Vestul a renunțat la Ucraina: ce urmează?

A devenit oare recunoașterea de către Rusia a celor două republici din Donbas un moment de cotitură în demontarea ordinii mondiale atlantiste?

Nu, e doar o continuare a procesului – în timp ce în esență, „pe teren” nu s-a schimbat nimic. Rusia a recunoscut o realitate obiectivă: Ucraina, care a pierdut controlul asupra Donbasului acum opt ani, nu vrea să se schimbe de dragul unității. Ucraina nu are nevoie de Donbas – el nu are nevoie de Ucraina în calitatea ei de anti-Rusia, adică unei Ucraine pe care atlantiștii și elitele locale încearcă să o consolideze în calitate de cap de pod împotriva Rusiei. Pentru o astfel de Ucraina plecarea Donbasului devine un adevărat cadou (dacă totul se va termina cu asta). Însă nu se va termina, pentru Rusia problema ucraineană nu e o chestiune de politică externă și nici chiar de simpla securitate. E o problemă ce ține de conștiința noastră, adică de responsabilitatea noastră pentru propriul nostru popor, pentru țara și istoria noastră. Nu istoria Federației Ruse sau URSS – ci istoria Rusiei și a poporului rus.

Anume din acest motiv Putin a prezentat o lecție atât de lungă despre Ucraina înainte să anunțe recunoașterea RPD și RPL, pentru că a acționat în calitate de reprezentant al rușilor, a Rusiei. Iar Rusia consideră Ucraina o parte din ea – unii s-ar indigna, să evoce dreptul internațional sau să ridiculizeze imperialismul rus. Toate acestea nu contează, pentru că rușii știu că e adevărat, pentru că rușii își cunosc rădăcinile și istoria, observă amenințările și provocările.

Iar a apăra ideea “suveranității de stat”, în epoca promovării globalizării de Occident, când inclusiv în cadrul Uniunii Europene are loc o diluare nu doar a suveranității, dar și a identității naționale – este, pur și simplu, ridicol. Statul rus s-a destrămat pe bucăți, iar acum se adună treptat pe sine și spațiul său istoric – insistând pe faptul că alte centre de putere nu trebuie să transforme fragmentele rupte din imperiul nostru fortificații împotriva Rusiei. Acestea numesc ei expansiune și agresiune? Rușii au venit în Europa și au amenințat Europa? Dimpotrivă, Occidentul a pătruns cu nerușinare în spațiul nostru (profitând de slăbiciunea și divizarea noastră temporară), iar acum, când trece în contraofensivă, strigă “opriți agresorul”.

În acest caz, Ucraina este doar o victimă – nu a expansiunii rusești, ci a propriei lăcomii și miopii. O victimă ale propriilor elite (ale noastre din anii ‘90 au fost cu nimic mai bune – însă Rusia avea un instinct statal, iar apoi Putin a trecut la renaționalizarea pârghiilor puterii) și a Occidentului, propriu-zis. Tentativa de a îndepărta Rusia de Ucraina a fost atât nesăbuită, cât și riscantă – trebuia să mizeze că Rusia va slăbi și se va destrăma de la sine. În oricare altă variantă rușii ar fi venit să ia ceea ce le aparține. Și acest lucru se întâmplă – pentru că doar o Rusie moartă geopolitică și spiritual ar putea să renunțe la Ucraina, adică la sine însuși, să se împace cu pierderea temeliei sale.

Occidentul, în mare parte, nici nu a sperat pe un succes strategic al aventurii ucrainene după ce în 2014 a preluat controlul asupra țării: pentru atlantiști era important să păstreze cât mai mult divizarea dintre Rusia și Ucraina. Occidentul se teme să mizeze pe atlantizarea Ucrainei, pentru a nu provoca Rusia. Dar nici nu poate priva elita de la Kiev de o speranță în ajutor, pentru că fără ea s-ar risipi toată construcția actualei Ucraine, în calitatea ei de anti-Rusia.

Autoritățile ucrainene au văzut care este prețul garanțiilor occidentale, când anglo-saxonii și europenii au început să-și mute ambasadele la Lvov. Și asta în fața unei “amenințări rusești” inventate, când Rusia doar și-a demonstrat puterea militară, intensificând constrângerea Vestului la un dialog în problema Ucrainei. Atlantiștii nu s-au decis să garanteze neaderarea Ucrainei la NATO – însă în vorbe și fapte au arătat că nu sunt dispuși să o apere. Adică, toată această construcție “Ucraina e Europa” s-ar ruina de la o simplă umbră a Rusiei.

Și în acest moment autoritățile de la Kiev au început să acuze direct Occidentul de trădare, așa cum a procedat, de altfel la Munchen Zelenski sâmbăta trecută:

“Din 2014 Rusia ne convinge că am ales o cale falsă, că nu ne așteaptă nimeni în Europa. Oare nu Europa trebuie să ne vorbească permanent și să demonstreze prin acțiuni că nu este adevărat? Oare nu UE trebuie astăzi să spună: cetățenii noștri au o atitudine pozitive față de aderarea Ucrainei la Uniune? De ce evităm această chestiune? Oare Ucraina nu merită niște răspunsuri directe, sincere?”.

Ce răspuns și-ar dori să audă președintele Ucrainei? “Ne-am dori să ne luăm Ucraina, însă înțelegem că nu vom reuși, și doar vom utiliza țara voastră pentru descurajarea Rusiei și în jocurile cu ea” – nu avea parte de o astfel de onestitate din partea anglo-saxonilor. Iar europenii înțeleg la rândul lor că devin niște captivi ai jocurilor anglo-saxone, putând doar să-și minimalizeze pierderile. Însă Kievul nu vrea să cunoască adevărul și continuă să vorbească. Să spună ceea ce confirmă temerile rușilor: că are loc o tentativă de înstrăinare a pământurilor rusești vestice în favoarea Europei, o schimbare a frontierelor istorice ale lumii ruse și a Europei. Ce a declarat marți ministrul Afacerilor Interne a Ucrainei, Dmitri Kuleba?

“Am îndemnat UE să renunțe la orice ezitare, la toate reținerile, la scepticismul existent în unele capitale europene și să ofere Ucrainei o promisiune de aderare în viitor la UE. Acest moment a sosit. Pe fundalul la ceea ce se întâmplă, este absolut evident că cea mai bună soluție strategică, pe care le-ar putea lua acum Europa, este să-și ia Ucraina”.

“Regiunea Kemskaia? Da luați-o”. Nu mai contează faptul că Zelenski și Kuleba vând ceea ce parcă le-ar aparține lor, că sunt niște oficiali ai unui stat formal independent – pe balanța istoriei rusești ei nu reprezintă nimic, oameni care gestionează cu bunuri care nu le aparțin. Cnejii de la Kiev și țarii de la Moscova, secretarii generali și președintele Putin se uită la ei ca la niște trădători absoluți ai poporului rus.

Tăcerea așteptată a Europei, apropo, nu l-a oprit pe Kuleba – a zburat la Washington, unde după discuțiile cu Biden în persoană (rezistați, suntem cu voi) a încercat să explice americanilor de ce trebuie să salveze Ucraina. Pentru americanilor de rând, la CNN:

“În primul rând, în 1994 Ucraina a renunțat la arsenalul său ucrainean, care a fost al treilea ca mărime în lume. Am renunțat la el în schimbul unor garanții de securitate, oferite, în special, de SUA. Ni s-a promis că, în cazul în care cineva ne va ataca, SUA vor fi în rândurile statelor care ne vor ajuta.

În al doilea rând, ceea ce se întâmplă în Ucraina vizează nu doar Ucraina. Putin aruncă mânușa ordinii euroatlantice. Dacă Occidentul va eșua în Ucraina, ținta următoare a lui Putin va deveni unul din membrii NATO de pe flancul Estic.

În al treilea rând, dacă Putin va reuși în Ucraina, alți jucători din lume, care vor să schimbe regulile, care vor să ocolească SUA, vor vedea că acest lucru este imposibilă, că Occidentul este în stare să apere principiile pe care le promovează. Iată de ce americanii trebuie să fie interesați în păstrarea ordinii mondiale în forma ei actuală și soarta acestei ordini se decide acum în Ucraina”.

În ce măsură aceste argumente sunt convingătoare pentru americani? Primul, care privește garanțiile, nu funcționează deloc – ne-ați promis... În timpul lui Clinton? Ce să facem, să luptăm cu Rusia?

Iar faptul că vor fi nevoiți să lupte, presa anglo-saxonă a convins tot Occidentul – pentru că rușii s-ar pregăti să trimită tancurile în Kiev. Nu, nu, americanii nu s-ar lăsa convinși.

Al doilea argument vizează dominația americană în Europa. Adică, dacă veți ceda acum Ucraina lui Putin, atunci el își va îndrepta privirea spre Polonia și țările Baltice. Și veți fi nevoiți să luptați deja acolo, pentru ei sunt membri NATO. Acest lucru urma să convingă elita politică anglo-saxonă, însă problema este că acest argument l-au inventat chiar anglo-saxonii și o promovează activ din 2014. Amenințărilor în adresa țărilor baltice sunt dedicate o masă mare de declarații și articole, acestea urmând să sperie în primul rând membrii ezitanți ai NATO și UE, de genul Germaniei și Franței: “Cum îndrăzniți să lucrați cu rușii, inclusiv la Nord Stream 2, în timp ce regiunea Baltică este în pericol? Încetați imediat orice cooperare”.

Washingtonul, în mod sigur, nu vrea să cedeze Rusiei regiunea Baltică, chiar dacă înțeleg că n-ar fi în stare să o protejeze din punct de vedere militar. Problema constă în faptul că doar un imbecil poate crede că Rusia ar ataca una din țările NATO – respectiv, acest argument nu ține.

Iată al treilea argument pare adevărat. Anume că pare, pentru că întoarce pe dos ceea ce se întâmplă. Dacă veți ceda în fața lui Putin, toată lumea (adică China) va vedea că Occidentul nu este bun de nimic. Și totul, actuala ordine a lumii, se va prăbuși. Prin urmare, dacă vreți să păstrați ordinea mondială atlantică, nu cedați Ucraina.

Însă problema nu constă în faptul că anglo-saxonii s-au epuizat cu proiectul lor de dominație globală – și cei, pe care ei îi numesc statele-revizioniste (adică, în primul rând, Rusia și China), au înțeles de mult acest lucru. Și se ocupă de demontarea cu acuratețe a turnului babilonian anglo-saxon, inclusiv la porțile caselor lor. Cu acuratețe – pentru ca toate aceste construcții să nu se prăbușească pe capetele tuturora. Anume de acest lucru se ocupă Rusia – expulzând arhitecții acestei ordini mondiale nerealizate cât mai departe de propriile frontiere. De frontierele istorice.