Pe fundalul conștientizării unui inevitabil război rece cu China, care va include probabil sancțiuni, limitarea legăturilor economice, spionajul reciproc și, eventual, chiar forme coercitive de confruntare, comunitatea de experți occidentali începe să caute o modalitate magică de a învinge Beijingul, scrie Ivan Danilov în articolul său de pe RIA Novosti.
Într-o formă sau alta, aproape toate opțiunile pentru „strangularea dragonului chinez” discutate la Washington, Londra sau Bruxelles implică crearea unui fel de coaliție largă anti-chineză, cu scopul de a izola, neutraliza și rupe China în mod similar cu acel model ca a fost folosit pentru a lupta contra URSS-ului.
Însă dacă la nivelul unor principii călăuzitoare nu se observă vreo diversitate, atunci la nivel concret al punerii acestora în aplicare apare o problemă serioasă, astfel că în jurul unie astfel de decizii ”sar scântei” între președinți, prim-miniștri, diplomați și analiști.
Cert este că atât în unele capitale europene, cât și în „think tank-urile” din SUA, există deja o impresie bine formată precum că multe țări ale UE (și în special fiind vorba de Germania, Franța și Italia), precum și în unele țări din Asia, dintr-un anumit motiv nu sunt deloc entuziasmate să participe la noul Război Rece împotriva Chinei, în calitate de pioni ai SUA. Mai mult decât atât, ei nu vor să plătească bani pentru victoria SUA în acest război (care este exprimat în eternele scandaluri cu privire la reticența Germaniei și a Franței de a plăti două procente din PIB pentru „protecția militară” americană) și nici măcar nu sunt gata să accepte imediat o interdicție completă, de exemplu, a furnizeazărilor către UE a echipamentelor companiei chinezești Huawei pentru rețele 5G, care înfurie incredibil „șoimii anti-chinezi” de la Washington și Londra. Pe fundalul declarațiilor europene cu privire la crearea propriei armate și a declarațiilor lui Macron despre dorința de a conduce o politică externă independentă (adică nici „pro-chineză”, dar nici „pro-americană”), suspiciunile că va fi foarte dificil să „adune” o largă alianță anti-chineză și foarte costisitoare, doar se intensifică și odată cu acestea se intensifică și căutarea unor soluțiilor pentru această problemă.
Reputata revistă Foreign Affairs, care este publicat sub auspiciile influentului Think-Tank "Council on Foreign Relations” (Consiliului pentru Relații Externe - n.tr), analizează două abordări ale acestei probleme, una dintre acestea ar putea fi numit convențional ”abordarea Donald Trump”, iar cealaltă ”Boris Johnson”. Având în vedere influența colosală pe care o are Consiliul pentru Relații Externe asupra gândirii elitei americane și a elitei pro-americane din Europa (think tank-ul în sine este eroul mai multor teorii populare ale conspirației, în care este considerat a fi „guvernul din umbră al SUA”), merită examinate acele metode care sunt propuse pentru rezolvarea crizei ordinii mondiale americanocentrice și a combaterii cu succes a „chestiunii chinezești”, mai ales că acestea sunt direct legate de Rusia.
”În pofida faptului că proaspătul articol al Foreign Affairs a fost publicat cu titlul ”Consiliul democrațiilor poate salva multilateralismul (în relațiile internaționale. - Ed.)”, metodele propuse sunt încă orientate în vederea menținerii de facto a dominanței Washingtonului în lume (cel puțin cea occidentală), iar diferența constă în modurile specifice de menținere a hegemoniei americane.
Ca punct de plecare al raționamentelor, autorii reputatei publicații americane pornesc de la afirmația că ordinea mondială existentă e pe punctul de ași da obștescul sfârșit, iar acum principala amenințare nu este coronavirusul, ci China și Rusia.
Dar chiar înainte de pandemia coronavirusului, sistemul multilateral pe care SUA au ajutat la construirea lui după cel de-Al Doilea Război Mondial, abia de reușește să facă față soluționării celor mai presante probleme din lume. COVID-19 a arătat că regele este gol, dar, de fapt, regele a fost prost îmbrăcat de ceva timp.
Întrucât centrul economic gravitațional global s-a îndreptat către regiunea Indo-Pacific, a devenit imposibil ca structurile cu ambiții globale să revendice un leadership credibil fără o reprezentare semnificativă în această regiune. Dar G7, apărut după șocul petrolier din 1973, mai are un singur membru - Japonia - în afara regiunii euro-atlantice. Iar G-20, care a fost format după criza financiară asiatică din 1997 și care și-a demonstrat importanța în timpul crizei financiare globale din 2008, s-a dovedit a fi prea incompatibil din punct de vedere politic și din punct de vedere al capacității sale de a rezolva în mod fiabil problemele internaționale. Între timp, Consiliul de Securitate al ONU a fost paralizat de o reînviere a autoritarismului agresiv din China și Rusia.
Acesta este un diagnostic foarte îndrăzneț, care poate fi redus la teza: "Totul este pierdut și nimic nu funcționează!".
Respectiv, sunt propuse două soluții, una de la Trump, cealaltă de la Johnson.
Johnson a fost primul care a venit cu o idee privind o noua structură. În luna mai, el a propus crearea unei alianțe între primele zece democrații ale țărilor G7 plus Australia, India și Coreea de Sud, numită D10, pentru a coordona politica de telecomunicații și a dezvolta o alternativă liderului de piață chinez Huawei, a cărei poziție dominantă în tehnologia 5G a creat peste tot probleme de securitate. La scurt timp, Trump a anulat reuniunea G7 din iunie și a propus un format G11 în locul summitului din toamnă. Venind cu o propunere mai tare decât cea a lui Johnson, noul grup al lui Trump va include aceleași țări ca și D10, dar de asemenea și pe Rusia.
Experții Foreign Affairs nu recomandă să aducă Rusia în acest club și preferă „opțiunea D10”, adică schema lui Johnson, dar acest lucru nu este cel mai important. Motivația din spatele acestei recomandări este de mare interes și constă în faptul că, chiar dacă Rusia poate fi cumva convinsă să participe la lupta anti-chineză, schema lui Trump va părea în continuare foarte proastă și va fi lipsită de perspectivă pe termen lung din cauza că este construită în principal pe o agendă anti-chineză, dar din schema lui Johnson se poate extrage o anumită agendă pozitivă, adică o anumită idee unificatoare care va permite crearea nu doar a unei „alianțe împotriva Chinei”, ci a unei ”alianțe pentru tot binele din lume”.
O agendă pozitivă, desigur, înseamnă un set de sloganuri goale - „Democrație”, „Libertate” și „Drepturile omului”. Este deosebit de amuzant faptul că apariția unei astfel de agende pozitive este pusă în opoziție cu politica externă actuală a Washingtonului: ”Statele Unite se pot opune Băncii asiatice pentru investiții în infrastructură condusă de China, inițiativei ”Belt and Road” și a conductei de gaz Nord Stream-2, susținută de Rusia, dar va fi dificil să convingi și alte țări să facă același lucru dacă nu vin cu alternative convingătoare. Washingtonul nu poate învinge ceva, folosind nimic".
Problema acestei abordări este că va fi puțin probabil ca ”Democrația” și „Libertatea”, cu eticheta ”Made in USA” să înlocuiască gazul rusesc pentru Germania sau investițiile chineze pentru Italia. Banii americani ar putea funcționa aici, dar Washingtonul nu are nevoie de o astfel de relație și indiferent de numele unui viitor președinte anume: atât Biden, cât și Trump au nevoie de colonii, dar este puțin probabil să fie posibil să readucă Uniunea Europeană în această poziție și nu contează, în format D10 sau G11, iar de Rusia nici nu face să vorbim.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
