CHIȘINĂU, 29 nov – Sputnik. Locul lui Octavian Armașu în funcția de ministru al Finanțelor va rămâne vacant dacă Parlamentul va susține candidatura sa la funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei (BNM).
Președintele Parlamentului, Andrian Candu, a declarat că noua candidatura la funcția de ministru al Finanțelor va fi identificată în cel mai apropiat timp.
”Sunt sigur că echipa din care fac parte și împreună cu partenerii de coaliție, și împreună cu premierul vom reuși, în timpul cel mai apropiat, să găsim persoana potrivită, poate chiar tehnocrată, ca să ia locul și să continue cu brio ceea ce a reușit domnul Armașu”, a declarat Candu.
Potrivit unor surse apropiate de Partidul Democrat, locul lui Armașu la Ministerul Finanțelor ar putea fi ocupat de un coleg de-al său și anume de secretarul general de stat al Ministerului Finanțelor, Ion Chicu.
Ion Chicu a fost numit în funcţia de secretar general de stat al Ministerului Finanțelor, prin Hotărârea Guvernului Republicii Moldova, începând cu 2 ianuarie 2018.
Andrian Candu a declarat în dimineața zilei de joi că va propune, astăzi, plenului Legislativului, candidatura ministrului Finanțelor, Octavian Armașu, în funcția de guvernator al Băncii Naționale a Moldovei.
”În baza legislației și împuternicirilor, în calitate de președinte al Parlamentului, voi propune, în ședința de astăzi a Legislativului, candidatura lui Octavian Armașu în funcția de guvernator al BNM”, a declarat Candu, înainte de ședința Parlamentului.
Octavian Armaşu a fost numit în funcţia de ministru al Finanţelor la 20 ianuarie 2016.
Actualul guvernator al BNM, Sergiu Cioclea, și-a anunțat demisia la 20 noiembrie, în cadrul unui briefing.
”Consider că este timpul să transmit ștafeta unui nou conducător al BNM, unui bărbat sau unei femei de valoare, care să gestioneze mai departe acest capital de schimbări, de reforme, de oameni, care au depus un efort colosal pentru a scoate corabia din furtună”, a declarat Cioclea.
Andrian Candu a dezvăluit cine va fi viitorul guvernator al BNM>>>
Sergiu Cioclea și-a început mandatul de guvernator al BNM pe data de 11 aprilie 2016, mandat pe care urma să-l încheie pe data de 11 aprilie 2023.
Potrivit Legii cu privire la BNM, guvernatorul Băncii Naționale este numit de Parlament la propunerea Președintelui Parlamentului. Mandatul guvernatorului BNM este de 7 ani.