În marea politică au loc (destul de des) evenimente care par absolut surprinzătoare pentru persoanele neinițiate. Acest lucru, la rândul său, obligă societatea civilă (dar și experți), să caute explicații la cele ce se întâmplă, să intuiască ce procese, ascunse de ochii publicului, în culise, ce acorduri și decizi sunt puse la cale.
Însă uneori se întâmplă lucruri mai complicate, când acțiunile oamenilor de stat, sau chiar ale statelor, îi pun în încurcătură nu doar pe observatorii, ci și pe cei care, potrivit statutului și funcției, trebuie să cunoască și să înțeleagă semnificația a ceea ce se întâmplă.
Mai mult decât atât: în ultimii ani anume astfel de situații au loc tot mai des în lume.
În special, la ora actuală SUA oferă cu regularitate motive de surprindere, producându-se în rolul unui personaj de film: „sunt atât de spontană, atât de contradictorie". Totodată, reacția la aceste acțiuni din partea altor state demonstrează, practic, în mod deschis că acestea într-adevăr nu înțeleg motivele și logica acțiunilor Washingtonului și sunt nevoite să se adapteze acțiunilor partenerului devenit dintr-o dată absolut imprevizibil.
Astfel de gânduri îți vin în minte involuntar în contextul recentei rezoluții adoptate de Adunarea generală a ONU prin care i se cere Rusiei să-și retragă trupele militare din Transnistria. După cum se știe, rezoluția a fost adoptată pe 21 iunie, cu votul a 64 de state; 14 au fost împotrivă, iar 83 s-au abținut.
Ministerul de Externe al Rusiei a calificat această inițiativă a Chișinăului drept „acțiune propagandistică" pe care au pus-o pe seama dorinței unei părți a elitei moldovenești de a „acumula dividende politice în preajma viitoarelor alegeri parlamentare".
Duma de Stat presupune că proiectul rezoluției a fost pregătit cu susținerea SUA și a țărilor NATO, iar Consiliul Societății Civile consideră că cele întâmplate reprezintă un pas politic al „blocului antirusesc din Parlamentul Moldovei".
Nu este greu de observat că comentariile Rusiei, chiar și cele oficiale, la acest subiect au fost deosebit de succinte și rezervate, în spatele cărora poate fi întrezărită chiar o anumită confuzie.
Cauzele unei astfel de reacții sunt destul de simple: este vorba nu atât de faptul că înaintarea acestei rezoluții de către Chișinău a fost o surpriză pentru Moscova. Mai important este că acest pas pare total lipsit de sens.
De ce autoritățile moldovene (sau cei care le-au inspirat) au avut nevoie de această rezoluție și de ce anume acum?
Puternicele dispoziții anti-rusești și pro-occidentale ale unei părți semnificative a elitelor moldovenești și, ca urmare, acutizările constante dintre Moscova și Chișinău au devenit deja de mai mulți ani o componentă obișnuită a relațiilor moldo-ruse. Însă conflictul transnistrean rămâne înghețat de aproape trei decenii, iar trupele ruse au devenit demult ceva obișnuit în peisajul militar-politic din regiune.
Totodată, chiar dacă presupunem că unii sau alții doresc să ațâțe conflictul sau măcar să destabilizeze situația, nu trebuie să fii prea deștept pentru a înțelege că rezoluția dată nu va influența nicicum, în general nicicum, starea de lucruri. Ea va deveni încă unul din miile de documente ale organizației care își va ocupa locul în arhiva ONU.
Deja acum, după ce a trecut o săptămână de la adoptarea rezoluției, tema respectivă a dispărut cu totul de pe agenda informațională și politică chiar și a celor mai interesați participanți ai procesului, de parcă nici nu ar fi existat.
Ceea ce te face iarăși să te întrebi: atunci care a fost rostul?
Cel mai simplu și cel mai probabil răspuns la această întrebare este că nu are niciun sens. Mai mult decât atât: acesta nici nu era prevăzut de la bun început.
Principala particularitate a perioadei actuale pare să fie aceea că sistemul politic mondial care a existat pe parcursul a câteva decenii degradează, se fragmentează și se descompune. Iar acest proces afectează nu doar arena internațională, ci și statele înseși.
Devin ceva obișnuit situațiile în care statul promovează o politică contradictorie, oscilând dintr-o parte în alta, chiar la nivelul cel mai oficial. Acest lucru nu se referă doar la țările puțin influente, ci și la marile puteri.
Politica de stat — ca mecanism ce asigură funcționarea consecventă, integră a unei imense mașinării de stat — a încetat să mai fie o normă și, tot mai des, eșuează în diverse colțuri ale lumii.
De altfel, natura și motivele a ceea ce se întâmplă sunt de asemenea destul de evidente: contradicțiile interne din aceste țări, în urma cărora conflictele interne politice și interetnice încep să influențeze asupra politicii externe a țării, ceea ce, teoretic, este inadmisibil, însă în practică devine o componentă obișnuită a peisajului.
Drept urmare, apare o situație absurdă, iar rezoluția privind Transnistria este un exemplu elocvent în acest sens. Pregătirea rezoluției date nu reprezintă un rezultat al combinațiilor nechibzuite ale unor jucători geopolitici care își urmăresc scopurile ingenioase, ci o realizare a cunoscutului banc ”cine a aruncat cu pâsla în panoul de comandă?”.
Nu trebuie exclus faptul că aceasta a fost inițiativa unor anumite forțe politice din Moldova cărora le-a venit în cap o asemenea idee și s-au gândit: „Da de ce nu? Poate să prindă bine". S-ar putea ca planul să fi încolțit în mintea cuiva din România, crezând că ar fi o idee bună. Dar poate că firul duce și mai departe — la Bruxelles, Berlin sau Washington — iar inițiativa rezoluției a fost inspirată de oponenții lui Trump. Sau poate că aici sunt implicate forțele anti-Merkel, anti-brexit sau proeuropene sau încă mai știu eu care.
Sensul principal este acela că absurditatea respectivei rezoluții denotă că în spatele ei nu se află o gândire de stat, care soluționează probleme complicate, ci interesele meschine și de moment ale unor forțe și persoane care, în virtutea degradării sistemului politic, dispun de acces la anumite pârghii și de posibilitatea de a-și realiza deciziile.
Iar mai departe totul a mers ca pe roate.
O rezoluție antirusească ce vizează un dintre conflictele din spațiul postsovietic? Oricând se vor găsi câteva voturi care să susțină un astfel de document.
Așa s-a întâmplat și de data aceasta.
64 „pro"? Este adoptată!
Situația provoacă un zâmbet ironic, deoarece rezoluția respectivă nu va avea niciun fel de consecințe, nu doar fatale, ci nici măcar cât de cât importante pentru relațiile moldo-ruse, și nu se va declanșa vreun conflict în jurul Transnistriei.
Problema este că această rezoluție trezește întrebarea: unde, când și de care „buton roșu" se va apropia cineva data viitoare și va decide să-l apese, pur și simplu pentru că are o astfel de posibilitate?
Opinia autorului poate să nu coincidă cu poziția redacției.
