Analize și opinii
Pe site-ul Sputnik Moldova găsiți întotdeauna comentarii ale experților cu privire la evenimentele politice de actualitate, precum și analize ale fenomenelor sociale și economice care se produc în țară.

Stoianoglo este ca și demis - Iată cine vine în locul lui

© Sputnik / Mihai CarausProcuratura Generală
Procuratura Generală - Sputnik Moldova, 1920, 05.10.2021
Abonare
Decizia de astăzi a Consiliului Superior al Procurorilor de a admite sesizarea deputatului Lilian Carp și de a încuviința o anchetă împotriva procurorului general, Alexandr Stoianoglo, înseamnă că Maia Sandu a biruit.
Asta înseamnă că deja Maia Sandu controlează majoritatea membrilor Consiliului Superior al Procurorilor și demiterea lui Stoianoglo este doar o chestiune de timp.
Acest deznodământ era de așteptat, dat fiind că un procuror general nu poate rezista în funcție când la putere vine un partid cu tendințe totalitare, când Stoainoglo este strâns la perete de toți, după cum menționa analistul Corneliu Ciurea într-o emisiune Sputnik Moldova, când "toată elita politică aflată la guvernare, inclusiv cu sprijinul politic al partenerilor occidentali, lovesc rău de tot în procurorul general".
Corneliu Ciurea - Sputnik Moldova, 1920, 04.10.2021
Politică
Ciurea: UE face un joc jalnic în Republica Moldova

Vladislav Gribincea - o candidatură compromisă

Acum este interesant să aflăm cine ar putea fi cel pe care puterea, în conspirație cu așa-zișii parteneri externi ai țării, îl pregătește pentru funcția de procuror general. Amintim că anterior deputatul socialist Vasile Bolea a spus că acesta ar putea fi Vladislav Gribincea.
Dar iată că juristul Teodor Cârnaț constată că Gribincea este deja o candidatură compromisă, dat fiind că el se regăsește în relatarea lui Stoianoglo despre modul în care s-au tras sforile în desfășurarea concursului pentru alegerea procurorului general în 2019 și Gribincea apare ca trăgând jăraticul la turta sa din poziția de președinte al Centrului de Resurse Juridice din Moldova.

"Gribincea este deja șantajabil, el nu mai poate fi procuror general, el trebuie să plece și din funcția de șef la Centrul de Resurse Juridice, dacă se confirmă că informația prezentată de către Stoinoglo despre Gribincea este autentică", a spus Teodor Cârnaț în cadrul unei intervenții în studioul Sputnik Moldova.

Peter Michalko - Sputnik Moldova, 1920, 04.10.2021
Editoriale
Dovedit: Uniunea Europeană își bagă coada în justiția moldovenească

De ce nu Olesea Stamate

Fostul deputat Alexandr Petkov, care este un observator atent al fenomenului politic, afirmă că Maia Sandu și partidul său prezidențial vor să o instaleze în această funcție pe Olesea Stamate.

”Eu consider că favoritul la această funcție (de procuror general - n.n.) este Olesea Stamate. Actuala guvernare nu a învățat să-și ascundă interesele. Au trecut doar trei luni de la alegeri, așa cum s-a acceptat majorarea prețului la benzină, pensia de 200 mii de lei, dar nu la toți, dar și multe alte lucruri s-au acceptat. Cu pași mici, societatea este dresată. Când se va ajunge la o limită, urmează să vedem”, a declarat Alexandr Petkov pentru Sputnik Moldova.

Însă Teodor Cârnaț spune că și candidatura lui Stamate ar fi cumva compromisă, dat fiind că ea a organizat concursul din 2019, care l-a instalat în funcția de procuror general pe Stoianoglo. Amintim că Olesea Stamate a făcut parte din Comisia pentru preselecția candidaților la funcția de Procuror General, fiind și ministru al Justiției.
"Nu cred că doamna Stamati va fi procuror general. Ea a fost președintele comisiei care l-a selectat pe Stoianoglo în funcția de procuror general. Ea nu mai poată să spună că Stoianoglo nu mai este bun în această funcție și mai ales să vină în locul lui, dacă odată a spus că anume Stoianoglo este cea mai potrivită candidatură", a declarat Teodor Cîrnaț.

Mulți procurori se grăbesc să se coloreze în galben

Dacă nu Gribincea și nici Stamati, atunci cine?
Analistul politic Anatol Țăranu consideră însă că viitorul procuror general nu va fi un reprezentat al PAS, ci un om din sistem.
În carul unei emisiuni în studioul Sputnik Moldova, Țăranu a exprimat ideea că Stoianoglo va pierde confruntarea cu Maia Sandu.
”În această competiție dintre putere și procurorul general, pozițiile domnului Stoianoglo par mai slabe", a spus el.
Dar, susține analistul politic, după debarcarea lui Stoianoglo din funcția de procuror general, Maia Sandu și PAS nu se vor grăbi să numească în această funcție un membru de partid.

"Dacă va veni o figură din partid, asta ar crea probleme de imagine și încredere. Pe de altă parte, PAS nu are din ce alege. Această tactică a fost îmbrățișată de partidul de guvernare. Ei încearcă să obțină un rezultat, numind în funcție persoane loiale partidului", declară Anatol Țăranu pentru Sputnik Moldova.

Altfel spus, Țăranu afirmă că Sandu și PAS vor numi în funcția de procuror general pe cineva dintre actualii procurori care este loial partidului de guvernământ.
Același lucru îl afirmă și Teodor Cârnaț, care mai precizează că în aceste zile mulți dintre procurori jură, pe canale speciale, credință noii puteri.
"Va fi o persoană din sistemul procuraturii iată de ce o parte dintre procurori vor să se coloreze în galben (coloarea electorală a PAS și a Maiei Sandu - n.n.)", a conchis Teodor Cârnaț.
Alexandr Stoianoglo la ședința plenară din 22 martie 2021 - Sputnik Moldova, 1920, 05.10.2021
Politică
Ultima oră: Pe numele lui Stoianoglo va fi deschisă o anchetă
Fluxul de știri
0