În cadrul emisiunii "ATITUDINI" de la Sputnik Moldova, fondatoarea Asociației "Părinți Solidari", Ala Revenco, a remarcat că autoritățile din domeniul sănătății au stabilit deja regulile de activitate a instituțiilor preșcolare în condițiile COVID-19, însă nu au luat nicio decizie cu privire la redeschiderea acestora din data de 10 august. Argumentul invocat– agravarea situației epidemiologice din țară.
"Niciuna dintre solicitările protestatarilor nu a fost auzită. Mulți părinți sunt indignați de faptul că au fost nevoiți să abandoneze locul de muncă pentru a sta acasă cu cei mici, unii au scris cereri de demisie pentru că nu puteau să-și onoreze obligațiile, iar alții își lăsau copiii în grija bunicilor sau a altor persoane. Situația aceasta continuă de cinci luni de zile, iar autoritățile nu țin cont de solicitările noastre", a declarat într-un interviu pentru Sputnik reprezentanta Asociației "Părinți Solidari".
Mai mult, Ala Revenco susține că în această perioadă dificilă au avut de suferit mult și grădinițele private, fiind dezavantaje în raport cu instituțiile de educație timpurie de stat, unele dintre ele ajungând în prag de faliment.
"Grădinițele private au nimerit într-o situație inegală din punct de vedere al activității. Statul a folosit bani din buget pentru a achita serviciile unor instituții nefuncționale timp de cinci luni. Angajații grădinițelor de stat primesc în continuare salarii din bugetul format atât din contribuțiile angajaților din sectorul privat, cât și celor de stat. Este incorect să folosești banii comuni și să lași de izbeliște grădinițele private", a subliniat ea.
Ala Revenco mai spune că de cinci luni, sistemul educațional preșcolar din Republica Moldova nu prestează servicii către beneficiari, iar banii care trebuiau să fie folosiți pentru a le asigura îngrijire, supraveghere și un mediu sigur copiilor, de fapt au fost aruncați în vânt.
Amintim că administratorii instituțiilor private de educație timpurie, dar și părinții ai căror copii frecventează aceste grădinițe au organizat săptămâna trecută un protest în fața Guvernului, în care le cereau autorităților să permită reluarea activității instituțiilor de învățământ din data de 10 august. Autoritățile însă intenționează să permită reluarea activității instituțiilor de educație timpurie de la 1 septembrie, asta în cazul în care numărul de cazuri de infectare cu noul tip de coronavirus va scădea.
Mai multe informații aflați din interviul audio atașat.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova