CHIȘINĂU, 23 aug – Sputnik. Președintele țării, Igor Dodon, a declarat astăzi după ședința Consiliului Superior de Securitate (CSS) că prin decizia de a concesiona Aeroportul Internațional Chișinău (AIC) au fost lezate interesele statului. Igor Dodon a mai spus că din informațiile care au fost prezentate astăzi la CSS reiese că în prezent cotele de capital din Avia Invest nu au fost înstrăinate.
”Acordul de concesionare a fost semnat în 2013 cu anumite condiții. A fost cedat dreptul de gestiune unui investitor privat pe o perioadă de 49 de ani, pentru ca investitorul să vină cu investiții de 244 de milioane de euro”, a menționat președintele.
În opinia CSS, la momentul semnării acordului există suspiciuni rezonabile că statul a fost prejudiciat.
”În Acordul de concesiune a fost indicat că investitorul privat are dreptul să perceapă de la fiecare pasageri suma de 9 euro. Doar anul trecut numărul de pasageri în AIC a fost de 2,8 milioane. Doar în 2018, investitorul privat a acumulat din contul pasagerilor peste 24 de milioane de euro. Dacă înmulțim 24 de milioane de euro la 49 de ani, ajungem la suma de peste un miliard de euro care sunt achitați de cetățeni. În condițiile în care investitorul face investiții de doar 244 de milioane de euro”, a menționat șeful statului.
Președintele a declarat că în afară de această taxă mai sunt percepute și alte plăți. Astfel, că potrivit șefului statului, prin acest contract au fost lezate interesele statului.
”Aceasta în afară de alte taxe. Pentru cei care au fost la guvernare în 2013-2015 și se laudă că au semnat un acord în interesul satului. Unde e interesul satului?”, s-a întrebat Dodon.
Președintele a mai spus că la ședința CSS s-a stabilit că în prezent nu au fost înstrăinate cotele de capital din Avia Invest.
”Proprietarii au rămas aceiași. Acum este blocadă activitatea de a ceda cotele în Avia Invest”, a declarat președintele, care a adăugat că el pledează pentru rezilierea contractului de concesionare a Aeroportului Internațional Chișinău.
Acum două zile, președintele țării, Igor Dodon, a anunțat că va convoca o ședință urgentă a Consiliului Suprem de Securitate, unde va fi analizată informația cu privire la tranzacția efectuată cu Aeroportul Internațional Chișinău.
”În legătură cu tranzacția anunțată în spațiul public, privind vânzarea ”Avia Invest”, care conform deciziei criminale a fostei guvernări a preluat Aeroportul Internațional Chișinău, am decis sa convoc de urgentă ședința Consiliului Suprem de Securitate”, a anunțat șeful statului.
La ședință au prezentat informații reprezentanții Ministerului Economiei și Infrastructurii și alte instituții ale statului implicate în proces.
Aeroportului Internațional Chișinău a trecut în gestiunea unei companii care aparține cunoscutei dinastii bancare Rothschild. Astfel, compania NR Investments Ltd din insula Guernsey, creată în 2007, a ajuns la un acord cu Avia Invest pentru a achiziționa 95% din compania concesionară a Aeroportului Internațional Chișinău. Potrivit unui comunicat de presă al companiei străine, acordul a fost încheiat pe data de 19 august între reprezentanții Avia Invest LLC și beneficiarul NR Investments, Nathaniel Rothschild.