Biden a stricat iremediabil aerul în Europa

Joe Biden a dezamăgit Europa. Printre primii care a venit cu astfel de declarații a fost ambasadorul Franței în Statele Unite, Gérard Araud.

Aleksandr Habarov

Acesta a spus: „Ceea ce observăm este o mișcare pe termen lung pe partea americană. Oboma nu avea griji pentru Europa. Trump era ostil Europei. Acum Biden. Dacă este să vorbim sincer, Biden este pentru toată Europa o mare dezamăgire”.

Diplomatul se plânge că actualei administrația americane îi lipsește orice interes față de problemele din Lumea Veche. Comisia Europeană a expediat echipei lui Biden o listă lungă de probleme asupra cărora ar putea să conlucreze: securitatea cibernetică, criptovalutele, impozite în sfera tehnologiilor avansate, însă nu au primit niciun răspuns. „Nu există nicio inițiativă. Nicio declarație despre faptul că Europa și americanii vor lucra împreună asupra unor sau altor probleme. Americanii s-au concentrat pe China. Politica lor externă este: China, China, China”.

Francezii sunt dezorientați. Scandalul legat de submarinele pentru Australia a dat peste cap o operațiune diplomatică extrem de important pentru Paris, cu ajutorul căreia Ministerul de Externe al Franței spera să consolideze semnificativ relațiile cu Washington. În luna septembrie a acestui an se împlinesc 240 de ani de la bătălia de la Chesapeake. Anume flota franceză în 1781 a provocat o înfrângere britanicilor, care a fost decisive pentru evoluția Războiului de Independență a SUA.

Comandantul flotilei francize, contraamiralul Comte de Grasse, a acționat atunci în interesele țării sale, care se afla în conflict cu Imperiul Britanic. Nici prin cap nu i-ar fi trecut că peste două secole și jumătate, urmașii participanților la luptele de pe ambele părți vor deveni adversari în dreptul de a deveni cel mai apropiat aliat al Statelor Unite.

Pentru a aminti partenerilor americani despre meritele din trecut, ambasada Franței a planificat un banchet festiv, dedicat aniversării. Însă ambasadorul francez a fost rechemat la Paris, iar evenimentul a fost anulat. Macron a ezitat să meargă mai departe. În loc să se certe cu adevărat cu Biden, președintele francez l-a ales în calitate de țintă pe premierul australian.

Pentru a merge în mod serios împotriva voinței SUA, se pare că e nevoie de o figură politică de nivelul lui Charles de Gaulle. Acesta era în stare să renunțe la dolar, să elimine din țara lui sediul NATO și bazele americane, să ajungă la o înțelegere cu URSS și China. Astfel de generali în politica Europei de Vest nu există deocamdată, prin urmare, deocamdată, nu are cine conduce “armata europeană unită”, despre care tot se vorbește la Paris, Bruxelles și Berlin. Iar dorința există.

După ce i-au pus americani în fața faptului împlinit că părăsesc Afganistanul, europenii au simțit din nou sentimentul vulnerabilitate și dependență colosală de SUA. “Europa poate și, evident, trebuie să fie capabilă și pregătită să facă mai multe de sine stătător. Iată de ce avem nevoie de o uniune europeană de apărare”, a declarat în discursul său programatic președintele Comisiei Europene, Ursula von der Leyen.

În luna mai a acestui an, miniștri Apărării ai 14 state ale Uniunii Europene au propus înființarea unei forțe unificate de reacție rapidă din 5000 de militari, care ar putea fi utilizată în situații critice, așa cum s-a întâmplat mai târziu în Kabul, când europenii nu i-au puteau evacua pe reprezentanții lor și cetățenii simpli fără ajutorul SUA. Ideea unor forțe armate unificate a fost pusă în discuție în premieră pentru Europa în anul 1999. În 2007 a fost format sistemul colectiv al grupurilor operative (1500 de militare), însă aceasta nu a fost utilizată niciodată.

Summit-ul pentru “apărarea europeană” urmează să aibă loc la Bruxelles în prima jumătate a anului viitor. Însă, indiferent de situație, în sfera militare așii se află în continuare în mâinile altor organizații – NATO, sediul cărora se află în capitala Belgiei. Adică, multe depind în continuare de SUA. În timp ce oficialii europeni își adună curajul și gândurile, secretarul general al Alianței, Jens Stoltenberg, a prezentat concepția actualizată a relațiilor dintre UE și NATO. Poziția lui Stoltenberg este arhicunoscută: într-un interviu oferit în septembrie ziarului britanic The Sunday Telegraph, acesta a declarat că forțele armate ale Uniunii Europene ar putea slăbi blocul pe care îl conduce și chiar „să divizeze Europa”, iar forțele unificate de reacție rapidă riscă să submineze “resursele modestele” ale aliaților din NATO.

Statele Unite își păstrează controlul militar asupra Europei. După bombardamentele asupra Iugoslaviei, care au reprezentat nu doar o încălcare a tuturor drepturilor și normelor, dar au și adus daune întregii Europe, în Balcani, în Kosovo, a apărut cea mai mare baze militară americană Bondsteel. SUA i-au trecut pe planul doi pe francezi și nemți, luând sub aripa sa Kievul, iar acum se joacă cu detonatorul ucrainean. Dacă se întâmplă ceva acolo, va avea de suferit întreaga Europă.

Președintele Macron poate face la nesfârșit declarații îndrăznețe despre faptul că “NATO se află într-o moarte cerebrală”, făcând aluzii la hegemonul de peste ocean, însă problema constă în altceva – europenii sunt lipsiți de curaj. Sunt nevoiți să înghită și să digere multe. Mai întâi americanii dau indicații dacă trebuie sau nu să construiască Nord Stream 2, apoi își redirecționează spre Asia de Sud-Est vasele cu gazul lichefiat promis Europei, pentru că așa le este mai convenabil.

Singura “cedare” a lui Biden poate fi considerat doar faptul că americanii au acceptat să elimine tarifele vamale, instituite de Trump, la aluminiu și oțelul din Europa. Mai exact, SUA au oferit o cotă de import fără taxe pentru oțelul și aluminiul european, ceea ce oferă europenilor oportunitatea de a reface volumele de export, care s-au redus în ultimii ani la jumătate, însă le blochează tentativele de a le majora.

Administrația Biden a tergiversat anularea tarifelor până la ultimul moment. “Cadoul” a fost prezentat la summit-ul G20 de la Roma, exact cu o lună de la data în care Europa urma să dubleze taxa de import pentru motocicletele și wiskey american, ceea ce ar provoca pierderi ambelor părți. Nu trebuie să uităm faptul că pentru orice favoare, oricât d mică, oferită de combinatorii americani, de regulă, aceștia cer în schimb “o multitudine de favoruri minore”. Acesta vor fi necesare, în primul rând, pentru direcția strategică a SUA în ceea ce privește China.

“Probabil, am fost exagerat de naivi inițial în abordarea noastră față de cooperarea cu unii parteneri”, a declarat cancelarul federal Angela Merkel în retragere, în timp ce în 2016 anume China a devenit cel mai important partener comercial al Germaniei și a ajutat economia germană să-și asigure o creștere constantă. Noul guvern de coaliție, condus de Sholz, deja i se impune agenda nord-atlantică în ceea ce privește Taiwan, Hong Kong și Xinjiang. Nu este exclus că lăsându-se purtați de acest val, Germania, în contradicție cu propriile interese economice, se va opune ratificării Acordului de investiții dintre Uniunea Europeană și China. Spre marea nemulțumire a SUA, acesta urmează să fie semnat în 2020, însă procesul de ratificare a fost înghețat de Parlamentul European.