Întâlnirea cu ușile închise dintre șeful statului, președintele Parlamentului și prim-ministrul țării ridică mai multe semne de întrebare, la care cei trei oficiali nu au răspuns tranșant. Fiecare dintre ei a transmis mesaje și semnale politice către susținătorii din țară și de peste hotare. Ne interesează, însă, cine și-a dorit cel mai mult această discuție, care a fost miza și dacă a fost sau nu atins obiectivul propus.
Cine a avut nevoie cel mai mult de întâlnirea trilaterală?
Răspunsul este că de discuția respectivă a avut nevoie atât guvernarea, reprezentată de Candu și Filip, precum și Dodon, care nu este doar șeful statului, ci și liderul opoziției de centru-stânga (cotată cu cele mai mari șanse la parlamentarele din 2018). Numai că guvernarea a avut nevoie mai mare de acest dialog decât președintele. De ce? Pentru că șansele electorale ale actualei guvernări depind foarte mult de succesele sale, iar garanții acestor succese nu sunt numai partenerii occidentali (FMI, UE și SUA), ci și șeful statului.
Care a fost miza întâlnirii trilaterale?
Că partenerii occidentali sunt foarte importanți pentru guvernarea dominată de PDM e un fapt indiscutabil. Dar pentru unii ar putea să pară bizară afirmația că și președintele Dodon e un garant al succeselor actualei guvernări. Oricât ar părea de paradoxal, lucrurile stau tocmai astfel, iar logica e aceasta: partenerii occidentali au nevoie de garanții din partea Chișinăului că dacă alegerile parlamentare din 2018 vor fi câștigate de socialiști, proiectele în care au fost făcute investiții financiare și politice nu vor fi compromise — altfel nu vor mai oferi bani Chișinăului; iar pentru asta e nevoie de schimbări, de reforme deloc populare, de stabilitate politică, precum și de semnale „corecte" dinspre președinție.
La rândul său, Igor Dodon nu este interesat de compromiterea avantajelor care rezultă din relația bună cu Occidentul; socialiștii speră să obțină toate pârghiile de guvernare în 2018, iar în programul lor politic un punct important este cooperarea „cu toată lumea". Prin urmare, scopul echipei lui Dodon este să păstreze tot ce va reuși să facă bun și util actuala guvernare, dar să obțină și o re-deschidere a „porților Estului", fără ca „porțile Vestului" să ne fie trântite în nas.
Pe de altă parte, guvernarea actuală dominată de PDM înțelege că țara are nevoie de condiții mult mai bune de comerț cu Estul, dar în primul rând cu Federația Rusă. Însă fiind „ostatica" retoricilor pro-occidentale, care în actualele circumstanțe geopolitice presupun în mod automat și o poziție antirusească, guvernarea vrea să beneficieze de avantajele ce rezultă din relațiile foarte bune ale președintelui Igor Dodon cu Moscova. Așa dar, dialogul trilateral este reciproc avantajos: pentru guvernare — imediat, pentru echipa lui Dodon — pe termen mediu și lung.
Lipsă acută de confort și lupta pentru putere și atribuții
Însă aici se impune încă o remarcă: pe lângă avantajele evidente pe care le oferă dialogul liderilor guvernării cu președintele țării există și partea cealaltă a monedei. Nici președintele și nici guvernarea nu se simt prea confortabil din cauza interdependenței actuale; fiecare parte ar vrea să acționeze liber pe plan intern și pe plan extern. Însă după alegerea directă a președintelui Dodon și plecarea lui Timofti guvernarea pro-europeană a pierdut foarte mult din confortul de până la scrutinul prezidențial și deja este nevoită să țină cont de poziția noului șef al statului, care are viziuni foarte diferite. Pe de altă parte, chiar dacă liderul socialiștilor, Igor Dodon, a devenit președinte al țării ales de popor, el a obținut o funcție mai mult decorativă, care este lipsită de pârghii juridice și politice reale. Însă avantajul lui Dodon este că echipa sa are o popularitate în creștere, iar fotoliul de președinte, care nu-i aruncă în spate responsabilitatea pentru acțiunile guvernării, este un avantaj enorm, care va fi exploatat la maximum de PSRM în alegerile parlamentare din 2018.
Acum este evident și faptul că anularea de către Curtea Constituțională a reformei constituționale din iulie 2000 a adus avantaje nesperate exclusiv echipei socialiștilor, chiar dacă lozinca „să-i restituim poporului dreptul de a-și alege președintele" a fost lansată de alții și a fost exploatată de mulți.
Însă Igor Dodon vrea mai multe pârghii. El pare a fi decis să pornească o ofensivă energică pentru a obține competențe și prerogative mult mai solide.
(Înainte de decizia Curții Constituționale de anulare a modului de alegere a președintelui de către Parlament, noi am avertizat în repetate rânduri că o asemenea idee este periculoasă pentru Republica Moldova și că va duce, întâi de toate, la situația în care președintele va face parte dintr-o altă tabără decât cea a majorității parlamentare, iar asta va crea o tensiune permanentă între principalele organe politice ale țării; dar atunci multe minți, inclusiv unele luminate, reacționau la avertismentul nostru fie ironic, fie ca la afirmațiile unor proscriși…)
Care este rezultatul întâlnirii Dodon-Candu-Filip?
Andrian Candu și Pavel Filip au căutat să convină cu Igor Dodon „regulile jocului și regulile războiului politic" în Republica Moldova. Se pare că cei trei au ajuns la concluzia că e nevoie să fie separat câmpul de bătaie, de aventuri și de manevre politice de „lanurile semănate", adică de acele domenii care ar trebui să nu sufere (prea mult) din cauza politicienilor; este vorba despre sferele socială și economică.
Mai mult, se pare că liderii guvernării (nu mă refer și la liberali) au înțeles în sfârșit că Republica Moldova este situată astfel încât interesele ei trebuie promovate atât la Est, cât și la Vest. Cei trei „crai" prinși într-un dialog civilizat și-ar fi dat seama că deși acționează pe fronturi externe diferite (Dodon la Moscova, Candu și Filip la Bruxelles), au sarcina să servească aceeași cauză — cauza Republicii Moldova. Este evident că cele două tabere au viziuni foarte diferite, uneori diametral opuse; asta însă nu trebuie să fie un impediment în cale servirii interesului național.
Situația politică dificilă din Republica Moldova îi constrânge pe conducătorii țării să se angajeze într-un dialog serios și pragmatic și să urmărească interesul național. Nu avem deocamdată convingerea că la nivelul celor trei instituții (Președinție, Parlament și Guvern) interesul național este înțeles în toată amploarea lui. Dar este îmbucurător cel puțin faptul că conducătorii țării caută metode de evitare a confruntărilor care pot destabiliza situația din țară. Asta înseamnă că ei au șansa să urce noi trepte și să pătrundă noi subtilități ale rostului de a fi și ale vocației Republicii Moldova.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>
