Igor Ivanenko
Pe la mijlocul secolului XVIII, cele mai importante orașe sud-basarabene aveau în temei un aspect otoman-musulman. Nucleul Cetății Albe, Chiliei, Tighinei, Ismailului era imaretul - complexul central al orașului oriental. Acesta era alcătuit dintr-o moschee, medresă (școală), o curte pentru vizitatori, caravanserai, apeduct, baie și instituții de caritate publice.
În secolele XVI – XVII, în Cetatea Albă, cel mai vechi oraș din Basarabia, au fost construite aproximativ zece moschei, iar în Ismail și Chilia, ceva mai puțin. Moschei au existat în toate marile localități otomane și tătare din regiunea dintre Prut și Nistru. În regiune existau moșii ale comunităților dervișe (asceți sufiști).
Edificarea și repararea lăcașelor creștine, dimpotrivă, întâmpinau o opoziție din partea autorităților otomane. În legătură cu acesta fapt, în tratatul de la Kuciuk-Kainargi era prevăzut că otomanii nu vor mai împiedica “ridicarea noilor bisericii și repararea celor vechi, așa cum a fost în trecut”.
În timpul războiului ruso-turc din 1806-1812, orașele din sudul Basarabiei, prin decizia împăratului Alexandru I, au trecut sub controlul autorităților moldovene. Populația musulmană a părăsit aceste locuri, iar moscheile au fost transformate în biserici creștine.
În 1809 a renăscut biserica ortodoxă din Cetatea Albă. Aceasta a primit hramul Icoanei Maicii Domnului din Kazan.
Tot atunci, la Bender moscheile au fost transformate în biserici dedicate cneazului Alexandr Nevski și sfântului Gheorghe Purtător de Biruință. În cetatea Ismail moscheea a fost transformată în lăcașul Înălțării Sfintei Cruci. De asemenea, în Ismail au fost restabilite bisericile Sfântului Nicolae, care în perioada dominației otomane a fost transformată în moschee. În Chilia, moscheile au fost transformate în Biserica Sfânta Adormire și catedrala Acoperământul Maicii Domnului.
În orașul dunărean Reni, mitropolitul Gavriil a dispus: “Să fie transformate moscheile în biserici și să fie sfințite cu numele Sfântului Apostol Andrei, cel Întâi Chemat”. Însă, sosit la fața locului pentru sfințire, protoiereul Petr Kunițki, probabil la solicitarea localnicilor, a sfințit-o în cinstea Prorocului Premergătorul și Botezătorul Domnului Ioan.
În Hotin, fostele moschei au fost transformate în biserica Sfântului Nicolae și biserica Alexandr Nevski.
În anul înființării eparhiei de Chișinău și Hotin, pe teritoriul Basarabiei au fost deschise 14 biserici, peste un an – 16, iar în 1815 – 30. În total, în 9 ani de activitate, mitropolitul Gavriil a înființat aproximativ 200 de noi parohii. Dacă luăm în considerare că, în momentul alipirii Basarabiei la Imperiul Rus, în regiune existau 775 de biserici ortodoxe, majoritatea cărora se aflau într-o stare precară, numărul acestora a crescut timp de un deceniu de 3,5 ori.
Gavriil intenționa să ridice principala catedrală a Basarabiei – catedrala Nașterii Domnului din Chișinău. Construcția acesteia a început după moartea ierarhului, în 1830. Lăcașul a fost ridicat în stilul clasicismului rusesc de către cunoscutul arhitect rus Avraam Melnikov.
Până la trecerea sub jurisdicția Imperiului Rus, Basarabia era împărțită între episcopii, ale căror centre administrative se aflau dincolo de Prut și Dunăre. Prin urmare, pentru crearea aici a unei noi eparhii, era nevoie de stabilirea unui centru al vieții bisericești.
Mitropolitul a pledat pentru Chișinău. El a argumentat prin poziționarea centrală a acestei localități, numărul mare de locuitori și vecinătatea pădurilor.
Ultimul argument era important din punct de vedere al asigurării structurilor administrative cu materiale de construcție și lemne de foc.
Existau și anumite obiecții, ținând contde faptul că orașul Chișinău se afla la poalele colinelor, pe malul râulețului Bâc. Zonă mlăștinoasă, cețuri dese, umiditate și miros urât, țânțari și lipsa oricărei infrastructuri urbane făcea orașul să pară inițial neatractiv pentru mulți basarabeni.
Cu toate acestea, în apropierea reședinței mitropolitului s-au instalate instituțiile de administrare regionale. În mare parte, acestui lucru corespundea tradițiiei politice moldovenești, unde mitropolitul este o persoană importantă în principat, membru cheie al divanului domnesc. Autoritățile laice ale Basarabiei au cerut în mai multe rânduri transferarea capitalei regiunii la Bender, însă țarul Alexandru I a respins de fiecare dată aceste solicitări.
Arhiepiscopia de Chișinău și Hotin a primit în cadrul Bisericii Ortodoxe Ruse un statul înalt, determinat de poziționarea importantă în ierarhia bisericească a întâistătătorului ei. Gavriil avea o experiență bogată de administrare a Mitropoliei de Kiev, a participat la lucrările Sfântului Sinod.
Chiar și Ecaterina a II l-a decorat pentru merite deosebite cu distincții de onoare de care se învredniciseră doar cele mai importante personalități bisericești din Rusia: mitropoliții Sankt Petersburgului, Moscovei și Kievului. Împăratul Alexandru, pentru activitatea în fruntea exarhatului Moldo-Valah, i-a conferit lui Gavriil onoarea de a purta manta verde.
De asemenea, Bănulescu-Bodoni a fost și cavaler al celui mai înalt ordin de stat – Sfântul Apostol Andrei, cel Întâi Chemat, fapt menționat în titulatura lui.
Evident că o persoană cu un astfel de statut avea o pondere semnificativă pe holurile puterii. El și-a folosit toată influența nu doar pentru promovarea intereselor eparhiei, dar și pentru apărarea statului autonom al Basarabiei, ordonarea vieții laice de aici.
Spre exemplu, anume la solicitarea mitropolitului Alexandru I a autorizat în 1816 deschiderea în Basarabia a primei instituții laice de învățământ – Școala Duhovnicească pentru copiii nobililor și funcționarilor.
Învățământul în școală se desfășura sub oblăduirea autorităților bisericești, însă era îndreptat spre pregătirea cadrelor pentru administrația locală.
Cea mai mare parte a lecțiilor erau predate aici de profesorii de la Seminarul Teologic din Chișinău.
Cursurile durau opt ani. Se studia Legea Dumnezeiască, limbile rusa, greacă, română, latină, germană și franceză. De asemenea, se preda retorica, poezia, istoria Rusiei și universală, geografia, matematica, filosofia și dreptul, muzica și desenul.
După examenele finale, absolvenții erau admiși în funcții de stat, fie își continuau studiile universitare. Peste un sfert din cei 40 de elevi ai școlii își făceau studii din contul statului. Ulterior, școala a fost înlocuit de un gimnaziu regional. Cunoscutul Liceu Richelieu din Odesa s-a deschis abia peste un an de la înființarea școlii din Chișinău.
Un alt aport important în educația poporului l-a avut o altă inițiativă a mitropolitului Gavriil – Seminarul Teologic din Chișinău. În momentul înființării arhiepiscopiei Basarabiei, exista problema pregătirii slabe a preoților din parohii, majoritatea cărora nu aveau niciun fel de studii.
Fiind sigur de susținerea autorităților imperiale, mitropolitul a purces la înființarea seminarului până la obținerea aprobării oficiale din Sankt Petersburg – în toamna 1812. Primii seminariști s-au așezat în bănci la începutul anului 1813, majoritatea dintre ei fiind copii fără carte. Până la lansarea cursurilor principale, aceștia au studiat în clase pregătitoare.
