CHIȘINĂU, 27 feb — Sputnik. Portalul oficial al Partidului Comuniștilor pcrm.md publică articolul "Alesul de către întregul popor", adică Președintele Dodon, calcă în picioare Constituția după propriul său plac", în care șeful statului este criticat pentru intențiile sale de a rezolva problema transnistreană prin federalizarea Republicii Moldova.
Autorul articolului, Ivan Lecarev, scrie că intenția de a desfășura un referendum pe ambele maluri ale Nistrului care să decidă federalizarea este una utopică și nu poate fi pusă în practică.
"Acum Igor Dodon este preocupat cum nu se poate de tare de ideea Moldovei federative — desigur, cu remorcă transnistreană. În opinia dumnealui, piatra de temelie în constituirea federației trebuie să fie un referendum al întregului popor. Și asta în pofida faptului că, încă în luna ianuarie a acestui an, liderul Transnistriei, Vadim Krasnoselski, a declarat în mod foarte explicit că pe malul stâng al Nistrului nu va fi nici un fel de referendum", scrie Lecarev.
"Deci, Chișinăul și Tiraspolul își trasează obiective iraționale, încercând să umple mințile cetățenilor săi cu un conținut artificial, plămădit în exclusivitate din geopolitică. Se poate spune că și Dodon, și Krasnoselski, pur și simplu, își distrează electoratul asemenea unor clovni de circ. Este greu de înțeles de ce Igor Dodon crede că majoritatea participanților la referendum se vor pronunța pentru o Moldovă unică, în timp ce asta e o chestiune discutabilă", afirmă pcrm.md.
După care autorul articolului îl acuză pe președintele țării că face un joc comun cu liderul transnistrean Vadim Krasnoselski, iar scopul este unul pur electoral.
"Desigur, referendumul nu va rezolva nimic, asta e clar din capul locului, însă pe Igor Dodon îl interesează altceva, și anume voturile transnistrenilor, adică ale celor care sunt cetățeni ai Republicii Moldova și care la alegerile parlamentare din 2018 își vor da voturile pentru Partidul Socialiștilor. Fapt despre care dumnealui vorbește în mod deschis și încearcă să-și creeze un chip pozitiv de pacificator. Și o face fără nici un dezgust față de careva din mijloacele aplicate, precum și încălcând Constituția încă o dată", afirmă Lecarev.
Editorialistul site-ului Partidului Comuniștilor îl acuză pe Dodon că este primul și singurul președinte al Republicii Moldova care și-a permis să-l numească pe Vadim Krasnoselski "președinte al Transnistriei".
"Igor Dodon în mod conștient l-a numit pe Vadim Krasnoselski "președinte al Transnistriei" și l-a felicitat cu ocazia victoriei acestuia la alegeri. Și chiar s-a lăudat cu asta, declarând că, în toți cei 25 de ani, el e primul dintre conducătorii Moldovei independente care l-a felicitat pe președintele Transnistriei cu prilejul victoriei lui la alegeri.
Cu ce se fălește "alesul de către întregul popor"? Cu faptul că a încălcat jurământul prezidențial, conform căruia dumnealui este obligat să păstreze integritatea republicii? Cu încurajarea separatismului? Doar, felicitând-l pe Vadim Krasnoselski, Igor Dodon a recunoscut, de fapt, independența Transnistriei, ceea ce nu a făcut nici unul din conducătorii Moldovei. Iar Igor Dodon făcând-o, astfel a demonstrat că nu-i pasă de ceea ce declară însăși Constituția țării", a mai scris organul de presă al comuniștilor, precizând în final că acțiunile președintelui ar putea provoca demiterea lui de către Parlament.
Vom preciza că fruntașii PCRM consideră că Igor Dodon ar fi încălcat prevederile constituționale și atunci când a acceptat să candideze la funcția de șef al statului, alegeri care, în opinia comuniștilor, ar fi ilegale.
Vom menționa că, după PL PCRM este al doilea partid parlamentar care se pronunță pentru demiterea lui Igor Dodon din funcție. Însă cele două formațiuni au insuficiente voturi în Parlament pentru a-l suspenda din funcție pe Dodon prin votul Parlamentului. Și chiar dacă ar reuși acest lucru, decizi finală ar urma să o ia alegătorii în cadrul unui referendum național.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>