CHIȘINĂU, 11 mart – Sputnik. Curtea Constituțională examinează aspectele din legile cu privire la activitatea farmaceutică. Asta după ce mai mulți deputați au depus câteva sesizări în acest sens.
"Cu privire la Legea 236. Guvernul a avizat negativ acest proiect de lege, iar CNA la fel a atras atenția că aceste prevederi sunt contradictorii. În lipsa unui aviz din partea Guvernului la această lege, proiectul a fost votat în lectură finală de către Parlament. Prin acest proiect se va încălca dreptul la sănătate. Personal nespecializat va comercializa medicamente și în locuri neautorizate - fapt destul de periculos. Farmaciile mobile reprezintă o catastrofă, iar profitul va fi mai presus decât interesul pacientului. Amplasarea filialelor farmaceutice în mod haotic va duce la monopolizarea pieței", a declarat Liviu Vovc, deputat PPDA.
"Cât ține de Legea 240, instituirea catalogului de prețuri la medicamente compensate precum și implementarea sistemului național de prescriere electronică a medicamentelor - vor dispărea medicamentele ieftine, iar Guvernul va trebui să suporte cheltuieli pentru elaborarea catalogului, însă bani nu sunt prevăzuți în buget", a mai spus Vovc.
Și deputatul PDM Igor Vremea susține că aceste legi vor discredita farmaciile și vor scoate de sub controlul statului domeniul farmaceutic, iar sănătatea cetățenilor se va înrăutăți.
"Atât avizul Guvernului cât și raportul CNA au fost negative. Aceste legi au avut câteva amendamente care au fost expediate Guvernului pentru avizare, însă nu s-a așteptat răspunsul Executivului și au fost votate. Au fost admise mai multe încălcări de procedură și legile comportă riscuri pentru securitatea statului și sănătatea oamenilor. Nu a fost făcută o analiză pentru asigurarea drepturilor întreprinzătorului, care va fi grav afectat", a precizat Igor Vremea.
Iar deputatul PAS Dan Perciun a declarat că proiectele care vizează domeniul farmaceutic nu sunt formulate clar și încalcă mai multe drepturi. Mai mult, există riscul ca un număr mare de medicamente vor dispărea de pe piață.
De cealaltă parte, reprezentantul Parlamentului susține că prețurile la medicamente vor scădea datorită acestor legi, iar populația de la sate va avea acces mai ușor la medicamente. Totodată, va crește calitatea produselor, iar concurența va contribui doar la dezvoltarea domeniului farmaceutic.
"Atât Legea 236, cât și 240 urmăresc îmbunătățirea accesului populației la medicamente. Farmaciile mobile vor fi monitorizate, controlate de stat și această piață reglementată va fi reglementată în conformitate cu actele legislative. Farmaciile mobile se vor regăsi mai mult în zonele rurale, în zonele unde nu sunt farmacii. Avem 973 de farmacii în orașe și doar 447 la sate, astfel vedem o lipsă de farmacii în 1 882 de state, adică 43% din populația țării care nu are acces la medicamente, iar oamenii trebuie să se deplaseze în alte localități și să suporte costuri", a precizat reprezentantul Parlamentului.
Magistrații Curții Constituționale urmează să se pronunțe cu privire la aceste sesizări. În luna decembrie 2020, Parlamentul a votat în lectură finală un proiect ce permitea activitatea farmaciilor mobile în localitățile din țară. Pentru susținerea inițiativei au votat 54 de deputați din PSRM și Platforma „Pentru Moldova”. La scurt timp, deputații Platformei DA au contestat această lege la Curtea Constituțională, iar ulterior și deputații PAS, dar și cei ai Partidului Democrat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova