Unde este România?

De la începutul anului, urechile și mințile românilor au fost asaltate cu mesaje propagandistice cu și fără #. Am aflat că #weareNATO, #strongtogether, că blocul NATO este mai unit ca oricând, că România face parte din cea mai puternică alianță militară din istorie.

Însă atunci când propaganda vorbește mult despre un subiect, tocmai acel subiect este cu adevărat cel fragil. Pentru lucrurile certe nu se consumă rezerve propagandistice.

Desigur, valul emoțional indus mediatic de o presă care descoperea (după 8 ani de zile!) că este un război în Ucraina, dar rata, desigur, la ordin politic, vinovăția cu privire la acest război, a făcut ca multe lozinci să aibă parfum de realitate.

România nu mai are de mulți ani de zile o politică externă proprie și nici măcar o viziune cu privire la propriul nostru viitor. Formule ca ”suntem NATO”, ”suntem UE”, ”parteneriatul strategic cu SUA” țin loc de reflecție matură și serioasă cu privire la prezentul și viitorul României.

Or lucrurile sunt departe de a fi ca în basmele propagandistice cu privire la ceea ce se întâmplă în jurul nostru. Cu atât mai mult pentru România.

NATO poate fi o umbrelă puternică din punct de vedere militar, dar conflictul în mijlocul căruia ne aflăm acum este un conflict economic. Popoarele din UE, românii fiind printre ele, trebuie să deconteze deciziile motivate ideologic ale politicienilor care le conduc.

Riscul pentru români, ca și pentru alți europeni, nu este reprezentat de război în sensul său clasic, ci de criză economică, sărăcie și chiar foamete. Popoarele europene încep să descopere, odată cu ridicarea ceței propagandistice, că plătesc costuri foarte mari pentru niște ambiții politice foarte mici. Uniunea Europeană ratează obiectivul său principal: acela de spațiu al bunăstării și alunecă într-un totalitarism ineficient economic prin invocarea unor pericole externe: ieri viroza Covid19, astăzi ”amenințarea rusă”, mâine, poate, ”inevitabilul pericol peceneg”.

Pur și simplu cetățenii europeni pierd prosperitate și libertăți pentru că un cerc vicios care fabrică paranoia: mass-media care se hrănește din declarațiile politicienilor provocându-i pe politicieni la declarații și mai gogonate.

Lucrurile se complică mai mult la marginile imperiului euro-atlantic. Adică exact unde se află România. Aici este ceva mai multă sărăcie, iar gogomăniile de la Bruxelles pot avea consecințe mai dureroase pentru cetățeni.

Situația României este și mai complicată din punct de vedere regional. România este o țară la Marea Neagră, obligată geopolitic să aibă relații cât mai bune cu Federația Rusă. Din păcate, inconștiența liderilor politici, care au mizat totul pe cartea euro-atlantică face ca România să fie considerată, și pe bună dreptate, o țară ostilă de către Federația Rusă.

Turcia, și ea stat membru NATO și o mare putere regională, nu a mers pe cartea sancțiunilor și provocărilor la adresa Moscovei ci a păstrat relații bune, devenind facilitator al dialogului și, posibil, a păcii în conflictul din Ucraina. Acest lucru s-a întâmplat pentru că Turcia are conducători care înțeleg geopolitica.

Vecinii de la sud ai României sunt Bulgaria și Serbia. Bulgaria este, ca și România, o țară membră a UE și a NATO, iar în acest moment, în urma alegerilor parlamentare ultime, are o guvernare accentuat euro-atlantică, similară cu a României.

Dar Bulgaria este și o țară cu prietenie istorică față de Rusia, cu un capital de simpatie al poporului bulgar față de cel rus și cu populație tot mai dezamăgită de compromisurile euro-atlantice ale guvernărilor de la Sofia. Iar creșterea tensiunii în societate a determinat și autoritățile euro-atlantice de la Sofia să fie foarte rezervate în ceea ce privește criza ucraineană.

Serbia va realege fără mari probleme, pe președintele Vucic, un prieten al Rusiei și al președintelui Putin. Din principalele 8 partide care concurează la alegerile din Serbia, doar două, și cele mai prost cotate, au simpatii europene accentuate. Iar Vucic este contestat că e prea deschis spre ideea unei eventuale aderări la UE.

În același timp, situația din Kossovo și Republica Srbska cresc tensiunea prin cancelariile europene.

La vest, România se învecinează cu Ungaria, poate cea mai fermă contestatară din UE a politicilor de sancțiuni aplicate Rusiei și printre cele mai interesate state din UE și NATO ce doresc normalizarea cât mai rapidă a relațiilor cu Federația Rusă. Și aici, alegerile ce urmează vor reconfirma această linie, prin realegerea lui Viktor Orban.

La nord, Ucraina nu renunță la politicile sale naționaliste și chiar fasciste. Iar faptul că aderarea la UE și la NATO devin deja 100% imposibile, riscă să împingă Kievul spre un fascism tot mai asumat. De asemenea, forța, vizibilă deja, a trupelor paramilitare din Ucraina (care par un adversar mai puternic pentru Rusia decât armata ucraineană) , arată că există un pericol real: afganistanizarea Ucrainei.

În Ucraina sunt români, comunități istorice ce trebuiesc apărate nu de ”amenințarea rusească” ci de mult mai reala amenințare a politicilor naționaliste de la Kiev.

Lângă Prut se găsește ”cealaltă Românie”: Republica Moldova, o țară românească, de limba română, dar cu prezență puternică rusă și ucraineană, puternic amprentată de cultura și limba rusă, țară puternic afectată economic și de războiul pornit de Occident contra Rusiei, dar și de evidența că nici Chișinăul nu va fi parte a Uniunii Europene și a NATO.

Unde este România? Unde este România când e vorba de propriile sale interese? Unde este România raportată la vecinii săi?

De multe ori avem senzația că pentru conducerea politică a țării, România este la Bruxelles sau Washington, nu în sud-estul Europei, la Marea Neagră, la Dunăre și în Balcani. Și poate că nu e o coincidență că de multe ori votul ”diasporei” (adică al românilor care au ales să își părăsească țara) a fost considerat mult mai important decât votul celor care trăiesc în România, cu vecinii României, cu problemele României.