Rebelii yemeniți din mișcarea Ansar Allah (Ajutorii lui Allah, houthis) au atacat pe 23 iunie mai multe obiecte de pe teritoriul Arabiei Saudite, au declarat în mod deschis despre acest lucru și au demonstrat superioritatea armelor lor față de sistemele de apărare antiaeriană americane ”Patriot”.
Mai multe aeronave fără pilot (UAV) și rachete au fost lansate de pe teritoriul controlat de houthis, au parcurs peste 700 de kilometri, trei zone de poziționare ale sistemului de apărare antiaeriană și au lovit mai multe ținte în Riyadh. Potrivit Reuters, rachetele și dronele houthis au fost lansate asupra cartierului militar al armatei, spre Ministerul Apărării și la o bază aeriană.
Ministerul saudit al Apărării a anunțat despre nimicirea unor ținte aeriene și, totuși, presupunem că unele aeronavele fără pilot (sau rachete) și-au îndeplinit misiunea în Riyadh. Martorii oculari au vorbit despre două explozii puternice și de nori de fum dens în capitala Saudită (atacul de anul trecut al houthis-ilor la rafinăriile Abkayk și Khur a fost mult mai spectaculoase și cu consecințe mult mai grave).
Patriot-ul nu mai este cel de cândva
Rebelii Houthis pretind că au atacat Ministerul Apărării și Baza Forțelor Aeriene King Salman din Arabia Saudită.
Potrivit datelor coaliției, forțele de apărare antiaeriană ale Regatului au interceptat patru rachete balistice și mai multe drone kamikaze lansate de rebelii yemeniți asupra Riyadh-ului și asupra orașelor Najran și Jizan în dimineața zilei de 23 iunie. Nu se cunoaște numărul total de arme de atac; rebelii Houthis au revendicat „operațiunea de amploare” care nu a fost încă finalizată.
Pentru comparație, în toamna anului trecut, rebelii au folosit 18 drone și șapte rachete de croazieră. Un reprezentant al Houthis-ilor a remarcat capacitatea noilor drone Kasef și Sammad-3 de a parcurge o distanță de 1700 km. Este important să înțelegem aici: cu un astfel de interval de zbor, o dronă yemenită kamikaze poate ataca o țintă în Arabia Saudită din orice direcție (de exemplu, ajunge la Riyadh din direcția Qatarului), iar sistemele ”Patriot” vor fi inutile, deoarece controlează spațiul într-un sector limitat (90 grade) și numărul acestor sisteme nu influențează calitatea apărării antiaeriene. Sistemul ”Patriot” este proiectat pentru a distruge aeronavele, țintele balistice și rachetele de rază medie. Însă dronele de atac și rachete de croazieră relativ mici nu reprezintă ținte specifice pentru acest sistem.
Secretarul de stat al SUA Mike Pompeo a remarcat anterior: ”Chiar și unele dintre cele mai bune sisteme din lume nu doboară țintele de fiecare dată".
Iar dacă acestea, evident, nu sunt cele mai bune, atunci atacurile Houthis-ilor yemeniți asupra obiectelor din Arabia Saudită nu pot fi respinse. Armele anti-rachetă și UAV-urile de atac se dezvoltă rapid în toate țările lumii, iar modernizarea sistemului de apărare antiaeriană american Patriot se pare că, de ani buni, bate pasul pe loc. În versiunile modernizate PAC-2 și PAC-3 nu s-a observat vreo descoperire tehnologică.
Proiectul PAC-3 s-a ales cel puțin cu un radar „accelerat” și o nouă rachetă, în timp ce alte modernizări au oferit doar înlocuirea componentelor și module aparte. Pentagonul intenționează să exploateze complexul ”Patriot” până la începutul anilor 2030 și, probabil, aceasta este o perspectivă prea optimistă asupra viitorului.
Conform caracteristicilor tactice și tehnice, ”Patriot” este capabil să distrugă ținte aeriene care zboară cu o viteză de până la 2500 de kilometri pe oră, la distanțe de până la 100 de kilometri (cele balistice - până la 25 de kilometri) și la o altitudine de până la 25 de kilometri (balistice - până la 11 kilometri). Sistemul de apărare antiaeriană poate trage asupra la 8 ținte simultan.
Timpul de reacție al sistemului este de 15 secunde (foarte lent - în acest timp ținta poate parcurge 10 kilometri), inclusiv lansarea unei rachete atunci când ținta se apropie de limita desemnată. Radarul de apărare aerian ”Patriot” are un unghi de vizualizare de 90 de grade și este instalat în direcția apariției probabile a țintelor aeriene (fără o vizibilitate integrală). Caracteristicile modeste sunt completate de experiența de luptă nu tocmai de succes. Așadar, din cele 91 de rachete Skad R-17 lansate de Irak la începutul anului 1991 (antichități), americanii au reușit să doboare doar 45, folosind 158 de rachete antiaeriene. Un dezavantaj semnificativ al complexului american a fost raza scurtă și înălțimea interceptării țintei - la mai puțin de 20 și 7 kilometri de obiectul apărat. Orice comparație cu omologii rusești moderni de tip Vitiaz S-350 este incorectă, în domeniul tehnologiei, decalajul este fantastic (conform vizibilității radarului, vitezei de răspuns, numărul de ținte atacate, intervalul de înălțimi și raza de distrugere).
În același timp, un sistem de apărare antiaeriană ”Patriot” costă aproximativ 1 miliard de dolari pe piața internațională. Doar în 2017, Statele Unite au vândut Arabiei Saudite arme în valoare de 110 miliarde de dolari, cea mai mare tranzacție de arme din istorie. Probabil o parte semnificativă din acești bani irosiți - „reclamele” industriei americane de apărare din sistemul de apărare antiaeriană nu au nicio continuare. Nu este o coincidență faptul că Japonia a refuzat să achiziționeze și să desfășoare pe teritoriul său sistemul american de apărare antiaeriană Aegis Ashore.
Producția locală?
Dacă am sublinia odată în plus caracterul pro-iranian al mișcării rebele din Yemen sau furnizarea către aceștia a armelor iraniene ar înseamnă să simplificăm realitatea. Tehnologic vorbind, Houthis-ii sunt destul de independenți, cu încredere poartă lupte pe mare și au prezentat anterior o întreagă expoziție de noi drone și rachete de producție locală, destinate războiului cu Arabia Saudită și cu coaliția arabă. Rețineți că aceste instrumente de atac aerian pot zbura multe sute de kilometri și pot lovi exact ținta (o anumită clădire sau o fabrică).
Conflictul armat din Yemen este țesut din contradicțiile interconfesionale, politice și regionale din nordul și sudul țării și nu are o cale militară de reglementare.
Confruntările dintre suniți (salafiști) și șiiti (Houthis) au rădăcinile înfipte adânc în trecut. Mecanica acțiunilor de război este simplă: pe de o parte, șiiții sunt susținuți de Iran, iar pe de altă parte, suniții, care sunt susținuți de Arabia Saudită. Există câmpuri petroliere în nordul Yemenului, iar portul Aden, important pentru tranzitul hidrocarburilor, este situat în sud, iar dorința Riyadh-ului de a controla „fluxurile” pare logică.
Voi aminti aici că, în 2015, rebelii Houthis au preluat puterea și capitala Sana'a după fuga președintelui în exercițiu. Arabia Saudită, cu aprobarea SUA și fără autorizația ONU, a demarat o operațiune militară împotriva „juntei” yemenite, cu sprijin armat din Emiratele Arabe Unite, Bahrain, Kuwait, Qatar, Iordania, Egipt, Pakistan, Maroc și Sudan. Coaliția este de partea guvernului fugit. ONU nu joacă un rol constructiv, ci invită ocazional părțile la pace. Statele Unite solicită rolul de dispecer regional. Războiul civil din Yemen durează șase ani, iar intervenția coaliției arabe a dus doar la o escaladare a ostilităților.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova
