențiale în magazine.