De ce în Rusia se vând tot mai puține mere din Moldova
© Sputnik / Mihai CarausMere
© Sputnik / Mihai Caraus
Abonare
Anul agricol 2021 se așteaptă a fi unul bun și în domeniul producerii merelor. Există însă riscul ca recolta să nu poată fi comercializată.
CHIȘINĂU, 3 iul – Sputnik. La sfârșitul sezonului agricol vom ști dacă Republica Moldova va menține sau nu stattul de lider mondial după volumul de mere exportat per cap de locuitor. Deocamdată nu se cunoaște ce productivitate va fi anul acesta, dar și ce volum va fi exportat în următoarele luni ale anului din recolta veche. Potrivit datelor statistice, în 2020, comparativ cu 2019, s-a înregistrat o scădere de aproximativ 20% a exporturilor, adică de la 247 de mii de tone la 210 mii de tone exportate în 2020.
„Să nu uităm, într-un an se vând mere din două sezoane. În 2020 am vândut și din recolta 2019. Totădată, anul trecut recolta a fost mai slabă, de la 610 mii de tone în 2019 la 530 de mii de tine în anul precedent. Această scădere a fost din cauza condițiilor climaterice nefavorabile, seceta, înghețurile de primăvară. Acest lucru a dus nu doar la reducerea volumului de producție, dar și la calitatea mai joasă a produsului”, a comunicat într-un interviu pentru Sputnik Moldova, directorul executiva al Asociației Moldova Fruct, Iurie Fală.
Directorul executiv spune că, deși nu în ritmul dorit, producătorii exportă totuși marfa. O mare parte din merele din recolta anului 2020 este comercualizată fabricilor de procesare la un preț cu mult mai mic decât ar fi putut câștiga în cazul în care le-ar fi vândut în toamnă. Fală spune că producătorii trebuie să se gândească încă de la plantare unde vor vinde produsul.
„Noi menționăm acest lucru în permanență. Efectuăm diverse analize a diferitor piețe, a tendințelor de consum a merelor, schimbările cafre au loc pe piețele țintă. Avem o dependență covârșitoare față de piața Federației Ruse, dar începând cu 2015 Guvernul rus a aprobat o strategie clară privind substituirea importurilor la fructe, legume și produse alimentară prin introducerea embargoului la aceste produse din Uniunea Europeană”, a mai spus directorul executiv al Asociației.
Potrivit lui, de atunci pe piața Federației Ruse s-au produs schimbări majore. S-au plantat suprafețe imense cu livezi, iar companiile din Occident care nu au putut exporta fructe și legume au exportat tehnologii către operatorii din Federația Rusă. Totodată, piața din Rusia este destinația merelor din Turcia, Iran, Azerbaijan – exportatori esențiali pentru această piață.
„În acest fel se îngustează capacitatea de import. Dacă în 2013, Rusia importa peste un milion trei sute de mii de tone, în utlimii ani volumul de import s-a redus aproape în jumătate. Volumul de import scade, iar numărul țărilor furnizoare crește. Acest lucru reprezintă o problemă majoră pentru producătorii din Republica Moldova. Crește competiția la merele de calitate superioară, deoarece s-au schimbat și preferințele consumatorului din Federația Rusă. Chiar și așa, există cerință pentru merele moldovenești”, mai spune specialistul.
Potrivit expertului, merele din Republica Moldova sunt apreciate ca producție autohtonă pe piața din Rusia și se încadrează în segmentul de preț mediu spre mic. Iurie Fală spune că merele moldovenești nu sunt apreciate financiar la justa valoare. O altă cauză a scăderii volumului de mere exportate este pandemia COVID-19. În toate statele din jurul nostru, spre deosebire de cele din Europa unde guvernele au ajutat cetățenii și întreprinderile, pandemia a afectat grav producătorii.
„Puterea de cumpărarea a scăzut dramatic din cauza crizei economice, iar acest lucru a influențat deasemenea la scăderea volumului de export a merelor”, a explicată Fală.
Expertul precizează că solicitări de susținere a producătorilor către autorități s-au făcut de nenumărate ori, indiferent de partidul de guvernare. În special, s-a cerut extinderea și diversificarea piețelor, dar niciun guvern nu a demonstrat implicare majoră în acest sens. Directorul executiv al „Moldova Fruct” spune că strategia de organizare a exportului și comerțului extern cu fructe și legume trebuie regândită. Iurie Fală susține că, în momentul de față, pe piață are loc consolidarea foarte rapidă a comerțului organizat, iar la acest capitol sectorul autohton de producere a merelor are o carență.
„În această primăvară, trei rețele de comerț din Federația Rusă au anunțat că au procurat alte rețele regionale, ceea ce înseamnă că ei devin mai puternici în negociere. Astfel, ei își doresc programe stabile de furnizare a fructelor. Din parte sectorului autohton este o carență la acest capitol, deoarece nu avem o ofertă consolidată, avem foarte mulți producători, exportatori și astfel se fragmentează oferta de fructe. Ar fi mult mai logic ca să coopereze 5-8 exportatori și să poată face față la unele programe cu cantități uniforme și cu grafic de livrări. În realitate însă, merg 6 exportatori cu 6 oferte diferite. Reiterez, este necesar să consolidăm oferta”, a explicat Iurie Fală.
Expertul îndeamnă producătorii să coopereze și să atragă mai multă atenție la calitatea produsului final.
„Produsul de calitate înaltă nu rămâne fără cumpărător. Produsul care corespunde calității cerute de cumpărător va fi comercializat. La fel, trebuie să organizăm astfel lucrurile ca noi să vindem continuu”, a conchis directorul executiv al „Moldova Fruct”.
Acesta a mai menționat că o problemă a producătorilor moldoveni este că aceștia au tendința de a comercializa produsul mult mai tâzriu pentru a putea cere un preț mai mare. Dar în cazul în care nu se furnizează la cerere se pierd oportunitățile de vânzare. Tatiana Pavliuc, care are o livadă de mere care se întinde pe o suprafață de peste 200 de hectare în satul Bârlădeni din raionul Ocniţa a precizat pentru Sputnik Moldova că această strategie este una greșită, întrucât producătorii riscă să rămână cu produsul în frigidere.
„Exportatorii moldoveni, care au cumpărat mărul la un preț scump – 8,5 lei pentru un kilogram, l-au depozitat cu gândul că în primăvară îl vor vine mai scump. Producția nu a fost vândută, iar primăvara nu a fost preț pentru acest produs, astfel marfa a fost comercializată la fabricile de procesare cu un preț inițial de 2,4 lei, ulterior acesta fiind de puțin peste un leu pentru un kilogram. În acest caz au pierdut enorm. Acum nu mai au bani pentru arendarea frigiderelor, iar cine nu va avea la toamnă frigidere pentru depozitare va fi nevoit să vândă merele la fabrici cu prețuri minime”, a mai spus Tatiana Pavliuc.
Producătorul mai spune că în acest caz nu va fi cerere de mere. Iar un lucru esențial este coordonarea dintre exportator și producător.
„Eu am vândut mărul cu diametrul de la 60 de centimetri în sus, în perioada ianuarie-februarie, la un preț de 8,5 lei. Merele mai mici le-am vândut la un preț de cinci lei. Cei care nu au deschis frigiderele așteptau prețuri de 12-13 lei, acum le-au vândut cu prețuri de nimic”, ne-a povestit Pavliuc.
Aceasta mai spune că în acea perioadă cerere era pe piața din Federația Rusă. Mai mult, acei producători ar fi pierdut relațiile cu magazinele. Din cauza nerespectării graficului se impun anumite penalități, dar mai grav este că acei producători au ieșit din acest lanț valoric. Tatiana Pavliuc spune că ar fi bine să fie un grafic lunar pentru export, care să fie respectat și de producător și de exportator, dar să nu se aștepte perioada când prețul la măr ar putea să crească.
„Cei care au vrut să vândă merele le-au vândut direct din livadă. Atunci a fost cerere. Eu am avut chiar loc liber în frigidere. Am vândut direct din câmp pentru că am avut preț bun”, ne-a mai spus producătorul.
În context, Tatiana Pavliuc îndeamnă producătorii, în special pe cei mici să coopereze cu exportatorii pentru stabilirea unui grafic de comercializare. Acest producător de mere, la fel exportă în Rusia, dar are și un segment de piață în Belarus. Conform informațiilor oferite Asociației „Moldova Fruct”, în frigiderele din țară se mai păstrează circa 20 de mii de tone de mere. Experții susțin că în prezent sunt premise să ne așteptăm la un an mai bun cu o recoltă bună de mere, dar cu riscul să nu poată fi comercializată.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova