BUCUREȘTI, 30 mai — Sputnik, Dragoș Dumitriu. "În ambele cazuri am concluzionat că este destul de puțin probabil ca rachetele să fi fost doborâte, în ciuda a ceea ce au spus oficialii".
Aceasta e concluzia la care ajunge analistul Jeffrey Lewis, director al East Asia Nonproliferation Program la Middlebury Institute of International Studies din Monterey. Concluzia lui Lewis apare într-un articol publicat recent de cunoscuta publicație americană Foreign Policy.
Concret, articolul în cauză contestă eficacitatea rachetelor Patriot, sistemul ballistic pentru care țara noastră a semnat un contract uriaș, de peste patru miliarde de dolari.
În România, cunsocută agenție "Știri pe surse" a preluat articolul și titrează — "Se pare că România a încasat o nouă ţeapă de miliarde".
Concluzia pare evidentă prin prisma dezvăluirii lui Lewis. Analistul se referă la cazul recent, din 25 martie, când Arabia Saudită a anunțat utilizarea sistemului Patriot pentru a intercepta șapte rachete lansate de rebelii Houthi din Yemen.
"Nu este adevărat", afirma Jeffrey Lewis. Inițial, specialiștii au constatat din imaginile publicate că au fost lansați doi interceptori dar… unul a explodat imediat după lansare, la câteva sute de metri de Terminalul 5 al aeroportului King Khalid International din Riad, iar al doilea a făcut o buclă și… s-a întors către Riad, Arabia Saudită, explodând la contactul cu solul.
Al doilea, "aproape a demolat o reprezentanță Honda", constată Lewis. "În ambele cazuri a fost clar că niciuna dintre rachete nu a fost interceptată", spune americanul.
"Este posibil ca unul dintre ceilalți interceptori să își fi făcut treaba, dar mă îndoiesc", scrie Lewis. "Asta pentru că eu și colegii mei de la Middlebury Institute am urmărit cu atenție două atacuri diferite asupra Arabiei Saudite în noiembrie și decembrie 2017. În ambele cazuri am concluzionat că este destul de puțin probabil ca rachetele să fi fost doborâte, în ciuda a ceea ce au spus oficialii", explică specialistul american.
Citând aceeași publicație americană, "Știri pe surse" dezvăluie un fapt cutremurător — datele despre Patriot au fost false chiar de la început!
"Inițial, publicul a aflat că rachetele Patriot au interceptat 45 din 47 de rachete Scud lansate", scrie sursa citată. "Armata SUA a revizuit mai târziu estimările și a spus că aproximativ 50% dintre rachete au fost interceptate, precizând că se poate pronunța cu siguranță doar asupra a 25% din cazuri".
Mai mult, sursa americană citată afirmă că, potrivit unei investigații a unei comisii din Congresul SUA, "nu au existat de fapt dovezi suficiente pentru a confirma mai mult de câteva interceptări reușite".
"Raportul acesta, care cerea Pentagonului să declasifice mai multe informații despre performanțele rachetelor Patriot nu a ajuns niciodată public în întregime", scrie Lewis, care consideră că "Pericolul este ca liderii din SUA sau Arabia Saudită să înceapă să creadă propriile exagerări".
De menționat că, o anchetă a revistei americane „Foreign Policy", afirma, în 2015, că firma Bechtel stimula financiar ambasadori și diplomați americani pentru ca aceștia să la obțină contracte avantajoase cu statele din estul Europei.
Moștenirea lui Brzezinski: Occidentul vrea împărţirea și distrugerea Rusiei>>>
Unul dintre exemple este autostrada Transilvania. Foreign Policy dau ca model de lucru statul ilegal Kosovo (susținut de SUA) care a plătit 1,3 miliarde de dolari pentru o autostradă "inutilă". Ulterior, Bechtel l-a angajat pe a fostul ambasador american în Kosovo, pe bani mulți, evident… Strategic, sau ce?…