Republica Moldova
Citiți pe site-ul Sputnik Moldova reportaje despre oameni ieșiți din tipare, istorii cutremurătoare și fenomene care au loc în societatea noastră

Alegeri prezidențiale: Cum s-a modificat ratingul candidaților

© Sputnik / Miroslav RotariВыборы президента Молдовы 2016
Выборы президента Молдовы 2016  - Sputnik Moldova
Abonare
Datele unui nou sondaj de opinie, prezentat astăzi, a arătat cum s-a modificat ratingul celor opt candidați înscriși în cursa electorală pentru alegerile prezidențiale din 1 noiembrie.

CHIȘINĂU, 23 oct. - Sputnik. Actualul președintele Igor Dodon și fostul premier Maia Sandu rămân în continuare favoriții cursei pentru alegerile prezidențiale din Republica Moldova. Ambii politicieni îi depășesc cu mult în preferințele cetățenilor chestionați pe ceilalți reprezentanții ai forțelor politice. În timp de o săptămână, rating-ul celor doi principali candidați s-a modificat, poziția lui Dodon s-a consolidat, iar Maia Sandu are o scădere ușoară. Acestea sunt datele unui sondaj sociologic prezentat de Asociația Sociologilor și Demografilor din Moldova.

Igor Dodon - Sputnik Moldova
Politică
Ce va face Igor Dodon când va afla rezultatul alegerilor

Studiul arată că pe Igor Dodon sunt gata să-l susțină 32,5% dintre cei chestionați, iar pentru Maia Sandu și-ar da votul 18,4% dintre alegători. Astfel, de la 13 octombrie când a fost prezentat ultimul sondaj de opinie, ratingul lui Igor Dodon a crescut cu 0,7%, iar cel al fostului premier a scăzut cu 0,3%.

Pe locul trei, potrivit noului sondaj sociologic, este liderul Platformei DA Andrei Năstase cu 9,2% (9,3 în sondajul trecut), urmat de liderul ”Partidului Nostru” Renato Usatîi, care ar fi susținut de 6,5% din alegători (6,6 în studiul anterior).

De la 4,7% cât prezenta sondajul din 13 octombrie a crescut până la 4,9% încrederea cetățenilor în candidatul Partidului Șor, Violeta Ivanov. În același timp, ratingul celorlalți candidați a scăzut ușor în cursul săptămânii. De exemplu, pe liderul Partidului Unității Naționale Octavian Țîcu sunt gata să-l susțină 1,6% dintre cei intervievați în loc de 1,7%, iar pe candidatul Partidului Liberal Democrat din Moldova Tudor Deliu - 1,3% față de 1,4% câți erau acum o săptămână, Dorin Chirtoacă de la blocul Unirea scade de la 1,3% la 1,2%.

Russia Putin Valdai Discussion Club - Sputnik Moldova
Politică
Putin, despre situația din Moldova în ajunul alegerilor

Potrivit sondajului Asociației Sociologilor și Demografilor din Moldova, 7,5% dintre respondenți au menționat că nu vor participa la vot, ceva mai puțini decât în sondajul anterior. Numărul indecișilor și al celor care nu au încredere în vreun candidat a crescut însă - 16,7% față de 15,8%.

La fel, sondajul a arătat pe cine vor susține alegătorii în cazul în care va exista cel de-al doilea tur al alegerilor - actualul președinte și fostul prim-ministru sunt cei urmează să se confrunte.

„Astfel, 47,5% dintre respondenți au declarat că vor vota pentru Igor Dodon și 38,4% pentru Maia Sandu. În același timp, 14,1% nu vor participa la alegeri", a declarat președintele Asociației Sociologilor și Demografilor Victor Mocanu.

De menționat că pozițiile ambilor candidați s-au îmbunătățit în timp de o săptămână.

Studiul a mai arătat că viitorul președinte al Republicii Moldova trebuie să se ocupe în primul rând de lupta împotriva sărăciei, să rezolve problemele de infrastructură socială, să contribuie la reducerea nivelului de corupție și criminalitate, să asigure creșterea economică a țării și să consolideze societatea.

Ce trebuie să știi despre alegerea șefului statului

Alegerile prezidențiale din Moldova sunt programate pentru 1 noiembrie anul acesta. CEC a înregistrat opt candidați.

Le ministère russe des Affaires étrangères - Sputnik Moldova
Politică
Moscova acuză Berlinul de amestec în alegerile din Moldova

Ultima dată, președintele țării a fost ales în 2016. Atunci a învins în alegeri candidatul Partidului Socialiștilor Igor Dodon – în turul doi el a acumulat 52,18% din voturile alegătorilor. Oponentul acestuia a fost liderul Partidului ”Acțiune și Solidaritate” (PAS) Maia Sandu. Dodon a depus jurământul pe 23 decembrie 2016.

Potrivit Constituției țării, președintele este ales pe un termen de patru ani și intră în exercițiul funcțiunii după depunerea jurământului.

Poate candida la funcția de șef al statului cetățeanul care are drept de vot, care a împlinit vârsta de 40 de ani, locuiește sau a locuit pe teritoriul Republicii Moldova de cel puțin 10 ani și vorbește limba de stat.

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0