Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Doctorul cu mâini de aur: Cum i-au fost restabilite degetele copilului din Glodeni

CC0 / Pxhere / Operație
Operație - Sputnik Moldova
Abonare
Odată cu răspândirea virusului COVID-19, mulți oameni au început să propage ideea că medicii se află în prima linie. Puțini înțeleg însă că doctorii mereu duc o luptă pe viață și pe moarte. Un exemplu este operația de ieri pentru restabilirea degetelor unui copil.

CHIȘINĂU, 29 mai – Sputnik. Cazul băiețelului de la Glodeni care a rămas fără două degete, după ce i-au fost tăiate cu toporul din greșeală, a bulversat întreaga societate. Copilul a avut însă marele noroc să ajungă pe mâinile de aur ale medicului Anatol Curcă din Chișinău. Doctorul cu 30 de ani de experiență în spate i-a restabilit degetele micuțului. 

Topor - Sputnik Moldova
Societate
Un copil de 6 ani a rămas fără două degete, după ce fratele său i le-a tăiat cu toporul

Imediat ce au aflat despre caz, medicii de la Glodeni au apelat la Anatol Curcă - doctorul care este șef al secției Traumatologie, Ortopedie și Neurochirurgie de la Spitalul „Valentin Ignatenco”. Au decis transportarea băiețelului la Chișinău.

Pe tot parcursul drumului, doctorul Curcă a monitorizat starea copilului la telefon și le-a dat indicații colegilor din secție cu privire la acțiunile pe care urmează să le întreprindă. Își cunoaște meseria la perfecție, or, în cei peste 30 de ani de activitate, a tot făcut transplanturi de degete la mâini și picioare. În acești ani a transplantat peste 360 de membre.

Medicul nu are concurență în toată Europa. Când în România se efectua abia primul transplant de degete, Anatol Curcă avea deja la activ peste 200 de astfel de transplanturi.

Muncă făcută cu multă migală

Am stat de vorbă cu doctorul și ne-a mărturisit că acum, în toată agitația legată de pandemie, când societatea apreciază doar medicii care tratează oamenii cu COVID-19, are o piatră pe inimă. Totuși, știe să treacă peste, or rezultatele pozitive pe care le are sunt pentru el mai importante decât laudele.

Doar în această săptămână a lucrat cu trei mânuțe traumatizate. A reușit translantarea degețelelor fără a amputa membrele. Cazul băiețelului de la Glodeni însă a devenit cunoscut la nivel național.

În interviul pentru Sputnik Moldova, șeful secției microchirurgie - unica secție din republică pentru copii - mai spune că toți acești micuți, cu dezmembrări, cu leziuni de tendoane, ale nervilor, cu defecte de tegumentare, ajung la el cu o mare speranță în suflet.

Copilul de la Glodeni se juca cu fratele mai mare pe lângă locul unde tatăl lor despica lemne. În momentul în care tăticul lor s-a îndepărtat, frățiorul lui mai mare de zece ani a lovit cu toporul peste trunchi, iar cel mai mic, de șase ani, a băgat mâna sub tăiș.

„În urma loviturii, i-au fost dezmembrate de la mâna dreaptă două degețele de la nivelul oaselor metacarpiene”, spune medicul.

Copilul a ajuns la instituția medicală noaptea, pe la ora 02:00. A fost pregătit, iar la prima oră a dimineții a fost dus în sala de operații. Doctorul Anatol Curcă a fost cel care, împreună cu alți doi medici și trei asistenți medicali, a muncit din greu timp de aproape patru ore, pentru replantarea degetelor.

„În această procedură foarte mult contează suturarea vaselor. Imaginați-vă mărimea vaselor la un copil de șase ani. La nivelul degețelului, diametrul vasului are nu mai mult de un milimetru. La maturi e greu, dar la copii e dramatic de greu”, a mai spus chirurgul.

Chiar și așa, echipa condusă de doctorul Curcă a reușit suturarea vaselor, nervilor, tendoanelor. Operația a fost reușită, iar copilul în stare grav-stabilă a fost transferat în secția reanimare, unde se află și în prezent.

Șeful secției Traumatologie, Ortopedie și Neurochirurgie de la spitalul „Valentin Ignatenco” ne-a spus că acum pentru el și pentru colegii săi este foarte importantă recuperarea.

Детский сад - Sputnik Moldova
Societate
Când se vor redeschide grădinițele: Declarația premierului Ion Chicu

„Da, este foarte importantă perioada postoperatorie, pentru că ar putea apărea complicații cum ar fi trombozele arteriale, iar în așa cazuri pierdem tot lucrul frumos pe care l-am reușit în cele patru ore”, afirmă medicul.

Acum, micuțul este supus unei terapii intensive pentru prevenirea unei astfel de complicații. Este vorba de administrarea preparatelor medicamentoase, a perfuzii și acordarea îngrijirilor speciale.

„Astăzi i-am făcut pansamentul și m-a bucurat să văd degețelele de culoare roz, ceea ce e semn bun. Scopul meu este să-i salvez copilului degețelele și funcționalitatea acestora”, mai spune medicul cu mâini de aur.

Băiatul din glodeni era suspect de COVID-19

Ceea despre ce nu a scris presa e că băiețelul de la Glodeni era suspect de COVID-19, iar asta a complicat și mai mult lucrurile. Echipa medicală a fost nevoită să lucreze în condiții grele.

„Echipamentul pe care a trebuit să-l purtăm era cât se poate de chinuitor. Combinezon, halat, mănuși, respirator, cască. Eu am fost nevoit să renunț la cască, pentru că operez la microscop, iar ochii se lipesc direct pe oculare. A fost risc, dar sper că nu s-a întâmplat nimic rău”, povestește doctorul Curcă.

Anatol Calistru - Sputnik Moldova
Un accident ne poate lăsa fără degete sau membre. Cum le păstrăm, până ajungem la spital?

Să stai mai bine de patru ore în sala de operații echipat corespunzător prevenirii infectării cu noul coronavirus nu este deloc ușor.

Recent, aceeași echipă a operat un copil de la Cahul, care era testat pozitiv cu COVID-19 și care în urma unei complicații a ajuns cu gamba dezgolită de piele.

„20 de centimetri de rană. Patru ore și jumătate. Atât a durat operația. Simțeam că ne sufocăm. Era irezistibil, dar am rezistat. Rezultatul a fost la fel unul pozitiv. Copilul a stat șase săptămâni la noi, iar miercurea viitoare pleacă acasă sănătos”, spune emoționat șeful de secție.

Acestea nu au fost însă nici primele și, din păcate, nici ultimele cazuri când copiii rămân fără membre, iar salvarea lor este echipa de medici condusă de Anatol Curcă.

„Recent am avut un copil din Bălți cu dezmembrare completă, unde era necesară amputarea. După o operație microchirurgicală, noi i-am păstrat degetul. Nu va avea unghia, dar partea osoasă este și va putea lucra cu ea”, spune bucuros medicul.

Cu toate greutățile care apar odată cu trecerea anilor, nu renunță. A depus un jurământ, însă și mai importantă este satisfacția facerii binelui. Nu are zile de odihnă sau sărbătoare. Cei apropiați insistă să renunțe la anumite aspecte din meseria aceasta, de-a dreptul istovitoare, dar nu va renunța, ne-a mărturisit Anatol Curcă.

Свеча памяти - Sputnik Moldova
Societate
Veste tristă: Copilul din Hâncești a fost găsit fără suflare - Detalii

La finalul interviului a avut o rugăminte față de noi, cei din mass media. Să nu generalizăm și să nu punem toți medicii din sistemul actual al Republicii Moldova într-o barcă. Nu exclude și chiar recunoaște că sunt și dintre cei care nu își fac meseria onest, iar scopul lor este doar de a se îmbogăți. Majoritatea însă își dedică timpul, sufletul și chiar viața pentru a salva oameni. Medicii, spune Anatol Curcă, au fost mereu în prima linie, nu doar acum în lupta cu COVID-19.

Exemplul chirurgului Anatol Curcă arată că medicii luptă mereu. Grijile și fricile lor nu se încheie odată cu finalizarea unei operații, care în unele cazuri ar putea dura și câte 12 ore. Jumătate de zi în care cauza pentru care luptă medicul nu-l cheamă nici la un pahar cu apă, nici la o bucată de pâine. Iar după 12 ore de operație, când suturează vase care abia se văd la microscop, ar fi o jignire și o nelegiuire să nu ne închinăm în fața lor...

Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova

Fluxul de știri
0