Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Alege electrocasnicele care-ți cruță banii – expert

© Sputnik / Игорь Зарембо / Accesați arhiva multimediaОсветительные лампы
Осветительные лампы - Sputnik Moldova
Abonare
Moldovenii sunt sfătuiți de Agenția pentru Eficiență Energetică să cumpere aparate electrocasnice din noua generație, cu un consum redus de energie. Aliona Chersac a vorbit pentru Sputnik despre avantajele acestora pentru gospodăriile casnice și mediul înconjurător. 

CHIȘINĂU, 31 oct – Sputnik. Cum ne alegem aparatele electrocasnice? Contează prețul, designul, capacitatea, culoarea, greutatea, marca, nu-i așa?

Дорога - Sputnik Moldova
Societate
Cum să-ți pregătești mașina pentru iarnă: Sfaturi ale automobiliștilor din Chișinău

Mai există însă un criteriu foarte important de care ar trebui să ținem cont în timpurile noastre: consumul de energie.

Anume importanța acestui criteriu la alegerea electrocasnicelor o pune în evidență Agenția pentru Eficiență Energetică (AEE). Această autoritate guvernamentală, din subordinea Ministerului Economiei și Infrastructurii, are misiunea de a implementa politica de stat în domeniul eficienței energetice, performanței energetice a clădirilor, a valorificării surselor de energie regenerabilă cu luarea în calcul a impactului asupra mediului înconjurător și schimbărilor climatice.

Producătorii din zilele noastre s-au adaptat cerințelor timpului și proiectează aparate electrocasnice cu un consum redus de energie.

Etichetele energetice de pe electrocasnice

Electrocasnicele de nouă generație sunt însoțite de o etichetă energetică – aceasta indică eficiența, consumul și impactul asupra mediului. Clasa energetică mai înaltă înseamnă și un preț mai mare, dar banii plătiți „suplimentar” sunt recuperați rapid din contul economiei de kilowați. În plus, este plăcut să știi că folosești un aparat prietenos mediului.

„Etichetele energetice sunt pe o scară de la A la G, în funcție de consumul lor de energie. Clasa A (verde) fiind cea mai eficientă și clasa G (roșu) cel mai puțin eficientă. În prezent, dat fiind faptul că majoritatea aparatelor electrice de un anumit tip sunt clasa A, au fost adăugate și alte 3 clase: A+, A++ și A+++”, explică AEE.

Este o surpriză foarte plăcută să constați, bunăoară, că frigiderul tău nou consumă mult mai puțină energie electrică decât cel de care tocmai te-ai despărțit luna trecută – se vede din datele trecute pe factură. Sau că un aparat de aer condiționat econom din punct de vedere energetic consumă mai puțin curent electric decât un computer sau un televizor mai vechi. 

© Photo : AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂConsumul de energie al aparatelor de aer condiționat
Alege electrocasnicele care-ți cruță banii – expert - Sputnik Moldova
Consumul de energie al aparatelor de aer condiționat

„În funcție de produs, etichetele energetice afișează nu numai consumul de energie electrică, ci și alte informații energetice și neenergetice, însoțite de pictograme intuitive, pentru a permite compararea produselor și efectuarea de alegeri optime în cunoștință de cauză: informații legate de consumul de apă pentru fiecare ciclu de spălare, capacitatea de stocare, zgomotul emis etc.”, a relatat pentru Sputnik Moldova Aliona Chersac, de la Serviciul informare și comunicare cu mass-media al AEE.

Супермаркет - Sputnik Moldova
Societate
N-o să-ți vină să crezi: Greșeala pe care o fac moldovenii atunci când merg la cumpărături

Din 2014, în Republica Moldova, etichetele energetice sunt obligatorii pentru 11 categorii de produse electrice de uz casnic: aparatele frigorifice, mașinile de spălat vase, aparatele de aer condiționat, aparatele TV, cuptoarele și hotele de bucătărie, instalațiile pentru încălzirea apei, instalațiile pentru încălzirea incintelor, lămpile electrice și corpurile de iluminat, mașinile de spălat rufe, uscătoarele de rufe, aspiratoarele.

Frigiderul, mașina de spălat, aspiratorul, televizorul, becurile etc.

Clasele energetice ale aspiratoarelor sunt de la D la A+++.  „Deși cele mai eficiente aspiratoare tind să fie puțin mai scumpe, trecerea la un aspirator eficient din punct de vedere energetic poate reduce costurile de consum cu până la 50%, amortizând investiția inițială în câțiva ani”, asigură AEE.

© Photo : AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂConsumul de energie al aspiratoarelor
Alege electrocasnicele care-ți cruță banii – expert - Sputnik Moldova
Consumul de energie al aspiratoarelor

Frigiderele și congelatoarele sunt electrocasnicele care consumă cea mai mare cantitate de energie din cele 11 categorii de produse care dețin eticheta de clasă energetică. Trecerea la un frigider eficient din punct de vedere energetic poate reduce costurile de consum cu până la 50%, amortizând investiția inițială în câțiva ani.

© Photo : AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂConsumul de energie al frigiderelor și congelatoarelor
Alege electrocasnicele care-ți cruță banii – expert - Sputnik Moldova
Consumul de energie al frigiderelor și congelatoarelor

După frigider, mașina de spălat rufe este cel mai frecvent aparat de uz casnic în casele noastre. Alegerea unei mașini de spălat noi este mai ușoară: eticheta energetică le permite tuturor consumatorilor să cunoască principalele caracteristici și consumul de energie din momentul cumpărării, potrivit AEE.

Scara de etichetare pentru mașinile de spălat rufe este de la D la A+++.

© Photo : AGENȚIA PENTRU EFICIENȚĂ ENERGETICĂConsumul de energie al mașinilor de spălat rufe
Alege electrocasnicele care-ți cruță banii – expert - Sputnik Moldova
Consumul de energie al mașinilor de spălat rufe
Și la cumpărarea unui televizor trebuie studiată eticheta energetică, care se calculează pe o scară de la D la A +++.

În plus, prin promovarea alegerii modelelor cu consum redus de energie, favorizăm dezvoltarea tehnologică a aparatelor TV.

De asemenea, la procurarea becurilor este important să fim atenți la eticheta energetică.

Clasele de eficiență energetică pentru corpurile de iluminat sunt de la E la A+++.

Pe site-ul AEE, la acest link, găsiți informații despre consumul de energie al tuturor celor 11 tipuri de echipamente electrice menționate mai sus.

De ce aparatele cu consum redus de energie sunt prietenoase mediului

Aliona Chersac a menționat pentru Sputnik că aparatele electrocasnice cu un consum redus de energie contribuie la reducerea emisiilor poluante asupra mediului.

Producerea unui volum mai mare de energie electrică necesită arderea unor mai mari cantități de cărbune și petrol – prin urmare, și emisiile poluante sunt sporite, a menționat interlocutoarea. Iată de ce electrocasnicele care consumă puțin curent electric sunt prietenoase mediului.

„Consumul de energie electrică, sau mai bine zis, producția sa, implică în mod natural utilizarea combustibililor fosili și a altor poluanți care, având în vedere toxicitatea emisiilor, au un impact semnificativ asupra mediului. Întrucât, în prezent, principala sursă de producție a energiei electrice rămâne cea legată de combustibilii fosili (cărbune și petrol), rezultă că impactul asupra mediului legat de producția de energie electrică este foarte mare din punct de vedere al emisiilor. Pe lângă emisiile poluante, consumul și producția de energie electrică sunt caracteristice și pentru eliberarea particulelor în atmosferă, adică substanțe și praf difuzate în aer”, a spus Aliona Chersac.

Cum reacționează moldovenii la sugestia AEE

„Pentru a-i ajuta pe consumatori, Agenția pentru Eficiență Energetică organizează acțiuni de informare despre impactul etichetei energetice asupra consumului casnic de energie”, a povestit Aliona Chersac. 

Ce cred moldovenii despre primii arbori solari din Capitală? - Sputnik Moldova
Video
Ce cred moldovenii despre primii arbori solari, instalați în Capitală?

„Foarte puțini oameni cunosc despre etichetele care sunt aplicate pe aparatele de uz casnic, dar au fost plăcut surprinși când au aflat mai multe informații care pot să-i ajute la procurarea unui televizor sau unui frigider. Acest lucru îmbunătățește înțelegerea și coerența, facilitând astfel identificarea corectă de către consumatori a celor mai eficiente produse”, a menționat Aliona Chersac.

Prin urmare, potrivit interlocutoarei, publicul este deschis către sugestiile AEE, astfel descoperind noi posibilități de economisire a energiei electrice - prin achiziționarea și folosirea conștientă a produselor de uz casnic.

 

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0