CHIȘINĂU, 27 aug — Sputnik. Astăzi Biserica Ortodoxă cinsteşte Înainte-prăznuirea Adormirii Preasfintei Născătoare de Dumnezeu, Maica după trup a Domnului nostru Iisus Hristos. Ieromonahul Petru Pruteanu, explică pe blogul său de ce Slujba Adormirii Maicii Domnului întruneşte un conţinut imnografic mai mult decât suficient pentru preaslăvirea Născătoarei de Dumnezeu şi a slăvitei sale treceri la Domnul.
Scurtă istorie a Prohodului Maicii Domnului
În rânduiala ierusalimiteană a Utreniei duminicale, încă din vechime se citea sau se cânta Psalmul 118. De prin secolele VIII-IX, unele stihuri ale acestui psalm au fost secundate de anumite tropare, numite "Binecuvântările Învierii", întrucât primul tropar se cânta abia după stihul 12 ("Binecuvântat eşti, Doamne.."), care a rămas mai târziu ca singurul stih chiar şi pentru troparele următoare. Se pare că la acea etapă, toate stihurile intermediare erau citite şi numai cele de dinaintea troparelor erau cântate.
Rânduiala Utreniei din Sâmbăta Mare (cântată în Vinerea Mare seara) avea şi ea Psalmul 118 cu "Binecuvântările Învierii", dar de prin secolul XIV, "Binecuvântările" au fost plasate la sfârşit, iar între stihurile Psalmului 118 au fost intercalate tropare despre îngroparea Domnului Hristos. Unii specialişti consideră că evlavia de a cânta prohodirea Mântuitorului a început imediat după reconstruirea complexului eclesial de la Mormântul Domnului sub cruciaţi (1130-1147)”.
Prin secolul al XV, la Ghetsimani, odată cu completarea Prohodului Mântuitorului cu strofe după numărul stihurilor din Psalmul 118, Mărimurile obişnuite de la Adormirea Maicii Domnului au fost înlocuite cu tropare asemănătoare Prohodului Mântuitorului şi însoţite de acelaşi Psalm 118, În secolul al XVI-lea, numărul troparelor a fost completat (probabil de Manuil al Corintului), imitând forma şi ideile Prohodului din Sâmbăta Mare.
În acea perioadă s-au observat anumite încercări de răspândire a acestui Prohodului Maicii Domnului în toată lumea ortodoxă, dar fără prea mult succes, întrucât melodiile erau extrem de lente (nu ca cele de acum), iar Tipicul nu prevederea nici o modalitate de încadrare a Prohodului în Utrenie, ci menţionează doar Mărimurile şi Evanghelia înainte de Canoane (nu după Doxologie ca în Sâmbăta Mare). Tocmai de aceea, o indicaţie tipiconală a staroverilor (lipovenilor) îl introduce după cântarea a 6-a a Canonului, fără să dea detalii sau textul acestuia.
Prin secolul al XVIII-lea încep contactele mai strânse ale ruşilor şi românilor cu Ţara Sfântă, iar după 1821 şi a grecilor. Atunci în spaţiul ortodox apare ideea de a sluji Liturghia Sfântului Iacov şi de a imita întocmai Prohodul Maicii Domnului de la Ghetsimani. Cu acest prilej au fost făcute primele traduceri integrale ale Prohodului Maicii Domnului (1820 în română, de Ion Pralea; 1845 în rusă, de M. Holmogorov), completându-se cu o variantă mariologică a „Binecuvântărilor", care sunt şi mai recente.
Mai mult decât atât, Sfântul Filaret Drozdov, mitropolitul Moscovei, instituie la "Schitul Ghetsimani" de pe lângă Lavra Sfânta Treime, probabil în anii 1845-1846, praznicul "Învierii şi Înălţării Maicii Domnului" în data de 17 august (calendar bisericesc — n.r.) (a 3-a zi după Adormire) şi hotărăşte ca Prohodul să se cânte în ajunul datei de 17 august. Această nouă sărbătoare n-a apucat să fie generalizată, mai ales datorită polemicilor legate de dogma mariologică a Vaticanului din 1854, dar obiceiul de a săvârşi Prohodul a treia zi după Adormire s-a păstrat la ruşi până astăzi. Românii şi Grecii însă, aşa cum e obiceiul şi la Ghetsimani, îl cântă în ajunul Adormirii Maicii Domnului, în cadrul Privegherii (unind Vecernia cu Utrenia), chiar dacă nu există nici o rânduială oficială de intercalare a acestuia în rânduiala Utreniei şi combinarea lui cu Polieleul sărbătorii.
Mai mulţi liturgişti şi dogmatişti ortodocşi importanţi consideră că toate aceste paralele dintre Sâmbăta Mare şi Adormirea Maicii Domnului, mai ales în varianta lui Filaret Drozdov, sunt exagerate şi nejustificate. Slujba Adormirii Maicii Domnului întruneşte un conţinut imnografic mai mult decât suficient pentru preaslăvirea Născătoare de Dumnezeu şi a slăvitei sale treceri la Domnul şi nu mai e nevoie şi de Prohodul ei. În aceste condiții, ar fi mai potrivit să rămână în cult numai Prohodul Domnului din Sâmbăta Mare, iar sărbătoarea Adormirii Maicii Domnului să rămână cu rânduiala prevăzută în prezent în Minei, pe care o considerăm suficientă.
Fiecare eveniment din viaţa Domnului nostru Iisus Hristos: intrarea în Ierusalim, vinderea, prinderea, judecata, răstignirea, moartea, punerea în mormânt, învierea şi înălţarea — toate au o valoare mântuitoare pentru neamul omenesc. Tocmai de aceea Evangheliile descriu toate aceste evenimente cu lux de amănunte, iar Biserica le prăznuieşte pe fiecare în parte. În cazul Maicii Domnului însă, ca şi la pomenirile sfinţilor, toate evenimentele legate de sfârşitul lor pământesc sunt concentrate într-o singură zi. Deci în data de 15 august Biserica pomeneşte (cu bucurie!) toate evenimentele întâmplate la cinstita ei adormire: venirea apostolilor, adormirea Fecioarei, înmormântarea, găsirea mormântului gol (care sunt semn al învierii şi înălţării ei la ceruri) etc. Prin această prăznuire comună, Biserica nu tăgăduieşte importanţa şi caracterul extraordinar al acestor evenimente din viaţa Maicii Domnului, dar nici nu a găsit de cuviinţă să celebreze evenimentele separat sau să proclame careva dogme în legătură cu adormirea Maicii Domnului sau înălţarea ei la ceruri, pentru că de ele nu depinde în nici un fel mântuirea noastră şi tocmai de aceea nu se menţionează nici în Sfânta Scriptură. Dacă, de exemplu(!), Maica Domnului nu a înviat, ci trupul ei a fost ascuns, înseamnă că ea va învia împreună cu toţi oamenii la învierea cea de obşte — şi aceasta nu periclitează în nici un fel mântuirea noastră. Faptul că Mântuitorul a înviat-o şi a înălţat-o imediat după adormire, este un lucru în plus, dar fără ele mântuirea neamului omenesc nu era să aibă ceva minus. Dar e cu totul altceva când ne referim la învierea şi înălţarea Domnului Hristos, fără de care mântuirea nimănui nu este posibilă, nici chiar a Maicii Domnului!
Despre Maica Domnului noi spunem că este „mai cinstită decât Heruvimii şi mai slăvită fără de asemănare decât Serafimii", fiind „mai preacinstită decât toţi sfinţii", dar preacinstirea ei nu suferă nici un fel de comparaţie cu adorarea adusă lui Dumnezeu. Altfel spus, despre eÎa zicem că este mai presus de sfinţi, dar nu putem spune cu cât sau în ce este mai prejos decât Dumnezeu, căci „între creat şi necreat nu este nici o asemănare" (Sf. Atanasie cel Mare). Prin urmare, şi paralelele dintre Prohodul Domnului şi cel al Maicii Domnului pot fi periculoase. Şi Sf. Ioan Maximovici atrăgea atenţia asupra „râvnei fără cunoştinţă" de care au dat dovadă romano-catolicii care, vrând să dea o cinste mai mare Maicii Domnului, de fapt o necinstesc, pentru că Maica Domnului nu poate fi considerată deopotrivă cu Dumnezeu şi nici „împreună-mântuitoare" cu El, ci doar „mijlocitoare smerită" şi „neobosită rugătoare" pentru lume, mai ales că „mult poate rugăciunea Maicii spre îmblânzirea Stăpânului".
