CHIȘINĂU, 15 nov — Sputnik. Au trecut mai mult de 15 ani de la producerea atentatelor teroriste din New York care au zguduit lumea, iar preşedintele republican Donal Trump a dat câteva indicii cu privire la modul în care intenționează să-și onoreze angajamentul său de a restabili măreţia Americii, transmite Sputnikmews.ro citând Daily Star.
La o conferinţă susţinută în statul Virginia, Donald Trump a amenințat că va ridica vălul care acoperă cel mai mare secret al uneia dintre cele mai mari catastrofe din istoria modernă şi a spus că va lansa o nouă anchetă pentru investigarea atentatelor din 11 septembrie 2001. Trump a susținut că atacul grupului terorist Al-Qaida nu a fost investigat în mod corespunzător.
"În primul rând, investigaţia iniţială a atentatelor de la 9/11 este o mizerie totală și trebuie să fie redeschisă. Cum două avioane fac să dispară trei clădiri în aceeași zi? N-am putut să trec peste faptul că în document, la pagina 585, nu este menționat nimic despre distrugerea Clădirii 7, a spus Trump.
Acuzându-i pe cei 19 terorişti din Arabia Saudită, care au preluat controlul avioanelor, el a criticat administrația George Bush pentru că nu a luat măsurile legale împotriva Arabiei Saudite.
"World Trade Center a fost doborât în timpul regimului George Bush. El ne-a ținut în siguranță? Americanii merită un răspuns și aș cere o nouă anchetă, astfel încât această tragedie oribilă să nu se repete", a subliniat preşedintele SUA.
Cu toate că nu este prea mult sprijin pentru a redeschide ancheta, un număr important de politicieni din Congres au cerut revizuirea dosarului. Fostul guvernator al statului Florida, Bob Graham, cere de ani de zile o nouă anchetă transparentă.
"De ani de zile am militat pentru eliberarea Raportului de Anchetă din 2002 al Comitetului Mixt de Informaţii, însă fără niciun rezultat. Aceste pagini lipsă indică implicarea directă a guvernului Arabiei Saudite. De ce sunt secretizate acestea? Cine are de câștigat din aceste jocuri secrete?", se întreabă Bob Graham.
Mai mult, Graham spune că a citit personal paginile cenzurate.
"Am citit eu însumi aceste documente și dacă americanii ar ști ce era în aceste documente, mâine ar fi o revoluție pe străzile din America", susţine politicianul.
Documentele din Raportul Comisiei 9/11, lansat în 2002, a fost redactat şi cenzurat de mai multe ori. În cele 28 de pagini se precizează că guvernul Arabiei Saudite nu a fost responsabil pentru susținerea sau finanțarea atentatelor.
Citiţi, priviţi, ascultaţi Sputnik Moldova în limba maternă — accesaţi aplicaţiile mobile pe Smartphone-uri şi tablete.
Accesaţi aplicaţiile pentru iPhone >>