Societate
Fiți alături de Sputnik Moldova pentru a afla primii informații care vizează sfera socială

Un accident ne poate lăsa fără degete sau membre. Cum le păstrăm, până ajungem la spital?

© Sputnik / OsmatescoAnatol Calistru
Anatol Calistru - Sputnik Moldova
Abonare
Șeful Secției Microchirurgie a Institutului de Medicină Urgentă, Anatolie Calistru, a vorbit, în cadrul emisiunii ”Sputnik Matinal”, despre reabilitarea pacienților mutilați în timpul accidentelor de muncă și celor rutiere.
Îngrozitor. Fără o mână și scalp, după un accident de muncă

Peste 2000 de moldoveni ajung, în fiecare an, fără mâini, degete și picioare în Secția Microchirurgie a Institutului de Medicină Urgentă. Medicii au misiunea să reimplanteze membrele, oferindu-i pacientului ultima șansă la o viață normală. Este o muncă extrem de dificilă: intervențiile sunt realizate la microscop și durează până la 10 ore.

”Este complicat să reimplantezi un membru. Trebuie să pui la loc osul, să coși vasele, nervii, tendoanele, mușchii, tegumentele. Totul se face sub microscop, cu ustensile fine și cu material de sutură mai subțire ca firul de păr. Suntem fericiți însă când reușim să păstrăm degetele și membrele pacienților”, a povestit Anatolie Calistru.

Există însă și situații nefericite, când degetele, mâinile și picioarele dezmembrate nu pot fi reimplantate. Se întâmplă atunci când sunt  păstrate neadecvat în timpul transportării pacientului la Institutul de Medicină Urgentă.  

”Unii pacienți ajung la noi cu degetele și membrele puse în gheață. Nu le putem reimplanta, deoarece sunt înghețate. Pentru a evita aceasta, trebuie să punem membrul într-o sacoșă curată, apoi să-l așezăm lângă o pungă cu gheață”, a explicat Anatolie Calistru.

Sunt pacienți care rămân în amintirea medicilor pentru totdeauna. Este și cazul unei tinere, care acum un deceniu, a fost mutilată în urma unui accident de muncă.

”Mariana a fost adusă în secție fără mâna stângă și fără scalp. Mâna rămăsese la locul accidentului, respectiv nu a putut fi reimplantată. Dar atunci, în premieră, am efectuat plastia defectului la cap. A fost un caz foarte dificil”, a relatat Anatolie Calistru.

Mai multe dezvăluiri aflați din interviu.

Autor: Maria Dimineț

Fluxul de știri
0