"Un popor valorează cât valorează femeile lui" — proverb hindus.
Dacă ar fi să ne vindecăm sigur de paseismul iraţional cu care privim istoria, de prejudecăţile şi de conservatorismul tâmp şi lipsit de rigoare ştiinţifică, atunci să privim atenţi statutul femeii de-a lungul timpului. Este folositor pentru prezentul nostru să realizăm că femeii nu i-a fost niciodată recunoscută demnitatea de fiinţă umană.
Fiinţă fundamental religioasă, mult mai apropiată de izvoarele sacrului decât bărbatul, umilirea şi violenţa la care femeia este supusă de zeci de milenii explică total eşecul popoarelor, colapsul civilizaţiilor, neîmplinirea şi lipsa de cristalizare în istorie a religiilor, precum şi multitudinea războaielor.
Matriarhatul şi patriarhatul, cultura antică, cultura medievală, ideologiile moderne şi fenomenul occidentalismului — toate au un punct comun: umilirea femeii. Iar acest fapt derivă din neputinţa cu care mentalul colectiv a privit dintotdeauna umanul: sciziunea radicală şi scandalul total dintre femeie şi bărbat, o sciziune construită pe mitologie.
Poate că misiunea principală la care ar trebui să adere religiile lumii, de la Taosim, Budism şi Hinduism până la Islam, Creştinism şi restul religiilor ar fi aceea de a impune istoriei ceea ce aceste religii învaţă împotriva oricăror mitologii multimilenare: că esenţa femeii este bărbatul, iar esenţa bărbatului este femeia. S-ar rezolva astfel principalele probleme ale umanităţii, de la sărăcie extremă la depravare.
Filosofii din toate timpurile au urât femeia. Pentru Aristotel, "tăcerea femeii este slava ei". Pentru Platon, "femeia este femeie pentru lipsa ei de calităţi" şi bărbatul trebuie să mulţumească zeilor că nu este femeie. În Legile lui Manu, Vechiul Testament, la Solon sau în Codul roman femeia este o fiinţă inferioară bărbatului, iar acesta poate abuza în orice fel de ea.
Suntem creştini, dar nu înţelegem Biblia, mai ales Evangheliile. Este mai greu. Când Hristos vorbeşte cu femeia samariteană, ucenicii devin scandalizaţi că acesta abordează o femeie. În istoria creştinismului, gnosticismul este atât de impregnat în subconştientul colectiv încât la mulţi sfinţi ai Bisericii ai impresia că doar barbatul se mântuie; iar dacă femeia, din prea mult tupeu, vrea să se mântuie, atunci trebuie să nască cel puţin 5 — 7 copii.
Pentru sfântul Ambrozie "persoanele căsătorite trebuie să roşească pentru starea în care trăiesc", iar Clement Alexandrinul este şi mai şmecher: "orice femeie să fie cuprinsă de ruşine la gândul că este femeie".
Din aceste fixaţii gnostice împotriva femeii şi iubirii au apărut filosofii moderni ai "luminosului" occident. La Kant, iubirea este "afecţiune senzuală şi patologică" pentru că nu se supune voinţei şi raţiunii. De aici, Codul lui Napoleon afirmă că puterea soţului este suverană, că prostituţia este păzitoare a monogamiei şi că soţia este lipsită de valoare juridică pentru că mărturia ei este cea a unui om nebun şi infirm.
Romantismul eşuează şi el lamentabil în ceea ce este femeia. Pentru romantici nu există relaţie între bărbat şi femeie, nu există reciprocitate, comuniune, ci doar vis. Femeia este o idee pură, undeva într-un transcendent inaccesibil.
Nihilismul este şi mai grăitor pentru ceea ce înseamnă femeia în cultura europeană. La Cioran, "o femeie ne poate scăpa de Dumnezeu, precum Dumnezeu ne poate scăpa de toate femeile", iar la Nietzsche femeia este "cea de-a doua greşeală a lui Dumnezeu" şi "o capcană a naturii".
Revoluţia industrială, adică liberalismul (capitalismul), a început în Marea Britanie şi nu întâmplător a ucis mediul natural, simbolul Mamei. Omorând natura, englezii s-au răzbunat pe femeie, cea care în urmă cu mai bine de 10.000 de ani descoperea agricultura.
Patriarhatul cel mai opresiv a fost instaurat de regimurile liberale. Liberalismul clasic legalizează în Ţările Române iobăgia şi refuză, peste tot în lume, să acorde femeilor dreptul la vot. Femeile au voie să voteze d-abia în 1906 în ţările scandinave, în 1928 în Anglia, în 1933 în America şi în 1945 în Franţa.
În 1849, pentru prima dată o femeie devine medic în America. Marie Curie este prima femeie profesor universitar în Franţa, iar învăţământul secundar feminin datează, tot în Franţa, de la sfârşitul secolului XIX.
În Rusia contemporană Revoluţiei Franceze, familia ideală era aceea în care se respecta practica pedeapsei corporale pentru femeie, iar taţii trebuiau să nu râdă niciodată în faţa fetelor lor. În acest spirit s-a dezvoltat peste tot în lume burghezia / conservatorismul. Ce să conservăm de dragul ideologiei conservatoare şi patriarhale?!
Peste opresiunea patriarhală s-a născut feminismul. Inventat în occident de industria capitalistă, la origini patriarhală, feminismul a fost instaurat în Soviete de cealaltă mână a marelui capital — comunismul. Aici trebuie să recunoaştem că, deşi critica marxistă la adresa umilirii femeii a fost corectă, finalitatea ei a fost falsă.
Cel puţin în estul Europei, eliberarea femeii nu a însemnat, prin feminism, câştigarea respectului şi demnităţii. Desigur că intrarea femeilor pe piaţa muncii a fost un lucru bun, dar acest eveniment a însemnat intrarea pe piaţa muncii capitaliste sau comuniste, în sisteme de muncă opresive în care libertatea şi creativitatea femeilor nu au fost puse în valoare.
Mai degrabă, feminismul a însemnat o revoluţie sexuală în urma căreia femeia a rămas la fel de inferioară bărbatului. România este pe primul loc în Europa în ce priveşte traficul sexual, iar în ce priveşte violenţa domestică, 3 din 10 femei sunt agresate fizic; la fiecare 30 de secunde o femeie este bătută de partenerul ei. În 2015, au murit 186 de femei din cauza violenţei.
Aceste date indică faptul că românii au o mare problemă.
Pentru respectarea femeii este nevoie de o nouă gândire socială, una paradoxală, şi de o nouă formă de educaţie, una construită pe unitatea mistică a contrariilor. Ideologiile, mitologiile şi cultura europeană clasică nu prea au nimic bun de oferit femeii.
O gândire socială dincolo de capitalism şi socialism ar oferi femeii şansa armonizării statutului familial cu cel social de întreprinzătoare; de asemenea, ar diminua radical prostituţia şi violenţa domestică. Nu în ultimul rând, un sistem de educaţie solid din care să fie eliminat conflictul social şi să îmbine femininul cu masculinul, depăşindu-se feminismul, dar şi spiritul patriarhal.
Elaborarea unei noi antropologii şi unei noi sociologii ar însemna redefinirea umanului nu în termeni izolaţi de femeie şi bărbat, ci în termeni complementari de jumătăţi care numai în unitate pot realiza progresul uman.
Ilie Catrinoiu este critic social, membru fondator şi vicepreşedinte al Ligii Distributiste Române Ion Mihalache; el scrie despre politică, economie şi cultură dintr-o perspectivă creştină şi transdisciplinară.
Opinia autorului ar putea să nu coincidă cu opinia Redacției Sputnik.
