În cadrul emisiunii "ATITUDINI", politologul Pavel Midrigan a declarat că riscul pentru președintele Maia Sandu este foarte mare în condițiile în care, până pe 23 martie, nu vor avea loc consultările cu fracțiunile pentru identificarea unui candidat la funcția de prim-ministru. Există chiar și riscul de a fo trasă la răspundere penală, susține Midrigan.
Mai mult, politologul a remarcat că mai trebuie să fie trecută o etapă - avizul Înaltei Curți care constată circumstanțele dizolvării Parlamentului. Dacă Maia Sandu va emite un alt decret, acesta va fi declarat neconstituțional.
"Dacă admitem că nu se îmtâmplă nimic până pe 23 martie, Maia Sandu, ca să pregătească decretul de dizolvare a Parlamentului și să numească data alegerilor, trebuie să se adreseze la CC în prealabil cu motivarea: de ce consideră că trebuie dizolvat Parlamentul? Atunci CC va pune întrebări simple: ați încercat să identificați candidatura unui prim-ministru? Nu exlud că CC va spune că nu sunt întrunite condițiile de dizolvare a Parlamentului și va veni cu un aviz negativ", a precizat Midrigan.
Deși unii politicieni consideră că singura soluție pentru a ieși din acest impas sunt organizarea alegerilor anticipate, analistul politic Ian Lisnevschi își exprimă îndoiala că problemele politice și economice vor fi depășite prin această metodă.
Potrivit lui, în cazul declanșării alegerilor anticipate, în viitorul Parlament ar accede trei-patru partide și niciunul nu va avea majoritate totală pentru a propune propriul candidat la funcția de prim-ministru.
Pe de altă parte, deputatul Dinu Plângău consideră că ceea ce ar putea să se întâmple cu adevărat după data de 23 martie, la trei luni de la demisia Guvernului Chicu, va fi o aprofundare a crizei politice și transformarea ei într-un blocaj constituțional.
"Până pe 23 martie suntem într-o criză politică, iar după această dată vom avea deja și un blocaj constituțional în care nicio instituție a statului, dintre cele aflate în conflict, nu vor putea ajunge la scopul dorit - nici alegeri anticipate, nici instituirea unui Guvern. Toți se întreabă ce se va întâmpla după data de 23 martie. Vă spun: vom intra întru-un blocaj constituțional, când Curtea Constituțională nu va putea constata condițiile de dizolvare a Parlamentului, iar majoritatea parlamentară creată nu va iniția procedura de suspendare a Președintelui. Vom rămâne doar cu o tentativa eșuată de învestire a Guvernului, iar după 23 totul va începe de la zero", a menționat Dinu Plângău.
Potrivit hotărârii Curții Constituționale din 23 februarie, șeful statului trebuie să reia consultările cu fracțiunile parlamentare pentru a identifica un candidat la funcția de premier. Maia Sandu a declarat că, deocamdată, se abține de la o discuție cu fracțiunile din Parlament și dorește să afle poziția societății civile și a mediului de experți.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova