CHIȘINĂU, 14 nov - Sputnik. După scandalul iscat la tipografia Universul, în data de 11 noiembrie, Olesea Stamate, reprezentantul candidatului Maiei Sandu, a depus la Comisia Electorală Centrală o sesizare în care a solicitat CEC-ului să examineze și să verifice neraportarea cheltuielilor invocate și prezentate și care au legătură cu alegerile prezidențiale din 15 noiembrie, de către candidatul independent la funcția de șef de stat, Igor Dodon.
”Îmi vine greu să cred că ați avut nevoie de două zile să depistați o carență de procedură în sesizarea mea. Am verificat încă o dată prevederile Codului Electoral și tind să nu fiu de acord cu dumneavoastră, actul pe care l-am prezentat corespunde în tocmai cerințelor de sesizare. Mai mult, nu mi-ați explicat de ce documentul nu corespunde unui document de sesizare și trebuie să aibă forma de contestație”, a spus Olesea Stamati.
Într-un final, CEC a decis să examineze subiectul astăzi, la ora 14:00, într-o ședință extraordinară. De precizat că CEC a mai recepționat alte trei sesizări similare de la Dorin Chirtoacă, Renato Usatîi și Asociația ”Forța Veteranilor”, reprezentată de Constantin Covrig, însă Comisia Electorală Centrală le-a respins, fără să ofere explicații public.
Ulterior, șeful staff-ului candidatului la funcția de președinte al țării Igor Dodon a anunțat că informațiile nu corespund realității și va solicita Procuraturii Generale să investigheze cazul. Totodată, staff-ul lui Igor Dodon a acuzat-o pe Maia Sandu că de fapt ea ar fi tipărit materiale electorale pe care nu a indicat tirajul și nici tipografia, dar și de falsuri în procesul de colectare a donațiilor.
În același timp, Poliția Capitalei a anunțat că nu au fost constatate încălcări ale legislației privind materialele electorale de către candidatului independent Igor Dodon, depistate la editura Universul.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova