CHIȘINĂU, 6 oct - Sputnik. Partidul „ȘOR” susține că o bancă comercială i-a blocat conturile, iar alte instituții financiare ar refuza să încheie contracte cu formațiunea.
În aceste condiții, exponenții partidului consideră că se încearcă înlăturarea din cursa electorală a Violetei Ivanov, care candidează din partea formațiunii la prezidențiale.
Reprezentanții Partidului „ȘOR” susțin că instituția financiară care a blocat conturile partidului a fost obligată de instanța de judecată să le deblocheze. Totuși, banca nu s-a conformat.
„Între timp, Partidul „ȘOR” a depus cerere de deschidere a contului la toate instituțiile bancare din Republica Moldova, dar i s-a refuzat, sau nu a primit răspuns”, a declarat juristul formațiunii Dumitru Cazac.
În aceste condiții, formațiunea a făcut un demers către Comisia Electorală Centrală și Banca Națională a Moldovei.
Reacția Băncii Naționale
Banca Națională a reacționat printr-un comunicat de presă, precizând că nu are competențele necesare pentru a interveni în această situație.
„Deciziile privind inițierea, continuarea sau terminarea relației de afaceri cu clientul se iau de către bănci de sine stătător, în funcție de riscul asociat clientului și tranzacțiilor acestuia. Astfel, la luarea deciziilor trebuie să se țină cont de cadrul normativ în vigoare în domeniul prevenirii și combaterii spălării banilor, care stabilește, între altele, obligația băncilor de a aplica măsuri de precauție în relațiile cu clienții lor și să asigure efectuarea unei analize abordate pe risc a acestor relații”, precizează BNM.
Instituția susține că își „exercită activitatea în mod independent și se conduce de prevederile legislației armonizate în ultimii ani de reforme”.
Reacția Comisiei Electorale Centrale
Și Comisia Electorală Centrală a venit cu o reacție la acest subiect. Instituția susține că a sesizat organele care au competențe pentru a remedia problema să intervină.
„CEC (...) apreciază critic tratamentul instituțiilor bancare față de concurentul electoral Violeta Ivanov, candidată la funcția de Președinte al Republicii Moldova, desemnată de Partidul Politic „ȘOR”. Comisia consideră că se creează artificial condiții dezavantajoase față de ceilalți concurenți electorali, în acest mod fiind încălcate prevederile legale, potrivit cărora concurenții electorali participă pe bază de egalitate, beneficiază de drepturi egale în folosirea mijloacelor”, menționează CEC într-un comunicat de presă.
CEC a făcut apel și către Comisia parlamentară economie, buget și finanțe pe care a îndemnat-o să intervină pentru a soluționa problema.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova