CHIȘINĂU, 17 apr - Sputnik. Cabinetul de Miniștri a aprobat mai multe măsuri menite să susțină populația și businessul în contextul crizei declanșate de coronavirus.
”Proiectele pregătite de colegi astăzi cuprind acele acțiuni pe care noi le-am discutat, pe care ni le-am asumat, inclusiv unele dintre acelea care se regăseau în legea declarată, din motive de procedură, anticonstituțională de către Curtea Constituțională. Toate acele acțiuni care au fost incluse în legea respectivă se vor regăsi în proiectele pe care le discutăm astăzi în ședința de Guvern”, a declarat premierul Ion Chicu.
Măsurile prevăd extinderea termenului de declarare și achitare a unor impozite și taxe, susținerea salariaților prin subvenționarea plăților salariale, susținerea populației prin ajutoare de șomaj și majorarea plăților pentru familiile defavorizate.
”Pentru a asigura relansarea economică în perioada de post-criză, se impun acțiuni după încheierea stării de urgență. Este vorba despre măsuri de susținere directă a activității de întreprinzător și anume implementarea a două programe de suport pentru mediul de afaceri - unul de subvenționare a dobânzilor și altul privind rambursarea taxei pe valoare adăugată”, a declarat vicepremierul și ministrul Finanțelor Sergiu Pușcuța.
În cadrul primului program poate beneficia de facilități orice întreprindere care contractează credite pentru necesități precum achitarea salariilor, investiții etc.
”Suma subvenției va constitui mărimea dobânzii lunare achitate pentru acest credit. Subvențiile urmează să fie achitate în perioada 1 mai - 31 decembrie 2020. Mărimea maximă a creditului pentru care se subvenționează dobânda reprezintă fondul de salarizare al companiei pentru trei luni (în intervalul decembrie 2019 - februarie 2020). Mărimea maximă a ratei dobânzii subvenționate va constitui 8,76% în monedă națională și 4,4% în valută străină - indicator ce reprezintă rata medie ponderată la creditele acordate persoanelor juridice pentru 2019”, a declarat ministrul Finanțelor.
Suma subvențiilor care urmează să fie achitată pe parcursul anului 2020 se ridică la 90 de milioane de lei.
Cât privește programul de rambursare a taxei pe valoare adăugată, beneficiari pot deveni întreprinderile înregistrate în calitate de plătitori ai TVA. Programul presupune rambursarea taxei pe valoare adăugată acumulate în cont de către întreprindere.
”Rambursarea TVA va fi realizată treptat în mărimea impozitelor salariale achitate. Perioada de rambursare a TVA va fi 1 mai - 31 decembrie 2020. Beneficiari ai programului vor fi peste 10 mii de întreprinderi, care din diverse motive, de exemplu au făcut investiții și procurări masive, dispun de trecerea în cont a taxei pe valoare adăugată”, a declarat Sergiu Pușcuța.
Potrivit vicepremierului, acest program presupune o injecție de lichidități în economia națională, în mediul de afaceri de aproximativ 1 miliard de lei pe parcursul anului 2020.
Proiectul mai prevede și alte măsuri importante:
- reducerea cotei taxei pe valoare adăugată de la 20% la 15% pentru întreprinderile din sectorul HoReCa;
- acordarea dreptului la deducere a oricăror donații efectuate pe parcursul anului 2020 pentru combaterea consecințelor pandemiei în conturile bancare deschise de Ministerul Finanțelor în acest scop sau către instituțiile medico-sanitare publice;
- consolidarea veniturilor fondurilor de susținere socială a populației prin instituirea a două taxe noi - taxa aeroportuară (în mărime de 50 la sută din suma acumulată lunar din tariful pentru modernizarea aeroportului) și taxa pentru portabilitate (în mărime de 50 la sută din plata lunară de operare, administrare şi întreţinere a bazei de date centralizate pentru implementarea şi realizarea portabilităţii numerelor);
- creșterea accesului agricultorilor la facilitățile de achitare a contribuțiilor de asigurări sociale obligatorii (statul subvenționează 6 din 18% din cota acestor contribuții);
- nu va fi aplicată taxarea inversă cu TVA pentru agenții economici care se află în procedura planului sau de restructurare.
În ședința de astăzi, Guvernul a operat modificări fără precedent la bugetul de stat pe fundalul pandemiei care a dus la necesitatea revizuirii cheltuielilor, veniturilor și a deficitului.
Deficitul Bugetului Public Național a fost estimat la 16,2 miliarde de lei - va constitui 6,7% din PIB, față de 3,25% cât a fost estimat inițial. Valoarea deficitului aprobată în proiectul inițial a fost de 7,4 miliarde de lei.
Potrivit proiectului de rectificare, vor fi suplimentate cu 1,3 miliarde de lei cheltuielile pentru ocrotirea sănătății și cu o sumă aproape similară pentru asigurarea asistenței sociale.
A fost micșorat în acest sens volumul cheltuielilor capitale cu 20% sau cu 1,75 miliarde de lei.
Fii la curent cu toate știrile din Moldova și din lume! Abonează-te la canalul nostru din Telegram >>>
Privește Video și ascultă Radio Sputnik Moldova