Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Blocada Leningradului: Oamenii cădeau morți pe străzi, înghețau în picioare

© Sputnik / Mihai CarausНина Владимировна Богданова - жительница блокадного Ленинграда
Нина Владимировна Богданова - жительница блокадного Ленинграда - Sputnik Moldova
Abonare
Nina Bogdanova avea 14 ani când a început războiul. Ea a povestit ce forță supraomenească a costat să supraviețuiască în Leningradul asediat, când afară era -40, iar rația zilnică a fost redusă la o bucată de pâine.

CHIȘINĂU, 27 ian - Sputnik. S-au împlinit 77 de ani de la ridicarea blocadei Leningradului. Martor ai anilor teribili de asediu a fost și Nina Bogdanova, care acum este conațională de-a noastră. Avea 14 ani când Germania nazistă a atacat URSS. 

„Pe 22 iunie, exact la ora patru, ne-au anunțat că războiul a început și, în același timp, a avut loc un raid asupra Leningradului. Un sentiment teribil. Imposibil de redat. Pentru că bombardamentul a început imediat, oamenii s-au panicat: trebuiau să fugă undeva, să inventeze ceva. Am fugit pe scări, în jos pe scări, pentru a nu rămâne sus. Cu timpul, totul devenea din ce în ce mai rău ", își amintește Bogdanova.

Produsele au început să dispară, a fost introdus un sistem de alimentație, conform căruia numărul produselor emise scădea constant. A ajuns la o rație slabă de 125 de grame de pâine pe zi, care arată ca o felie de pâine.

Să înmormântezi o persoană apropiată - un gest din categoria eroismului

În primul an al blocadei, Nina Vladimirovna a pierdut patru membri ai familiei care au murit de foame. Împreună cu mama ei, a îngropat-o pe bunica și pe tatăl ei, care au plecat unul câte unul în două zile.

O parte dintre locuitorii Leningradului slăbiți de lipsa constantă de hrană și înghețuri severe, nu au putut să-i petreacă pe cei dragi în ultimul drum. Se adresau măturătorului care ajuta la o taxă convenită. Unii duceau cadavrele la porțile casei, de unde anumiți oameni le duceau la cimitir.

Президент РФ В. Путин возложил цветы в день 77-летия снятия блокады Ленинграда - Sputnik Moldova
Societate
Omagiu eroismului și sacrificiului: Putin a depus flori la obeliscul Leningradului

Familia Ninei Bogdanova a decis să-și înmormânteze apropiații, chiar dacă ei înșiși erau extrem de epuizați.

S-a adresat la măturător pentru ajutor, el a cerut un preț prea mare pentru serviciile sale - o cartelă de masă, cu ajutorul căreia era posibil să obții 125 de grame de pâine. Așa că mama și fiica au decis să ducă singure trupurile celor dragi prin tot Leningradul.

„Eu și mama i-am legat pe amândoi de o sanie și de pe insula Vasilievsky, unde locuiam, am trecut peste pod, apoi de-a lungul Nevei am mers până la biserică pentru slujba de înmormântare, apoi într-o altă parte a Leningradului - la memorialul Smolensk”, susține Nina Bogdanova.

Chiar și în zilele noastre, cei care au supraviețuit în blocadă vin la memorial cu flori, pentru că nu știu unde exact sunt îngropați cei dragi. 

Dar chiar și atunci, în februarie 1942, după ce au parcurs o distanță uriașă, amorțite de frig și epuizate de foame, neștiind care va fi soarta lor mai departe, mama și fiica au numărat pașii de la locul de înmormântare până la drum, pentru a vizita mormântul cândva, într-un viitor mai bun.

Protector împotriva epidemiei

Nu toți locuitorii Leningradului au reușit însă să-i conducă pe cei dragi până la locul de înmormântare.

Дети в блокадном Ленинграде. 30 сентября 1942 года - Sputnik Moldova
Memorie veșnică: Blocada Leningradului, pusă la cale încă înainte de începerea războiului

"Unii nu au avut puteri și au aruncat cadavrele de-a lungul drumului. Și din moment ce înghețul a fost de 40 de grade, corpurile au înghețat în poziția în care au fost aruncate. În fața ochilor noștri este o femeie îngenuncheată cu părul gri, înghețată. Nu o voi uita niciodată”, povestește interlocutoarea. 

Totuși, potrivit ei, acest ger năprasnic a jucat și un rol pozitiv pentru locuitorii Leningradului asediat de naziști.

"După acei ani, nu-mi amintesc ca în Leningrad să fi fost atât de rece. Dar atunci a fost o binecuvântare. Dacă nu ar fi fost înghețul, s-ar fi dezvoltat o infecție. Câți oameni au murit mergând pe stradă, ce munți de trupuri pe jumătate goale zăceau la porțile caselor, pentru că cei apropiați nu puteau să le scoată și să le îngroape! Cadavrele erau înghețate din cauza frigului extrem. Și astfel infecția nu s-a răspândit și nu a existat nicio epidemie", a explicat ea.

Oraș-front

Leningradul asediat era un oraș de front. În timpul zilei erau bombardamente, noaptea cădeau bombe din cer. Nemții erau punctuali și începeau să bombardeze din avioane la o anumită oră, astfel către ora 11 seara toți locuitorii Leningradului care puteau se adăposteau într-un adăpost împotriva bombelor.

Гражданское население блокадного Ленинграда сооружает укрепления на улицах города, 1941 год - Sputnik Moldova
Rusia
#PaginileVictoriei: Desenele copiilor despre blocada Leningradului în animație virtuală

Astfel de adăpost nu era în casa Ninei Bogdanova, așa că trebuia să parcurgă o distanță mare pentru a se ascunde. De asemenea, așteptau să treacă raidurile nocturne ale nemților în tranșeele săpate în fața caselor și în grădinile publice.

„E frig - stai într-o tranșee și te uiți la cer. Acest zgomot monoton produs de avioane... Dintr-o dată cade o bombă și se produce o exploziei. Și ai impresia că aceste bombe cad direct asupra ta și, în același timp, tremuri și te rogi: numai să nu cadă peste casa ta. Nici nu-mi amintesc cât au durat aceste raiduri ”, spune ea.

Leningradul a fost bombardat cu „brichete” - mici bombe umplute cu un amestec de explozibil. Și dacă una trece prin acoperiș și ajunge în pod, atunci totul se aprinde și ajunge chiar la adăpostul împotriva bombelor.

„Aceste bombe dau o temperatură ridicată de ardere. Nu se poate stinge cu apă, doar dacă în cantități mari deodată, dintr-un butoi. Temperatura ridicată descompune apa în hidrogen și oxigen. Hidrogenul arde, iar oxigenul menține temperatura de ardere. Prin urmare, toată lumea lua ciorapi de nailon, îi umplea cu nisip și îi arunca peste bombe”, explică Bogdanova în calitate de chimist.

Pentru a preveni o astfel de situație, anumiți oameni păzeau în cerdac, care luau măsurile necesare dacă un astfel de „brichet” zbura în casa lor.

Responsabilitățile copilului în blocadă

Nina Vladimirovna a povestit ce trebuia să facă ea, pe atunci încă adolescentă, ca mulți alți copii care locuiau în Leningradul asediat, cât mai avea suficientă putere pentru a se deplasa.

"La ora cinci dimineața mergeam la periferia orașului, pe insula Vasilievsky, ca să stau la coadă și să cumpăr pâine pe cărți de rație. Nu exista electricitate sau apă. Locuiam la etajul șase, într-o casă care se afla destul de departe de Neva, nu exista lift... Responsabilitățile mele erau aducerea apei din râu și o aduceam pe aceeași sanie. Acum nici nu-mi amintesc cum reușeam să ridic apa din copca de pe Neva până la șosea. Poate mă ajuta cineva sau poate luam cu mine un fel de găleată ", încearcă ea să-și amintească aceste momente.

„Din mâncare era pâine. De asemenea, găteau „piftie” din clei de tâmplărie și, dacă cineva avea centuri militare de piele, atunci făceau jeleu din răcituri. Când mama a primit un loc de muncă la o ospătărie, a apărut supa de drojdie - aceasta este drojdia dizolvată în apă”, povestește Nina Bogdanova. 

Nu mai rămăsese nicio vietate.

"De unde șobolani dacă nu există mâncare?! Nu erau pisici, nu erau câini. Nu erau porumbei sau alte păsări. Am mâncat de toate. E înfricoșător" - își amintește ea. - „Am vândut tot ce am putut pentru a supraviețui. Am reușit să cumpărăm 600 de grame de pâine în schimbul unei canapele de piele și două kilograme de orez pentru verigheta de aur a mamei mele”.

Femeia care a supraviețuit în urma blocadei spune că nu i-a fost frică de moarte în timpul asediului. Pur și simplu s-a obișnuit cu ea.

"Exista teama de moarte? Trebuie să-i întrebați pe cei care mureau. Mie nu mi-a fost frică. Moartea era în ochii mei. Oamenii cădeau morți, mergând pe stradă. Alții pășeau peste și continuau drumul. Atât de mult s-au obișnuit cu toate. Așteptam doar cine urmează. Dar cum am supraviețuit, nu pot să spun. Este incredibil ", a conchis Nina Bogdanova.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0