Trupele de menținere a păcii ale Rusiei crează în Moldova o temelie trainică pentru stabilitatea regională și acțiunează în baza acordului moldo-rus din 1992, cu privire la principiile de reglementare pașnică a conflictului de pe Nistru.
Arsenalul gigantic de 100 de mii de tone din apropiere satului transnistrean Cobasna, “neevacuabil” din punct de vedere al caracteristicilor sale tehnologice, are nevoie de o pază sigură (Rusia și-a asumat această responsabilitate), nu de observatori neînarmați și inutili (OSCE).
După victoria în alegeri, Maia Sandu a făcut câteva declarații din care reiese că cele mai importante două probleme ale republicii sunt trupele rusești și corupția. La primul capitol Sandu a propus o soluție: militarii ruși pleacă acasă, împreună cu toate munițiile din Cobasna, iar operațiunea de menținere a păcii urmează să fie transformată într-o misiune civilă internațională sub mandatul OSCE.
Moscova a reacționat operativ la inițiativa Maiei Sandu. Ministrul Afacerilor Externe, Serghei Lavrov, a declarat că pacificatorii ruși “mai întâi de toate rezolvă sarcinile de menținere a stabilității” în Transnistria, pentru ca pe acest teritoriu “să nu izbucnească un nou un conflict sângeros”.
Purtătorul de cuvânt al Kremlinului, Dmitri Peskov, a menționat că nu au existat discuții prealabile pe acest subiect cu Maia Sandu. Nici OSCE nu a primit propuneri din partea Moldovei cu privire la înlocuirea trupelor rusești de menținere a păcii cu observatori civili sub egida OSCE, decizie care are nevoie de acordul tuturor celor 57 de state-membre ale organizației. Nu vom ghici ce a fost asta. Să analizăm faptele.
Forțele de menținere a păcii constau din 402 militari ruși, 492 transnistreni, 355 moldoveni și zeci de observatori militari din partea Ucrainei. Serviciul este organizat pe 15 posturi fixe și puncte de control, care sunt amplasate pe segmentele cheie ale zonei de securitate, cu o lățime de 12-24 de kilometri și 225 de kilometri de-a lungul Nistrului.
Transnistria și-a exprimat dorința de a ieși din componența Moldovei până la destrămarea URSS, pentru că 60 la sută din populația regiunii constă din ucraineni și ruși, care erau nemulțumiți de mișcarea naționalistă a Chișinăului în direcția Bucureștiului.
Autoritățile moldovenești au încercat fără succes să rezolve problema prin forță, după care din 1992 Transnistria a devenit un teritoriu necontrolat de Chișinău. Conflictul armat a fost oprit de trupele rusești: pe 7 iulie 1992, Rusia și Republica Moldova au semnat un plan de reglementare pașnică a conflictului, pe 21 iulie a fost încheiat un acord de reglementare pașnică (care a fost acceptat de partea transnistreană), iar pe 29 iulie în Bender și Dubăsari au intrat forțele de menținere a păcii ale Rusiei. Era vorba de unitățile armatei a 14-A, dislocate în Transnistria în perioada sovietică (prin directiva Statului Major al Forțelor Armate ale Rusiei, în 1995 armata a 14-A a fost redusă și transformată în grupul operativ al trupelor rusești din regiunea transnistreană a Republicii Moldova).
Un arsenal periculos
Specialiștii compară potențialul periculos al depozitului de muniții din satul Cobasna (care se află la 16 kilometri de Nistru și la 3 kilometri de frontiera ucraineană) cu puterea exploziei bombelor nucleare de la Hiroshima și Nagasaki.
De regulă, la Chișinău este vorbește despre “peste 20 de mii de tone”, însă se cunoaște că în anii 90 în Cobasna au fost acumulate peste 300 de mii de tone de muniții și substanțe explozibile. Acest arsenal, cel mai mare din Europa de Est, (creat în 1949) este protejat de grupul operativ al armatei ruse, dislocat în Transnistria. Potrivit Maiei Sandu, e vorba doar de o mie de militari. Totodată, forțele rusești nu dispun de arme grele și nu prezintă un pericol pentru regiune.
“Fierul” vechi explozibil nu poate fi evacuat din Transnistria în Rusia – e netransportabil, există riscul unei explozii pe drum. Pentru casarea la fața locului este nevoie de o întreprindere specializată, adică de niște cheltuieli în valoare de 3 miliarde de dolari.
Ministrul Apărării al Rusiei, Serghei Șoigu, a propus anul trecut Ministerului Apărării al Moldovei elaborarea unui plan de cooperare pentru următorii trei ani și acordarea unui ajutor pentru casarea arsenalului periculos. Șoigu nu aruncă vorbe în vânt.
La începutul anului 2020, ministrul Afacerilor Externe al Moldovei, Aureliu Ciocoi, a anunțat că Rusia a demarat demilitarizarea regiunii transnistrene și lucrează asupra unui studiu de fezabilitate pentru lichidarea munițiilor. După studierea condițiilor de casare, proiectul va fi monitorizat de un grup de experții internaționali.
Ar fi logic să presupunem că grupul operativ rusesc va dispărea doar după “deminarea” satului Cobasna, nu mai devreme. E un lucru nobil, totuși militarii ruși asigură paza unui arsenal periculos, nu pun mâna pe niște rezerve de petrol (cum procedează unii „parteneri” în Siria). Totodată, trebuie să luăm în considerație că acest grup operativ rămâne un fundament sigur pentru asigurarea rotației în cadrul contingentului trupelor de menținere a păcii care, la rândul său, constă în mare parte din localnici (militari în bază de contract cu cetățenie rusă).
Renunțarea la operațiunea de pace nu se află pe agenda Rusiei.
Maia Sandu tratează Transnistria ca o parte a unei Moldovei unitare, iar transnistrenii au pledat pentru independență în cadrul unui referendum, motiv pentru care se menține un potențial pericol de conflict.
Voi reaminti că din 470 de mii de locuitori ai autoproclamatei republicii, 220 mii sunt cetățeni ruși, iar 200 de mii – cetățeni ai Ucrainei.
La negocierile pentru reglementarea conflictului transnistrean în format 5+2 participă Moldova și Transnistria, în calitate de părți în conflict, Rusia, Ucraina, OSCE, în calitate de mediatori, iar UE și SUA – în calitate de observatori. Cel mai important este că nu se trage.
Un potențial conflict
Tiraspolul consideră că retragerea forțelor rusești de menținere a păcii poate duce la o destabilizare a regiunii, poate provoca noi confruntări. În cazul unui conflict militar, în armata Transnistriei slujesc peste 7 mii de persoane. Rezerva de mobilizare reprezintă până la 80 de mii de militari, iar miliții populare – peste 10 mii. Armata are în dotare 18 tancuri, 122 de unități de artilerie (inclusiv 40 de unități de “Grad”), 15 aparate de zbor, sisteme de rachete portabile și mijloace anti-tanc.
Pe de altă parte, trupele terestre ale Republicii Moldova au aproximativ 6 mii de militari, dispun de 200 de mașini blindate, 150 de unități de artilerie, 300 unități de mijloace antitanc (tehnica și armele sunt de producție sovietică), forțele aeriene nu dispun de aviație de luptă. Iată de ce mințile fierbinți din Chișinău înțeleg că nu vor putea face față de sine stătător unei confruntări cu Transnistria. De aici vin și iluziile politico-militare de genul “Occidentul ne va salva”.
Într-adevăr, se promovează activ proiectul amplasării pe teritoriul moldovenesc a unei baze permanente a Pentagonului. În opinia analiștilor RAND Corporation, forțele armate ale SUA ar putea intra în Moldova pentru efectuarea unor exerciții militare comune, iar apoi ar putea să nu se mai retragă sub pretextul “amenințării rusești”.
În același timp, Moldova devine captiva prezenței militare americane în vecina Românie.
Potrivit Constituției, Republica Moldova este un stat neutru, însă Chișinău și București au încheiat în 2013 un acord de cooperare militară, în care se prevede, de facto, subordonarea forțelor armate ale Moldovei Statului Major din România. Documentul permite jandarmilor români să participle la “restabilirea ordinii publice” pe teritoriul Moldovei. Militarii moldoveni sunt implicați tot mai des în exercițiile militare și misiunile de pace ale NATO.
Într-o astfel de configurație politico-militară, forțele rusești de menținere a păcii din Transnistria sunt, pur și simplu, de neînlocuit.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
