CHIȘINĂU, 8 nov – Sputnik. Parlamentul Republicii Moldova se întrunește în ședință în după-amiaza zilei de vineri, 8 noiembrie, pentru a discuta o singură chestiune: adresarea prim-ministrului Maia Sandu către Parlament, în contextul angajării răspunderii, pe 6 noiembrie, pentru modificarea Legii Procuraturii.
Guvernul Sandu, tot mai aproape de a fi demis prin moțiune de cenzură
Deputații se vor întruni în ședință plenară cu începere de la ora 15:00. Înainte însă de ședința în plen, în Parlament vor avea loc discuții separate ale fracțiunii PSRM cu premierul Maia Sandu și ale președintelui țării cu fracțiunile din coaliția majoritară PSRM-ACUM.
Astfel, la ora 09:00, a fost preconizată întrevederea fracțiunii PSRM cu șeful Guvernului Maia Sandu. La ora 10:00, președintele țării, Igor Dodon, va veni în fracțiunea PSRM. La ora 11:00, șeful statului le-a propus deputaților din fracțiunea PAS să se întâlnească pentru a purta discuții cu privire la viitorul Guvernului, iar la ora 12:00, Dodon a preconizat o întâlnire cu fracțiunea PPDA.
Exponenții fracțiunilor PAS și PPDA, care formează Blocul Politic ACUM, au declarat că vor merge la întrevederea solicitată de președintele țării, însă nu separat, ci împreună.
La aceste discuții, președintele țării, dar și fracțiunea PSRM, le va cere partenerilor de coaliție să-și retragă asumarea de răspundere prin care a fost modificată Legea Procuraturii. În caz contrar, socialiștii, care au 36 de mandate, se pregătesc să depună o moțiune de cenzură împotriva Guvernului Maia Sandu.
Președintele țării a declarat joi, 7 noiembrie, după ședința fracțiunii PSRM care a avut loc la sediul formațiunii, că de rezultatele discuțiilor pe care preconizează să le desfășoare, separat, în prima parte a zilei de vineri, 8 noiembrie, în Parlament, cu fracțiunile PSRM, PAS și PPDA, depinde dacă va fi dat sau nu curs acestei moțiuni. În același timp, președintele a afirmat că alianța PSRM –ACUM, dar și Guvernul Maia Sandu trebuie păstrate.
La rândul său, premierul Maia Sandu a declarat că nu va retrage angajarea răspunderii asupra proiectului de lege pentru modificarea Legii cu privire la Procuratură. Legea a fost deja publicată în Monitorul Oficial al Republicii Moldova.
Mărul discordiei – funcția de procuror general
Potrivit modificărilor votate de Guvern prin asumare de răspundere, în funcție de pregătirea și abilitățile profesionale, de integritate și de alte calități personale, prim-ministrul preselectează cel puțin doi candidați la funcția de procuror general și transmite lista candidaților preselectați și dosarele acestora Consiliului Superior al Procurorilor (CSP). În vederea verificării integrității candidaților, autoritățile și instituțiile responsabile vor prezenta orice informație necesară sau vor oferi acces la toate informațiile pe care le dețin.
În termen de cinci zile lucrătoare de la data recepționării listei candidaților și a dosarelor acestora, Consiliul Superior al Procurorilor poate restitui prim-ministrului lista menționată, printr-o hotărâre motivată, dacă cel puțin un candidat nu corespunde în mod vădit condițiilor prevăzute de lege. În urma înlăturării încălcărilor respective, prim-ministrul prezintă la Consiliul Superior al Procurorilor aceeași listă sau o altă listă de candidați.
În funcție de încălcările constatate, prim-ministrul poate decide reluarea preselecției. Totodată, premierul va respinge decizia Consiliului Superior al Procurorilor privind restituirea listei candidaților dacă Consiliul nu invocă motivele sau dacă lista este restituită în mod repetat.
Noile modificări votate de Guvern prin asumare de răspundere la Legea cu privire la Procuratură prevăd că, în cazul în care candidatura este respinsă de către președintele Republicii Moldova, Consiliul Superior al Procurorilor propune același candidat în mod repetat dacă consideră că respingerea nu întrunește condițiile prevăzute de lege sau propune următorul candidat care a acumulat cel mai mare punctaj.
Suplimentar la sesizarea președintelui țării, a ministrului Justiției sau din oficiu, prim-ministrul poate institui o comisie pentru evaluarea activității procurorului general în caz de imixtiune ilegală în activitatea unui alt procuror sau în caz de intervenție ilegală, de orice natură, pe lângă autorități, instituții ori funcționari pentru soluționarea oricărei chestiuni, sau în caz de comitere a unor acțiuni ce afectează grav imaginea Procuraturii ori independența procurorilor.
Comisia este formată dintr-un fost procuror sau un fost judecător cu cel puțin 10 ani de experiență în funcția respectivă, un expert internațional cu o vastă experiență în Procuratură sau în domeniul anticorupție și un reprezentant al societății civile. Membrii comisiei trebuie să se bucure de o reputație ireproșabilă și să aibă cel puțin 10 ani de vechime în domeniul de specialitate.
Potrivit hotărârii Guvernului, legea intră în vigoare la data publicării în Monitorul Oficial al Republicii Moldova. Totodată, Guvernul a stabilit că la momentul intrării în vigoare a legii, concursul pentru funcția de procuror general, demarat în conformitate cu prevederile legale de până la intrarea în vigoare a prezentei legi, se sistează.
Guvernul se demite cu cel puțin 51 de voturi
Potrivit Constituției Republicii Moldova, Guvernul îşi poate angaja răspunderea în faţa Parlamentului asupra unui program, unei declaraţii de politică generală sau unui proiect de lege.
Regulamentul Parlamentului prevede că angajarea răspunderii politice în faţa Parlamentului se declară prin hotărâre a Guvernului, care se prezintă în aceeaşi zi Parlamentului, cu anexarea textului programului, al declaraţiei de politică generală sau al proiectului de lege. Preşedintele Parlamentului dispune de îndată distribuirea hotărârii şi a materialelor adiţionale deputaţilor.
Dacă, în decursul a 72 de ore din momentul angajării răspunderii de către Guvern, cel puţin 1/4 din numărul deputaţilor aleşi nu depun o moţiune de cenzură Guvernului sau dacă moţiunea de cenzură depusă este respinsă, programul, declaraţia de politică generală sau proiectul de lege se consideră adoptate şi devin executorii pentru Guvern. Legile adoptate ca rezultat al angajării răspunderii Guvernului în faţa Parlamentului intră în vigoare la data publicării.
Guvernul este demis dacă moţiunea de cenzură, depusă în termen de 3 zile de la prezentarea programului, declaraţiei de politică generală sau proiectului de lege, a fost votată. Guvernul se demite cu cel puțin 51 de voturi.
Guvernul Maia Sandu a fost învestit în funcție în data de 8 iunie 2019. În această zi, la mai bine de trei luni de la alegerile parlamentare din 24 februarie, a fost anunțată crearea coaliției PSRM – ACUM, cu 61 de deputați: 35 – de la PSRM și 26 din partea Blocului Politic ACUM. Componentele coaliției au semnat atunci un acord de colaborare, reînnoit în data de 16 septembrie 2019. PSRM și ACUM s-au înțeles asupra unui pachet de legi, pe care l-au numit ”pachet de deoligarhizare” a țării. Din acest pachet făcea partea și numirea unui nou procuror general.