CHIȘINĂU, 29 sept – Sputnik. Pe teritoriul municipiului Chișinău vor fi deschise 305 secții de votare pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie 2020. O dispoziție în acest sens a fost semnată astăzi de primarul general Ion Ceban.
Din totalul celor 305 secții de votare, 245 vor fi organizate în cele cinci sectoare ale capitalei, iar 60 de secții vor fi deschise în localitățile suburbane ce fac parte din municipiul Chișinău.
În ședința anunțată pentru 1 octombrie, Consiliul municipal Chișinău (CMC) urmează să discute și o chestiune privind aprobarea candidaturilor pentru funcțiile de membri ai birourilor electorale ale secțiilor de votare din sectoarele municipiului. Conform Codului Electoral, administrația publică locală desemnează canidaturile a trei membri din componența birourilor electorale ale secțiilor de votare de pe teritoriul administrat.
Precizăm că, în total, pentru scrutinul prezidențial vor fi deschise 2.143 de secții de votare, inclusiv 139 peste hotarele Republicii Moldova. Alte 42 de secții de votare vor fi organizate pentru cetățenii din stânga Nistrului, municipiul Bender și unele localități din raionul Căușeni.
Până la această oră, Comisia Electorală Centrală (CEC) a înregistrat cinci concurenți electorali pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie: Andrei Năstase (Partidul „Platforma Demnitate și Adevăr”), Renato Usatîi („Partidul Nostru”), Tudor Deliu (PLDM), Igor Dodon („ales de adunarea cetățenilor”) și Violeta Ivanov (Partidul „Șor”).
Astăzi și Dorin Chirtoacă (Mișcarea Politică „Unirea”) și-a depus listele cu semnături pentru înregistrarea sa în calitate de concurent electoral la CEC.
Pe 1 octombrie se va încheia perioada rezervată depunerii actelor la CEC în vederea înregistrării în calitate de candidat la funcția de președinte al Republicii Moldova.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova