Politică
Pe site-ul Sputnik Moldova aflați informații de ultimă oră despre evenimentele care se produc pe scena politică - în Parlament, Guvern sau în cadrul partidelor.

Va reuși oare Maia Sandu să îmbunătățească relațiile cu Rusia

© Sputnik / Miroslav RotariMaia Sandu
Maia Sandu  - Sputnik Moldova
Abonare
Încă multă vreme de acum încolo se va vorbi despre coincidența fără precedent a pozițiilor Rusiei, SUA și UE în cazul soluționării crizei politice din Moldova.

Demisii răsunătoare, persoane noi, numiri noi, sancționări și decorări – toate acestea au constituit un adevărat deliciu pentru public. Dar adevăratele schimbări vor putea fi apreciate cu trecerea timpului. Acum putem afirma cu toată certitudinea că „precedentul moldovenesc” a intrat deja în istorie. Despre el se va vorbi la forumurile internaționale, se vor face trimitere la el, utilizându-l ca argument în discuții, va fi studiat de politologii și de experții cu renume de nivel mondial.

Дмитрий Козак - Sputnik Moldova
Politică
Mesajul lui Dmitri Kozak pentru politicienii de la Chișinău

Într-adevăr, stabilizarea situației într-o regiune în care a avut loc o criză este un succes rar obținut de comunitatea internațională în contextul unor eșecuri dese și răsunătoare. Iată de ce, spre exemplu, a fost o adevărată senzație constituirea autonomiei găgăuze în 1994. Chiar și astăzi, după un sfert de secol, Găgăuzia rămâne aproape singurul exemplu de soluționare cu succes a unui conflict regional din Europa de est, care era la un pas de a deveni zonă de conflict armat. Acum situația în Moldova s-a repetat, doar că la alt nivel geopolitic.

Unicitatea situației de astăzi constă în faptul că, după soluționarea crizei din Moldova, nici una dintre marile puteri nu a ieșit perdantă. Au câștigați toți marii actori internaționali pentru că au avut aceeași poziție.

SUA și UE au reușit să îndepărteze riscurile de imagine în relația cu foștii parteneri moldoveni, pe care i-au împins, în definitiv, într-o parte și care au încercat, în mod regizat, într-o zonă de conflict înghețat, să acutizeze contradicțiile geopolitice în interes propriu. Cel puțin acum cancelariile europene și americane pot să fie sigure că Executivul de la Chișinău nu-i va surprinde cu ieșire neașteptată.

Dar și pentru Rusia Guvernul Maiei Sandu este un partener mai comod, decât Cabinetul Filip, în mandatul căruia devenise un obicei ca jurnaliștii ruși și activiștii civici să fie reținuți pe Aeroportul Chișinău.

Drapelele  Moldovei și Rusiei  - Sputnik Moldova
Politică
Dodon: Cum vor evolua relațiile cu Rusia și UE în perioada Guvernului Sandu

Primele contacte și discuții ale celor care astăzi se află în fruntea Cabinetului de Miniștri cu reprezentanții Rusiei au decurs pe un fondal extrem de pozitiv – în momentul în care era elaborat acordul de creare a majorității parlamentare între PSRM și ACUM. Am vrea să credem că, cel puțin, se va lua act de susținerea politică fără precedent pe care Cabinetul de Miniștri al Maiei Sandu a avut-o din exterior în momentul cel mai periculos.

De fapt, politica fostei guvernări de a prezenta Rusia ca pe un „dușman” și o sperietoare a dat faliment imediat. Iar politicienii proeuropeni din Moldova au obținut, brusc, fără o pregătire prealabilă, experiență în comunicarea directă cu reprezentanții Rusiei.

Premierul Maia Sandu a confirmat deja că noul Guvern își dorește să normalizeze relațiile moldo-ruse.

”Desigur, noi suntem deschiși pentru dialogul cu Rusia în vederea îmbunătățirii colaborării economice și comerciale”, a declarat Sandu la prima ședință a Cabinetului de Miniștri din Casa Guvernului, pe 15 iunie, vorbind despre principiile politicii externe ale noii puteri.

Igor Dodon - Sputnik Moldova
Igor Dodon, despre exporturile fără taxe în Rusia și ce așteptări are de la Guvernul Sandu

Și președintele Igor Dodon este sigur că s-au deschis noi perspective pentru restabilirea relațiilor normale între Moldova și Federația Rusă. „În perioada activității Guvernului Maiei Sandu nu se vor mai întâmpla astfel de situații ca în perioada guvernării democraților, când cetățenii Rusiei erau întorși de la Aeroport fără a li se explica motivul. Mai mult decât atât, noi am convenit cu prim-ministrul să fie formată o nouă componență a comisiei interguvernamentale moldo-ruse, deoarece până în prezent problemele economice bilaterale erau soluționate doar la nivelul înțelegerii dintre președinții celor două țări”, a spus Dodon.

Și Rusia așteaptă din partea noului guvern pași constructivi în vederea promovării relațiilor bilaterale.

„Moscova este gata pentru acest lucru”, se spune în comentariul Departamentului Informații și Presă al MAE al Federației Ruse în legătură cu evenimentele din Moldova.

În general, în procesul de depășire a crizei din Republica Moldova, și Estul, și Vestul au prezentat lumii întregi un exemplu de colaborare cu succes și cu rezultate frumoase. Un exemplu frumos, care contrastează atât de mult cu confruntarea din ultimii ani.

Acum este mai simplu să-ți imaginezi, de exemplu, un astfel de dialog între un reprezentant al UE și un emisar al SUA într-o discuție privind „Nord Stream-2”: „Dar de ce ne presați! Doar în Moldova am reușit să ne înțelegem și totul a ieșit atât de bine!”

Fluxul de știri
0