Timp de 10 ani, din 1813, în cadrul seminarului au studiat peste 1500 de persoane, care au constituit contingentul de bază al preoților eparhiei de Chișinău și Hotin. Celor din urmă le revenea sarcina organizării școlilor parohiale. În anii 30-40, numărul acestora a ajuns la 326, iar numărul elevilor – la peste cinci mii. De asemenea, anume preoții au devenit primii promotori ai școlilor Lancasterian.
Studierea de către preoți atât a limbii ruse, cât și a celei române a contribuit la introducerea cu succes de către Gavriil a bilingvismului în predicile bisericești.
Până la înființarea Seminarului Teologic din Odesa (1838), Seminarul de la Chișinău reprezenta principala instituție de învățământ din Sud-Vestul Imperiului Rus. Aici studiau nu doar basarabeni, dar și originari din Transnistria, Odesa și regiunea Nikolaev.
Despre capacitățile neordinare de administrare a lui Gavriil vorbește și pasul la care a recurs pentru atragerea în cadrul seminarului a copiilor de preoți. În primii ani după deschidere a Seminarului, printre seminariști predominau copiii mirenilor: nobili, burghezi, negustori și chiar oameni simpli. Pentru a stimula interesul copiilor preoților locali față de Seminarul Teologic din Chișinău, Gavriil a obținut publicarea unui decret cu privire la serviciul militar obligatoriu în cazul în care, la împlinirea a 15 ani, nu se vor înscrie la școală. Măsura a avut efectul scontat.
Dacă nu vom lua în considerare literatura tipărită în tipografia de campanie a cneazului Potemkin la sfârșitul secolului XVIII, am putea afirma cu certitudine că primele cărți pe teritoriul Basarabiei au fost tipărite la tipografia arhiepiscopiei de Chișinău și Hotin.
Tipografia s-a deschis în 1814, iar în același an a fost tipărit într-un tiraj de 1200 exemplare manualul Bucoavna cu grafie chirilică. În următorul an a fost editat “Liturghierul” pentru desfășurarea slujbelor, cu același tiraj. A treia carte a fost Molebnicul. Ulterior, au fost editate gramatica ruso-moldovenească cu anexe, iar în 1819 – noua gramatică cu un dicționar și anexe cu fraze pentru conversație.
Prin eforturile lui Gavriil în Basarabia au fost editate peste 20 de mii de exemplare ale diverselor cărți. Acesta erau solicitate nu doar în Basarabia, dar și în Moldova de peste Prut. Mitropolitul adesea făcea singur munca de traducător și redactor.
Mitropolitul și-a utilizat influența pentru a determina unor granițe neașteptate ale eparhiei Chișinăului și Hotinului. În 1813-1837 acestea includeau nu doar Basarabia, dar și 100 de parohii din Dubăsari, Tiraspol, Ovidiopol și chiar Odesa.
Gavriil era bine familiarizat cu Odesa, deoarece a condus eparhia de Ekaterinoslav (între 1793-1799) unde a ridicat primele lăcașuri din Odesa, precum și construcții civile. Două decenii mai târziu, mitropolitul Gavriil a contribuit și la înființarea în capitala ținutului Novorosisk a primei mănăstiri.
Pe moșiile din Odesa, donate de boierul moldovean Alexandru Tăutul, a fost construită inițial Curtea arhierească, iar apoi s-a trecut la ridicarea mănăstirii de călugări Sfânta Adormire.
În acest fel, mitropolitul Gavriil nu doar a întemeiat arhiepiscopia Basarabiei, dar și a extins-o semnificativ spre Est, a devenit părinte duhovnicesc pentru multe localități din Moldova, Transnistria și de la Marea Neagră.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
.jpg){kind=link}