CHIȘINĂU, 29 octombrie – Sputnik. Mai mult de 23 de mii de alegători au solicitat până astăzi să voteze de acasă sau de la spital în cadrul alegerilor prezidențiale de duminică, 1 noiembrie.
Comisia Electorală Centrală (CEC) a informat că 23.562 de cereri de votare la locul aflării au fost recepționate până pe 29 octombrie de birourile electorale ale secțiilor de votare.
Din totalul solicitărilor, 321 au fost depuse de alegători cu simptome ale infecției respiratorii COVID-19. În celelalte 23.243 de cazuri, „în cereri sunt invocate alte motive temeinice”, potrivit CEC.
Alegătorii care din motive de sănătate sau din alte motive temeinice nu se pot deplasa la secţia de votare mai pot solicita biroului electoral să le fie adusă urna de vot mobilă la locul aflării până pe 31 octombrie, ora 18:00. În ziua votării, cererile pot fi făcute în scris, până la ora 15:00, dacă se prezintă şi certificat medical, a precizat CEC.
„În contextul situației de criză în sănătate publică, în ziua alegerilor, până la ora 15:00, pot vota la locul aflării fără obligația de a prezenta certificatul medical doar alegătorii care manifestă simptome ale infecției COVID-19”, a anunțat CEC.
Persoanele din categoria menţionată vor vota conform listei de alegători pentru votarea la locul aflării, întocmită de biroul electoral al secţiei de votare în baza cererilor depuse.
De ce este necesară supravegherea video în secțiile de votare
Comisia Electorală Centrală a anunțat că și la alegerile prezidențiale din 1 noiembrie în toate secțiile de votare va funcționa un sistem de înregistrare video.
Sistemul de înregistrare video nu va avea conexiune la rețeaua internet și va fi funcțional și activ doar în ziua votării, „pentru a monitoriza operațiunile electorale în lipsa alegătorilor”, a excplicat CEC.
Astfel, înregistrarea video va începe în momentul demarării operațiunilor electorale preparatorii privind deschiderea secției de votare, când sunt sigilate urnele de vot, este verificată prezența listelor electorale, buletinelor de vot, ștampilelor.
Apoi, înregistrarea video va fi oprită la deschiderea secției de votare, la ora 7:00, la intrarea primului alegător. Ulterior, înregistrarea video va fi repornită în momentul închiderii secției de votare și oprită după finalizarea procedurii de numărare și totalizare a voturilor de către membrii biroului electoral al secției de votare.
Câți alegători sunt așteptați la vot pe 1 noiembrie
Alegerile pentru funcția de președinte al Republicii Moldova din 1 noiembrie 2020 vor fi monitorizate de 1.887 de observatori naţionali și 310 observatori internaţionali.
În Registrul de Stat al Alegătorilor sunt înscriși 3.287.140 de cetățeni cu drept de vot, potrivit CEC.
Pentru secțiile de vot de pe teritoriul Republicii Moldova au fost tipărite aproape 3 milioane de buletine de vot (2.934.017), prețul unui exemplar fiind 14,4 bani. Pentru secțiile de peste hotare au fost tipărite 556 de mii de buletine de vot, prețul unui exemplar fiind de 19,2 bani – prețul este mai mare din cauza tirajului mai mic.
Pentru scrutinul prezidențial vor fi deschise 2.143 de secții de votare, inclusiv 139 de secții de votare peste hotare.
Cele mai multe secții de votare din străinătate vor fi deschise în Italia, Federația Rusă, România și SUA. Mai mult de 60 de mii de cetățeni moldoveni aflați peste hotare s-au înregistrat prealabil pentru participarea la aceste alegeri.
Secțiile de votare vor fi deschise între orele 7:00 și 21:00.
Cetățenii își vor exercita votul în baza următoarelor acte de identitate: pașaportul (valabil sau expirat); buletinul de identitate valabil; livretul de marinar.
Numele celor opt concurenţi electorali vor fi tipărite în buletinul de vot cu litere majuscule, în următoarea ordine: Usatîi Renato, Năstase Andrei, Deliu Tudor, Dodon Igor, Ivanov Violeta, Sandu Maia, Țîcu Octavian, Chirtoacă Dorin.
Participanții la vot urmează să respecte măsurile de prevenire a răspândirii COVID-19: să poarte măști de protecție; să respecte distanța fizică menționată pe indicatoarele vizuale; să-și dezinfecteze mâinile la intrarea în secția de votare; să-și efectueze termometria la intrarea în secția de votare.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova